Botezul Domnului sau Boboteaza, celebratã cu drag de crestini, a doua sãrbãtoare din ciclul zilelor de mare sãrbãtoare ale noului an, celebratã în ziua de 6 ianuarie, este sãrbãtoarea care marcheazã purificarea prin apã, lustratia generalã ce urmeazã în urma alungãrii tuturor fortelor ostile si malefice, apropierea sfârsitul zilelor înfrigurate, dar si al sãrbãtorilor de iarnã si totodatã, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos.
Semnificand botezul lui Iisus Hristos in apa Iordanului de cãtre Sf. Ioan Botezãtorul, sãrbãtoarea, in ciuda vechimii, este legatã prin semnificatie, simboluri mistice crestine si pãgane de traditii si obiceiuri frumoase prin ineditul lor si semnificatia profundã ce a fost pãstratã acestei sãrbãtori de cãtre crestinii ortodocsi, cat si cei catolici care are darul de a umple sufletul oamenilor cu dragoste si sã alunge spiritele rele. Domnul nostru Iisus Hristos, dupã intoarcerea sa din Egipt, vietuia in Galileea, in cetatea sa Nazaret, unde crescuse, tãinuindu-si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea Dumnezeirii Sale panã la varsta de treizeci de ani, pentru cã nu era ingãduit cuiva dintre iudei mai inainte de treizeci de ani sã aibã randuiala de dascãl sau de preot. Apoi implinindu-se cei treizeci de ani si venind vremea dumnezeiestii Lui arãtãri, „a fost cuvantul lui Dumnezeu cãtre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, trimitindu-l pe el ca sã se boteze cu apã”. Deci ascultand Ioan cuvantul lui Dumnezeu, a venit in pãrtile Iordanului, propovãduind botezul pocãintei, pentru iertarea pãcatelor. Pe langã intelesurile sale crestine insã, Boboteaza are si o serie de traditii si obiceiuri specifice poporului nostru. De Boboteazã se trag focuri de puscã si de pistoale, la bisericã atunci cand ies preotii cu crucea spre a face agheasmã, zicand cã picioarele Mantuitorului au fost pe acea lespede ce se aflã in apa Iordanului, pe care era fãcut zapisul de greseala lui Adam. Si cand a cãlcat Mantuitorul pe ea, a pocnit, cum se aud pustile acum la noi. Se spune cã atunci cand Ioan Botezãtorul a venit la rau ca sã boteze Domnului Iisus Hristos, ca cel ce a luat asupra Sa pãcatele a toatã lumea, diavolii au venit catã frunzã si iarbã, trãsnind si pocnind pe apa Iordanului, cã se auzea cine stie de unde zgomotul, pentru a intrerupe ceremonia Botezului. Dar Dumnezeu a randuit ca preotii sã citeascã si sã sfinteascã apa, iar cand au inceput oamenii a impusca si-a striga „Chiraleisa”, termen ce provine din neogreacã insemnand „Doamne, miluieste!” gheata s-a rupt sub diavoli si cu totii au cãzut in apã si s-au inecat; de aceea acum nu mai sunt asa de multi. Pe cei care au mai rãmas ii omoarã Sf. Ilie cu tunul, iar la om nu mai au voie sa vinã. La Boboteazã, cand cufundã preotul crucea in apã, toti dracii ies din ape si rãtãcesc pe campuri pustii panã ce trece sfintirea apelor. Si nimeni nu-i vede, afarã doar de lupi, care se iau dupã dansii si unde-i ajung, acolo ii si omoarã. Din cauza aceasta se spune in popor cã nu e bine sã se lase in ziua de Boboteazã rufe intinse la uscat, cãci se crede cã, atunci cand se impuscã din pusti, in decursul sfintirii, precum si cand strigã oamenii dupã sfintirea apei „Chiraleisa” omul capãtã putere, se simte mai tare si mai cu curaj pe cand Ucigã-l-Crucea, fiarele sãlbatice si toate blestemele de pe oameni se imprãstie, se refugiazã la locasurile lor prin pãdure, anul rãmanand curat panã la Sf. Andrei, cand fiarele sãlbatice revin si rãman panã la Crãciun cand le alungã din nou bãietii cu colindele, cu pocnetele de bice si cu plugusorul. De mult la Botezul Domnului se fãcea copcã pe garlã, ca si azi, iar Vodã mergea cu alai la marginea apei ca si astãzi. Dupã ce crucea era cufundatã in apã, doi sau mai multi oameni se aruncau dupã dansa. Cine o prindea, acela cãpãta bacsis bun de la Vodã. Cei ce se aruncau erau din cei bolnãviciosi. Dupã ce scoteau crucea din apã, se insãnãtoseau. Si astãzi se mai aruncã tinerii mai curajosi in apã dupã cruce. Din momentul in care preotii sfintesc apa, atunci toate apele, curgãtoare sau stãtãtoare, rãman sfintite, timp de douã sãptãmani, in unele zone se spune cã chiar si sase sãptãmani. În seara de 6 spre 7 ianuarie se strang mai multi tineri in fata bisericii si se pregãtesc de iordãnit. Apoi a doua zi de dimineatã, tinerii cãlare pe cai frumos impodobiti purtand in maini un steag, merg pe la casele oamenilor, botezand steagul cu apa din fantanã. Unul din tineri, si anume conducãtorul, care pe alocuri poartã numele de popã, duce cãldãrusa cu agheasmã, in care-si strang banii, iar ajutoarele din alai poartã unul sãculetul de tãmaie si legãtura de busuioc, de care este legat un clopotel, cu care „iordãnesc” pe oameni, si un altul, sau mai multi dacã satul e mare, poartã o tepusã de lemn, pe care vor strange bucãti de carne. Dupã ce stropeau casa cu apã si aruncau tãmaie pe acoperis, rosteau o urare de belsug si prosperitate: „Cum aruncãm apa, Asa sã fie holda bogatã.” Dupã ce sfintesc si apa din fantanã, cantã Iordanul, aceleasi cuvinte pe care le rosteste preotul in ajunul Bobotezei, boteazã cu busuiocul pe toti membrii familiei, cu apã sfintitã pe cap, iar dupã aceea, luandu-i pe toti de-a randul in brate, ii ridicã in sus de trei ori rostind: „În Iordan, botezandu-te / Domnul, cu crucea lui cea sfantã/ La anul sã fie / An mai bogat / Mult mai curat.” Dupã care inconjurã stropind cu agheasmã casa, grajdurile si alte acareturi, pentru a nu se apropia serpii. În unele locuri stãpanul casei, dacã se simte puternic, cere cãpeteniei sã i se aducã un iordãnitor a se lupta cu el. Prin lupta cu iordãnitorii, gazda se fãcea mai tare, dobandind putere, cãci se credea cã in lupta cu iordãnitorul, in timpul luptei, este ajutat de Sf. Ioan. Spre searã tinerii se adunã la marginea satului pentru o intrecere de cai sau „incurarea” lor. În felul acesta se aflau caii iuti sau lenesi dupã care fac apoi o paradã prin tot satul. Ionii si Ioanele, iordãnitorii, ii duc in brate cu de-a sila la garlã sau la fantanã ca sã-i scalde iar in unele pãrti se adunã in aceastã zi bãietii si fetele anume la fantani, unde le toarnã cu ciutura apã in cap celor care vin la fantanã dupã apã. Sunt iertati doar cei ce le dãruiesc cate ceva. În noaptea de Boboteazã gospodarii de la sate scot mesele in curte, langã fantanã, unde mãnancã, joacã, chiuie si se veselesc. În nordul tãrii era mai inainte datinã ca tineretul sã aprindã un foc mare ritualic, din paie. crengi si frunze uscate pregãtite dinainte. Cand flãcãrile focului se inãltau tinerii prindeau a juca hora in jurul lui ca apoi sã sarã pe deasupra flãcãrilor. Focului acesta, ca si jucatul ritualic imprejurul lui se numeau „Ardeasca” si este o parte componentã a unor ritualuri magice de „imbãrbãtare” a soarelui in drumul lui spre anotimpul cãlduros, ritualuri ce se regãsesc, in ceremonialul Lãsatului de Sec. Este obiceiul, ca de la acel foc, sã fie aprinse si arse partial niste bucãti de carpe, care ulterior se pãstreazã, in speranta cã ar fi bune de leac, afumandu-se cu ele la nevoie cei ce suferã de vãtãmãturã si de dureri de urechi. Totodatã pentru evitarea bolilor de urechi, de la Boboteazã, nu se mai spune Plugusorul si nici colinde. Femeile fac o turtã de cenusã frãmantatã cu agheasmã si o pãstreazã pentru tot anul, spre a sfinti cu ea vasele care s-ar intampla sã se spurce in cursul anului. În timpul slujbei de sfintirii apelor, sãtenii de la mic la mare, se spãlau cu apã de rau in credinta cã astfel vor fi rumeni si sãnãtosi tot anul. În ziua de Boboteazã se botezã cu agheasmã sãmanta de pus sub brazdã iar cine isi stropeste cu agheasmã pusca, va avea succes la vanãtoare. De Boboteazã, unii oameni iau o manã de grau si-l aruncã in pod, zicand: ßSã dea Dumnezeu sã creascã graul asa de mare ca panã in pod”. La Boboteazã se deschide cerul si ingerul pãzitor ii spune celui de insurat sau celei de mãritat incotro ii va fi norocul. Se spune cã dacã de Boboteazã, dimineata, inainte de sfintirea apei, un flãcãu sau o fatã se impiedicã, alunecã si cade, acea persoanã se va cãsãtori in acel an. Dacã o fatã vede mai intai, printre flãcãii ce se duc sau se intorc de la sfintirea apei, pe unul cãlare pe un cal alb, e semn cã se va mãrita in cislegile acelea sau in anul acela. Acum este semnalul ca flãcãii sã meargã pe la casele fetelor de mãritat in petit. În ziua de Boboteazã, fetele vor sã fie stropite cu agheasmã in credinta cã imprãstie popa cu busuiocul petitorii in toate pãrtile. În aceastã zi sunt interzise certurile in casã, vorbele urate, sudãlmile si drãcuirile si nu se dã nimic cu imprumut. În ziua de Boboteazã, credinta popularã spune cum cã mamele care au avut nenorocirea sã nascã copilul mort sau cãrora le-au murit copiii mai inainte de a fi fost botezati, pentru a nu li se transforma copiii in moroi, iau agheasmã si se duc impreunã cu preotul si toarnã peste mormantul acelor copii, ca sã ii boteze, numindu-i numai Ion sau Ioana in credinta cã, dacã vor urma trei ani la rand, acest ritual la Boboteazã, pot fi socotiti botezati si trecut in randul celorlalti crestini morti. Alt aspect important al sãrbãtorii, avand aceeasi imagine, de granitã temporalã intre douã anotimpuri ßdeschiderea cerurilor”, este sustinut de numeroase credinte populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazeazã tocmai pe existenta acestui moment de cotiturã, pe intoarcerea cãtre anotimpul cãlduros. Dacã dimineata de Boboteazã va fi promoroacã si sunt turturi pe la stresini, primãvara va fi timpurie si frumoasã iar in cursul zilei de va fi vreme frumoasã are sã fie belsug si sãnãtate. În ziua de Boboteazã crivãtul de va sufla cu putere, va fi un an imbelsugat. Dacã vremea la Boboteazã este geroasã, dupã iesirea cu Iordanul se va inmuia iar dacã vremea a fost blandã, se va inãspri. În traditia popularã se spune cã panã la Boboteazã e dricul iernii, de la Boboteazã crapã gerul iar iarna e pe ducã. În popor se spune cã: „Dacã am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este fricã de iarnã, am pus mana pe primãvarã!”.
Dan Horgan
Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976; – Arthur Gorovei – „Credinti si superstitii ale poporului roman”, Editura Grai si Suflet – Cultura Nationalã” Bucuresti, 1995; – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001; – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom, Iasi, 1998; – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997; – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002; – Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999; – Ion Talos – „Gandirea magico-religioasã la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001; – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998; – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II”, editura Cartea de Buzunar, 2006; – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Romanã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985; – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la romani”, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001; – Tudor Pamfile – „Mitologia romanã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997; – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
