Inspectoratul General pen – tru Imigrri (IGI) – Biroul pentru Imigrri (BI) al judetului Vaslui a srbtorit, miercuri, 135 de ani de la atestarea documentar a primului act normativ care reglementa regimul strinilor in Romania, „Legea asupra strinilor”, publicat in Monitorul Oficial nr. 6 din 07.04.1881. „Primind ordinul de explusiune, strinul va trebui s arate puntul de la frontier prin care voiesce s treac, si, in casul acesta, i-se va remite o foaie de drum prin care se va regula itinerarul ce va avea s urmeze, si timpul cat va avea dreptul s se opreasc in fiecare localitate, pan la frontier. Tn casul de a contraveni la vre-una din aceste dispozitiuni, strinul va fi condus afar din tar prin forta public…”, stipula, la acea vreme, un articol de lege din actul normativ mentionat. La scurt timp, a aprut Regulamentul din anul 1900, care prevedea „Biletul de liber trecere” ca document pentru strinii intrati in Romania, iar in anul 1903, Adunarea Deputatilor a adoptat „Legea asupra organizrii Politiei Generale a Statului”. De atunci si pan in zilele noastre, legislatia national s-a aflat intr-un proces permanent de actualizare in concordant cu exigentele societtii romanesti si mai apoi de armonizare cu reglementrile europene. Politicile actuale din domeniile migratie, azil si integrare a strini in Romania sunt elabrate astfel incat s asigure aplicarea legii intr-un concept unitar de ctre institutiile cu atributii pe aceast linie. Tn prezent, IGI are in component, la nivel central si in fiecare judet al trii, servicii sau birouri care lucreaz in interesul cettenilor strini si al comunittii noastre, cu atributii in admisie si reglementarea dreptului de sedere, incadrarea in munc si detasarea strinilor, prevenirea si combaterea sederii ilegale si a muncii nedeclarate, pe teritoriul Romaniei. De asemenea, institutia administreaz sase Centre de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil, la Bucuresti, Timisoara, Galati, Rduti, Somcuta Mare si Giurgiu, precum si dou Centre de Cazare a Strinilor Luati in Custodie Public – la Ilfov si Arad. Primul in Europa, Centrul de Tranzit in Regim de Urgent de la Timisoara, administrat de IGI, a transpus in practic, la nivel international, conceptul de evacuare in regim de urgent a refugiatilor aflati in pericol de a fi returnati din pri ma tar de azil in tara de origine. La sfarsitul primului trimestru al anului 2016, in evidentele Biroului pentru Imigrri Vaslui sunt inregistrate 425 persoane, dintre care 299 provin din state terte (cei mai multi, din R. Moldova) si 126 din state membre UE, SEE si Confederatia Elvetian. Princi palele scopuri pentru care strinii si-au stabilit resedinta in judet sunt reintre girea familiei si angajarea in munc.








