miercuri, mai 6, 2026

Salariul mediu a scãzut în august cu 2% fatã de iulie

0

Salariul mediu nominal brut a scãzut în august cu 2% fatã de iulie, la 2.331 lei, iar cel net cu 2,1% (36 lei), la 1.683 lei, cele mai mari cîstiguri fiind consemnate în extractia petrolului brut si a gazelor naturale, de 4.484 lei, iar cele mai mici în hoteluri si restaurante, de 996 lei.

„Comparativ cu luna august a anului precedent, câstigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,9%. Indicele câstigului salarial real fatã de aceeasi perioadã a anului precedent a fost de 104%”, se aratã într-un comunicat al Institutului National de Statisticã (INS). Indicele câstigului salarial real pentru luna august fatã de iulie, calculat ca raport între indicele câstigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 98,2%. Fatã de luna octombrie 1990, indicele câstigului salarial real a fost de 125,8%, cu 2,2 puncte procentuale mai mic fatã de cel înregistrat în iulie anul acesta. Majoritatea activitãtilor din sectorul economic au înregistrat în august câstiguri nete mai mici decât în iulie, scãderile fiind determinate de acordarea în iulie de premii ocazionale, sume din profitul net si alte fonduri, dar si de nerealizãrile de productie ori încasãrile mai mici, în functie de contracte sau ca urmare a concediilor de odihnã, când nu se acordã tichete de masã si alte drepturi salariale. Cele mai mari reduceri ale salariilor nete au fost indicate în fabricarea produselor farmaceutice de bazã si a preparatelor farmaceutice (-13%) si în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor (-11,3%). Totodatã, s-au înregistrat diminuãri ale câstigurilor cu 6-8% în fabricarea produselor textile, activitãti auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitãti de asigurare si fonduri de pensii), extractia minereurilor metalifere, productia si furnizarea de energie electricã si termicã, gaze, apã caldã si aer conditionat si cu 5-6% în fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, tãbãcirea si finisarea pieilor, colectarea si epurarea apelor uzate, fabricarea de masini, utilaje si echipamente, activitãti de asigurãri, reasigurãri si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurãri sociale). Cresterile câstigului salarial mediu net fatã de luna precedentã au fost determinate de acordarea de prime, sume din profitul net si din alte fonduri, realizãrilor de productii ori încasãrilor mai mari, în functie de contracte sau proiecte, iar în unele activitãti economice au fost influentate si de disponibilizãrile de salariati cu câstiguri salariale mici. Cele mai semnificative cresteri ale câstigului salarial mediu net s-au înregistrat în extractia cãrbunelui superior si inferior cu 11,7%, în fabricarea produselor din tutun si alte activitãti extractive cu 7,5%-8% si în activitãti de editare, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, activitãti de servicii anexe extractiei cu 3,5-5%. În sectorul bugetar s-au înregistrat scãderi ale salariilor fatã de iulie, cu 3,2% în învãtãmânt, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacantei scolare, si cu 0,8% în administratia publicã. În sãnãtate si asistentã socialã s-a înregistrat o usoarã crestere a câstigului salarial mediu net, de 0,5%.