vineri, ianuarie 23, 2026

Peste 180 de agentie economici sanctionati, n octombrie, de Protectia Consumatorilor

n luna octombrie, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilro (CJPC) Vaslui a desfsurat 233 de actiuni de control pentru verificarea respectrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor, tematice si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizrilor primite din partea consumatorilor. Urmare deficientelor constatate, au fost dispuse oprirea temporar a comercializrii pentru produse alimentare si nealimentare in valoare de 72.443 lei, pan la eliminarea sau, dup caz, remedierea deficientelor constatate, precum si oprirea definitiv a comercializrii si retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare si nealimentare in valoare de 2.677 lei. Pentru inclcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional 183 de operatori economici, fiind aplicate 106 amenzi contraventionale, in valoare total de 133.100 lei, si 77 de avertismente. n octombrie, au fost cercetate si solutionate si 42 de reclamatii primite din partea consumatorilor, din care 17 au fost intemeiate.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Apel pentru donare de sânge! Scădere semnificativă a numărului de donatori

Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad se confruntă cu o...

„Trenul Unirii” ajunge sâmbătă în Vaslui și Bârlad, pe traseul simbolic al Zilei de 24 Ianuarie

Județul Vaslui, cu gările Bârlad și Vaslui, se află sâmbătă, ca...

Proiect de hotărâre: Fără garaje pe domeniul public al municipiului Vaslui

Un grup de consilieri municipali a inițiat un proiect...

Gerul a făcut victime indirect în județ: 10 locuințe mistuite de flăcări în 5 zile

În ultima săptămână, mai bine spus de când temperaturile...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor