Chiar naintea alegerilor locale din acest an, Iulian Miliare, primarul n functie si candidat pentru un nou mandat la Primria Berezeni, a fost trimis n judecat pentru fapte de coruptie. Procesul, care avea termen ieri, a fost amnat, pentru c Miliare nu avea… aprtor! Procurorii DNA sustin c acesta, mpreun cu alte 5 persoane, ar fi folosit documente false pentru ca, n perioada 2007 – 2010, asociatia cresctorilor de animale, condus chiar de fostul primar, s beneficieze fr drept de subventii de la APIA n sum de aproape un milion de lei.
Pe rolul Tribunalului Vaslui se afl pe rol un dosar in care actori principali sunt Iulian Miliare, fost, pan de curand, primar al comunei Berezeni, si Lascr Prjic, contabilul primriei, alturi de alte 4 persoane, inclusiv agentul agricol. Cei sase sunt acuzati de svarsirea infractiunilor de folosire sau prezentare, cu reacredint, de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, dac fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene si fals in inscrisuri sub semntur privat, ambele in form continuat. Practic, cei sase sunt acuzati c, prin folosirea de documente false, o asociatie de cresctori de animale din comun, „Gospodarul Zootehnist”, ar fi beneficiat in mod necuvenit de subventii de la APIA in sum total de aproape 1 milion de lei. Practic, Miliare, in calitate de presedinte al asociatiei in cauz si de primar al comunei, ar fi depus acte false, intocmite de ceilalti acuzati, prin care „s-a atestat in fals calitatea de membru al asociatiei al unor persoane, pentru a crea aparenta detinerii de ctre asociatie a unui numr cat mai mare de animale si a justifica astfel gradul de incrcare a psunii cu animale. n cauz, Agentia de Plti si Interventie pentru Agricultur s-a constituit parte civil in procesul penal, cu suma de 978.072,08 lei”, se arat in rechizitoriul procurorilor DNA. Iulian Miliare a fost trimis in judecat cu doar cateva zile inaintea alegerilor locale din 5 iunie, acesta fiind poate si unul dintre motivele pentru care a pierdut un nou mandat de primar. La Berezeni, alegerile au fost castigate, la o diferent de doar 39 de voturi, de deputatul, pe atunci, Toader Dima. Un nou termen in procesul lui Iulian Miliare a fost stabilit pentru data de 17 iulie, dat la care, se sper, vor fi discutate unele cereri si exceptii ridicate in camera preliminar a Tribunalului Vaslui, inclusiv ridicarea sechestrului asigurator impus de procurorii DNA asupra averii celor 6 acuzati.










