Un barldean in varst de 64 de ani si-a pierdut viata, duminic, dup ce locuinta de la etajul IV al imobilului in care locuia a fost cuprins de un foc mocnit, care a produs un fum gros, toxic. Primii care s-au alertat au fost vecinii lui Dima Anghelut. Acestia s-au speriat cand au vzut c din apartamentul su, situat la ultimul nivel al blocului D 11, de pe strada Vasile Parvan, iesea pe sub us un fum greu, ineccios. n timp ce o parte din colocatari au cerut ajutorul autorittilor, cativa brbati au spart usa apartamentului si au ptruns in interior, cu intentia de a vedea ce se intampl. Am fortat usa si am intrat in as. Era un fum atat de gros, c nu se vedea nimic. La un moment dat, m-am impiedicat de ceva care prea a fi trupul unei persoane. Cu ochii inchisi, lam tras de pe holul apartamentului pe casa scrii. Atunci am vzut c era vecinul nostru. Au venit imediat pompierii si SMURD-ul si l-au preluat. Acum, asteptm s vedem dac il salveaz, dar eu cred c era deja decedat cand l-am scos afar, ne-a declarat Gheorghe Diaconu, in varst de 65 de ani. Cu sufletul la gur, mai multi vecini au asteptat nerbdtori ca manevrele de resuscitare ale personalului medical s se finalizeze cu un rezultat pozitiv. Din pcate, nu a fost asa si, dup aproape o or de manevre de resuscitare, paramedicii au declarat decesul brbatului. Acesta locuia singur in apartament si, avand in vedere c locuinta nu era conectat la retelele de alimentare cu energie electric sau cu gaz, s-a concluzionat c, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei lumanri uitat aprins. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Barlad in vederea efecturii necropsiei iar politistii desfsoar in prezent o anchet pentru identificarea imprejurrilor in care s-a comis tragedia. Celelalte apartamente din imobil nu au fost afectate, intrucat focarul incendiului a fost localizat in timp util.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




