marți, ianuarie 27, 2026

USR aduce ministrii la Vaslui

propaganda

Prezent la Vaslui, Cristian Ghinea a enumerat, n calitatea sa de fost ministru al Fondurilor Europene n Guvernul Ciolos, problemele cu care, n opinia sa, se confrunt judetul Vaslui si programul Uniunii Salvati Romnia (USR) pentru scoaterea din srcie a acestei zone. „Punerea n aplicare a proiectelor pe care, mpreun cu primul ministru Dacian Ciolos, sustinut de USR pentru a conduce urmtorul guvern, am nceput s le implementm, ar putea duce la reducerea decalajului ntre Vaslui si ale zone din tar”, a declarat, ieri, Cristian Ghinea. La rndul lor, Mihai Botez, presedintele USR Vaslui, si Alin Silitr, candidatii care deschid listele USR la Camera Deputatilor, respectiv Senat, au subliniat c doar oamenii noi duce la eliminarea derapajelor politice si la restructurarea actualului sistem, prin implicarea societtii civile.

Reprezentantii USR, Mihai Botez, presedintele filialei Vaslui a USR, si Alin Silitr, candidati de pe primele pozitii la alegerile pentru Camera Deputatilor, respectiv Senat in judetul Vaslui, impreun cu fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, au participat, ieri, la o intalnire cu simpatizantii, pe tema ‘Starea judetului Vaslui si ce doreste pe viitor USR pentru dezvoltarea acestei zone’. Mihai Botez a declarat c a dorit s se implice din simt civic, dar si din cauza derapajelor in plan politic existente in societatea romaneasc. ‘Am ales USR deoarece consider c acest partid si doctrina sa m reprezint si doresc s fac cu adevrat ceva concret pentru judetul meu. Consider c, prin implicarea cettenilor, a societtii civile, avem puterea s facem cu adevrat o schimbare, cu atat mai mult cu cat actualul guvern, condus de Dacian Ciolos, pe care-l sustinem pentru a conduce si in urmtorul mandat, a fcut deja primii pasi in acest sens. Avem nevoie ins de implicarea tuturor celor care-si doresc cu adevrat aceast schimbare, implicare care ar putea fi concretizat prin votul acordat USR la alegerile parlamentare din acest an’, a declarat Mihai Botez, candidat de pe prima pozitie pe lista USR Vaslui pentru Camera Deputatilor. Alin Silitr, candidatul care deschide lista USR pentru Senat, a subliniat c implicarea lui ‘vizeaz in special problematica justitiei, transparenta decizional si cea privind cheltuirea banului public. Trebuie fcute eforturi pentru incurajarea anteprenoriatului si sprijinirea mediului de afaceri vasluian, cu incurajarea absorbtiei fondurilor europene, a cror rat de absorbtie la nivelul judetului Vaslui este aproape zero in acest an! Cunoastem motivele existentei acestei situatii, iar USR are si solutii pentru rezolvarea acestora. Trebuie doar voint politic, iar aceste alegeri reprezint cel mai bun prilej pentru a o impune!’, a artat Alin Silitr. Cristian Ghinea, care si-a dat demisia din functia de minsitru al Fondurilor Europene pentru a candida din partea USR la alegerile parlamentare, a fost prezent la Vaslui pentru a afla problemele reale cu care se confrunt aceast zon si a duce mesajul partidului la alegtori. ‘Judetul Vaslui, cu toate c a fost un rezervor de voturi pentru cei care, dup Revolutie, au ajuns la conducerea acestei tri, a fost uitat de partide si guvernati, ajungand una dintre cele mai srace regiuni ale Romaniei. Singurul care a incercat s fac cu adevrat ceva pentru aceast zon a fost actualul guvern, condus de Dacian Ciolos, care a elaborat mai multe programe si strategii, la care mi-am adus si eu contributia, si care deja au inceput s fie puse in practic. Este vorba de pachetul antisrcie promovat de Guvernul Ciolos, asa zisul Memorandum ce vizeaz imbunttirea situatiei economice si sociale ale celor mai srace trei zone din tar: Valea Jiului, Rosia Montan si judetul Vaslui. Deja, in cadrul acestui pachet, care vizeaz o absorbtie mai rapid de fonduri europene in aceste zone, s-au fcut primii pasi, prin deschiderea unui cabinet, la nivelul Prefecturii Vaslui, unde se ofer consultant in realizarea de proiecte. Trebuie spus c judetul Vaslui este codas la absorbtia de bani europeni, fiind pe locul al patrulea din coad’, a explicat Cristian Ghinea.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Related Articles

Popular Categories