vineri, ianuarie 30, 2026

Promovarea drepturilor copi lului, la Liceul ?N. Iorga? Negresti

Celebrarea Zilei Internationale a Drepturilor Copilului a devenit deja o traditie la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga’ Negresti. Cu ocazia implinirii a 27 de ani de la semnarea Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului de ctre ONU, Organizatia Salvati Copiii’ Romania, filiala Vaslui, a organizat un concurs pentru clasele a IX-a, pentru ca acestia s constientizeze importanta acestei zile. Initiat de psihologul scolar profesor Mioara Vieru, concursul a fost moderat de elevii voluntari seniori’ ai organizatiei „Salvati Copiii’, din clasa a XII-B (stiinte sociale), cativa dintre ei fiind chiar fosti participanti si organizatori ai anilor anteriori. Cele 4 echipaje au trebuit s treac prin 3 probe: identificarea si completarea prtilor lips dintr-un drept, exemplificarea lui printr-o scenet spontan iar mai apoi, grafic, printr-un desen. Juriul, format din elevi din Consiliul Scolar al Elevilor si profesorii Geta Boitan si Gabriel Matei, au decis c cei mai buni sunt elevii clasei a IX-a E (stiinte ale naturii), urmati de cei de la clasa a IX-a C (stiinte sociale). La final, a avut loc o discutie liber intre voluntari si participanti despre necesitatea educatiei de calitate si modul in care sunt cunoscute si respectate, in general, drepturile copilului.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Autoturism în valoare de 100.000 de lei, furat din Italia, reținut la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei...

Lebăda de vară, specia cea mai bine reprezentată pe Lacul Prodana

Activitatea de monitorizare a Lacului Prodana s-a finalizat prin...

Locuri de muncă vacante în județul Vaslui la 29 ianuarie 2026

Agenţia Locală Vaslui, str Spiru Haret, nr.5, Telefon 0235...

Related Articles

Popular Categories