26.3 C
Vaslui

Patronul Teoclinik si afl sentinta!

0

teoProcesul n care Marius Ctlin Botezatu, patronul Teoclinik, a fost trimis n judecat, sub nvinuirea de sustragere de sub sechestru, pentru c a nclcat dispozitiile Tribunalului Vaslui prin care era instituit sechestru asigurtor impus de Finantele Publice asupra unor bunuri ale clinicii, si va avea finalitatea peste dou sptmni. Ieri, magistratii Judectoriei Vaslui au decis amnarea, nc o dat, a pronuntrii sentintei n acest dosar, pentru data de 29 iunie. Botezatu este acuzat c a vndut, cu bun stiint, unui alt om de afaceri vasluian unul din autoturismele puse sub sechestru, contra unei prti din datoria ctre firma acestuia din urm. Teoclinik este n reorganizare financiar, dup ce a acumulat datorii n valoare de aproape 7,5 milioane lei, datorate, spun procurorii, prostului management. Cu toate acestea a rmas abonat la banii statului, clinica n cauz ncasnd sume frumoase nu doar de la CJAS Vaslui, pentru decontarea analizelor fcute asiguratilor, dar si de la unittile spitalicesti din Vaslui si Husi, pentru efectuarea de tomografii pacientilor acestor institutii. La acestea se adaug cheltuielile cu transportul bolnavilor cu ambulanta, dar si timpul de asteptare a pacientilor si ambulantierilor, ultimii dintre ei fiind obligati la expunerea repetat de radiatii, din cauz c clinica n cauz nu are destul personal specializat.

Candva cea mai important clinic medical privat din municipiul Vaslui, Teoclinik a ajuns in unsolvent, insumand datorii de aproape 7,5 milioane lei ctre Finantele Publice si diversi furnizori, inclusiv o datorie de aproape 2,5 milioane lei ctre o banc comercial. n aceste conditii, judectorii vasluieni au decis, inc din anul 2012, demararea procedurii de reorganizare judiciar, timp in care a fost instituit sechestru asigurtor asupra unor bunuri a societtii. n luna februarie a anului trecut, patronul Teoclinik, Marius Ctlin Botezatu, a inclcat conditiile impuse de judectori si a vandut un autoturism Volkswagen aflat pe lista bunurilor puse sub sechestru. Din cate se pare, vanzarea autoturismului s-a fcut pentru a stinge o parte din datoria pe care Teoclinik o avea ctre o alt societate din oras. Dup ce Administratia Finan – telor Publice Vaslui a notificat instanta cu privire la acest lucru, procurorii au deschis o anchet, finalizat cu punerea sub acuzare a lui Botezatu, sub invinuirea de scoatere de sub sechestru. Pronuntarea sentintei in acest dosar a fost inc odat amanat, din lips de timp pentru deliberare, pentru data de 29 iunie.

n insolventa, dar abonata la bani publici!

n doar cativa ani, cea mai mare clinic medical din municipiul Vaslui a ajuns in insolvent, asta in conditiile in care, datorit contractului avut cu Casa Judetean de Asigurri de Sntate Vaslui, Teoclinik incasa lunar sume uriase furnizand servicii de imagistic medical inclusiv Spitalului Judetean de Urgent Vaslui. Mai bine de cinci ani, la Teoclinik a functionat singurul computer tomograf din Vaslui, avand zilnic zeci de clienti, ins, chiar si asa, in 2012, datoriile societtii depseau cifra de afaceri, ceea ce a impus intrarea in insolvent, procedur in care Teoclinik se afl si in prezent. Conform raportului de insolvent, motivul pentru care societatea a ajuns in aceast situatie o reprezint prostul management, fostul administrator neocupandu-se de recuperarea creantelor societtii, creante care se ridic la aproape jumtate din datorii. Culmea este c, si dup intrarea in insolvent, Teoclinik a continuat s primeasc bani frumosi din sistemul public de sntate, in special pentru efectuarea de tomografii bolnavilor internati in unitti spitalicesti din judet. Astfel, dat fiind faptul c Spitalul Municipal din Husi nu dispune de o astfel de aparatur, toate cazurile sunt directionate ctre clinica vasluian, costul acestor servicii, decontate de spital, fiind duble, la costul analizelor respective adugandu-se cel al transportului pacientilor cu ambulantele SAJ Vaslui. Mai mult, la aceeasi firm a apelat si Spitalul Judetean de Urgent Vaslui, timp de circa dou luni, cat au durat licitatiile pentru inlocuirea consumabilelor la noul computer tomograf. Costurile au fost pe msur, SJU Vaslui achitand din bugetul propriu facturi emise de firma respectiv, in sum de circa 42.000 lei/lunar pentru serviciile efectuate. Atunci, unii pacienti, inclusiv de la UPU, erau transportati cu ambulanta, altii apeland la alte mijloace de a ajunge acolo. Chiar dac este vorba de cazuri grave, nu de multe ori pacientii, dar si ambulantierii, au fost obligati s astepte ore intregi pe holurile clinicii, fr supravegherea unor cadre medicale, prioritate avand persoanele care au programare si pltesc pe loc costul investigatiilor. Mai mult, dat fiind faptul c prin reducerea cheltuielilor, odat cu intrarea in insolvent, Teoclinik a redus numrul angajatilor, ambulantierii trebuie s transporte bolnavii pan in camera in care este amplasat tomograful, fiind expusi, de fiecare dat, la pericolul de iradiere inerent. „V dati seama care este riscul, pentru o asistent insrcinat, de a ptrunde de mai multe ori in incinta respectiv, si asta pentru c clinica in cauz nu are destul personal. Cu toate acestea, cadrele medicale s-au expus acestor riscuri, doar pentru binele pacientilor! n ceea ce priveste transportul pacientilor de la Husi la Vaslui doar pentru a li se face aceste investigatii medicale, cheltuielile, inclusiv cele secundare, cu uzura vehiculelor si reparatiile aferente, sunt enorme. n plus, mai este si aspectul blocrii ambu – lantelor pentru aceste transporturi, timp in care pot apare alte urgente!”, ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.