TRADITII SI OBICEIURI DE ÎNÃLTAREA SFINTEI CRUCI SAU CÂRSTOVUL VIILOR

Ziua Crucii, Înãltarea Sfintei Cruci, Crucea Mare, Ziua sarpelui sau Cârstovul viilor sau este una dintre cele mai vechi si mai importante dintre sãrbãtorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci, amintind de un moment semnificativ din viata Sfintilor Împãrati Constantin si Elena. În ajunul unei lupte decisive, împãratul Constantin a avut o viziune: în plinã zi, pe cer a apãrut o cruce formatã din stele, însotitã de inscriptia “Prin acest semn vei învinge!”. Dupã victorie, împãratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Flavia Iulia Helena, sã descopere crucea pe care a pãtimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de muntele Golgota, împãrãteasa Elena a descoperit crucea. Patriarhul Macarie a înãltat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este cinstitã Ziua Înãltãrii Sfintei Cruci.

În amintirea evenimentului important, biserica, in ajunul sãrbãtorii Înãltãrii Sfintei Cruci, dupã vecernie, scoate din altar in mijlocul bisericii simbolul Crucii Mantuitorului, impodobitã cu crãite, garoafe, mentã creatã, calapãr, busuioc, ciprus (lemnul Domnului), sãscute, mãierean, cimbru, spre inchinarea crestinilor. Dupã ce sunt sfintite se impart crestinilor, pentru cã se cred bune de leac. Crucea constituie cea mai puternicã armã a Domnului Hristos si a omului. Prin cruce s-a sfintit, s-a blagoslovit pãmantul, cand diavolul a dus pe Dumnezeu in cele patru pãrti ale noului pãmant, cu gand sã-l arunce in apa cea fãrã sfarsit; prin cruce s-a sfintit carul ce era al diavolului, luandu-se acum din stãpanirea lui; prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfintit casa, izgonindu-se diavolul dinte-insa; prin cruce se sfinteste in fiecare zi omul, fãcandu- si semnul ei, si tot crucea ajutã la orice imprejurare, cand Necuratul si duhurile rele stau sã-l primejduiascã pe crestin. Cand pe om il apucã o spaimã, scapã numaidecat dacã isi aduce aminte in ce zi a sãptãmanii a fost in anul acela Ziua Crucii. Situatã in pol opus Alexiilor (17 martie), Ziua Crucii reprezintã un important hotar intre anotimpuri. În calendarul crestinortodox – Închinarea Sfintei Cruci, (17 martie) si Ziua Crucii de toamnã (14 septembrie) impart anul in douã anotimpuri a cate sase luni. Poporul crede, cã pãmantul „se deschide” pentru reptile, insecte, plante la inceputul primãverii, la Ziua Crucii de primãvarã si „se inchide” in ziua Crucii de toamnã, luand cu sine insectele, serpii, plantele care au fost lãsate la luminã de cu primãvarã. De la Ziua Crucii panã la Alexii toate gangãniile, jigãniile stau ascunse ca intr-o ladã prin gãuri, vãgãuni si alte ascunzisuri. Toate pãsãrile migreazã de la noi si vin tocmai primãvara. Credinta popularã povesteste cã serpii care i-au muscat pe oameni nu pot intra in pãmant in aceastã zi; pentru acest pãcat, pãmantul nu-i primeste. Ei sunt sorociti a fi ucisi de cãtre om, pentru ca astfel greseala fãptuitã sã se steargã. Dupã Ziua Crucii nimãnui nu-i mai este ingãduit sã ucidã serpi. Ziua Crucii e ziua sarpelui: de aceea nu se taie lemne, ca sã nu vinã serpii la casã. De Ziua Crucii pãmantul se inchide nu numai pentru vietãti, ci si pentru plante. acum vorbesc toate florile, care-si aratã pãrerea lor de rãu cã se usucã. Dupã sãrbãtoarea aceasta plantele incep a se usca. Acele plante care incã isi mai pãstreazã viata se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decat nevoilor si desfãtãrilor omenesti. Fragi, dacã se vor mai gãsi dupã Ziua Crucii, nu trebuie sã fie mancati, ei fiind sorociti mortilor. Cu acestea se fac apoi scalde la bolnavi. Dimineata, pe nemancate, se culeg prune, cãci sunt bune de descantat de bubã rea. Tot acum, se adunã din pãduri si ramurile de alun ramuri ce detin puteri miraculoase si totodatã unelte valoroase pentru fantanarii care vor sã depisteze izvoarele subterane. Ziua Crucii, asa cum se numeste sãrbãtoarea in popor, este cinstitã prin post si praznice. Se posteste pentru sãnãtatea familiei, pentru spor si pentru bunãstarea gospodarilor. Crestinii duc la bisericã mosi. Aceste pomeniri constau din ulcele noi, pline cu apã curatã, lapte, miere sau mied (hidromel), impodobite la toartã cu un fir de sfoarã rosie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colac si o lumanare de cearã, date inspre pomenirea rudelor decedate, nevoiasilor si mai ales la casele cu copii multi. Pe unde nu sunt copii se trimit cãni, precum si alte vase mai mari, de care se stie cã este nevoie in acea casã. Ziua crucii este numitã in popor si Carstovul viilor. În calendarul viticol, acum se declanseazã culesul viilor. Se mai pãstreazã incã obiceiul ca preotul parohiei sã sfinteascã via si butoaiele cu vin, pentru ca si in anul viitor gospodarul sã se bucure de o recoltã bogatã. La culesul viilor, nu se uitã de strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul butuc al viei, acestia fiind lãsati ca ofrandã lui Dumnezeu, pãsãrilor cerului. În plan simbolic, Ziua Crucii atrage dupã sine numeroase interdictii ce vizeazã consumul alimentelor marcate cu semnul crucii: mere, nuci, usturoi, castravete, rosii, prune sau pepeni, legume sau fructe al cãror miez se aseamãnã cu crucea si nici peste (cã are cruce in cap), intocmai precum si de Sf. Ioan nu se mãnancã nimic ce are cap. Sãrbãtoarea Înãltãrii Sf. Cruci se tine, pentru a se gãsi mai usor leacul in caz de boalã iar cine posteste postul Crucii, scapã de boli grele iar cine nu tine sãrbãtoarea se spune cã se va imbolnãvi. În traditia popularã se spune cã dacã cineva zace de friguri si il apucã aceastã sãrbãtoare, boala “se va inchide” in trupul lui si frigurile nu-l vor slãbi panã la anul viitor. În aceastã zi sfantã, nu se munceste, nu se minte si nici nu se jurã stramb. Acum este timpul prielnic de a se „bate nucii” pentru o recoltã bogatã in anul viitor. Se spune in credinta popularã cã dacã sunt pomi ce nu au rod, in Ziua Crucii dacã se aseazã curpeni de pepeni pe el, de la anul va prinde rod. Ziua Crucii are din vechime prognoze meteorologice verificate in timp de cãtre sãteni: atunci cand cocorii se pregãtesc de plecare este un semn cã vremea se rãceste. În schimb, cardul de ciori gãlãgioase anuntã cãderea brumei, iar dacã tunã in aceastã zi e semn cã toamna va fi lungã. Tot acum este serbatã si Ziua Ursului, zi care incheie ciclul sãrbãtorilor consacrate acestui animal, marcand totodatã si pregãtirile pentru anotimpul rece. În traditia popularã se spune cã de la inceputul lunii septembrie ursul nu mai intrã in apã si isi cautã partener de imperechere. O toamnã cat mai frumoasã tuturor cititorilor!

Dan Horgan

Bibliografie:
– Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976;
– Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului roman”, Editura Paideia, 2001;
– Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom, Iasi, 1998;
– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997;
– Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002;
– Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999;
– Ion Talos – „Gandirea magico-religioasã la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001;
– Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998;
– Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II”, Editura „Cartea de Buzunar”, 2006;
– Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Romanã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985;
– Simion FIorea Marian – ßSãrbãtorile la romani”, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001;
– Tony Brill – „Legendele romanilor”, vol. I, Legendele cosmosului, Editura „Grai si suflet – Cultura nationalã”, Bucuresti, 1994;
– Tudor Pamfile, „Mitologia romanã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997;
– „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.