Tehnicile de recuperare dupã un accident vascular cerebral (AVC) debuteazã cu unele proceduri care se aplicã chiar la pat si chiar din faza acutã a accidentului. Asta pentru cã un bolnav imobilizat riscã sã aibã apoi probleme la nivelul articulatiilor si la nivelul grupelor musculare, care nu se mai pot contracta cu forta necesarã. De asemenea, existã pericolul unor tulburãri trofice, cel mai temute fiind escarele – care apar la bolnavul care este imobilizat pentru o perioadã mai lungã.
„Tehnicile de recuperare debuteazã cu unele proceduri care se aplica chiar la pat si chiar din faza acutã a accidentului vascular. Asta pentru cã un bolnav imobilizat riscã sã aibã apoi probleme la nivelul articulatiilor si la nivelul grupelor musculare, care nu se mai pot contracta cu forta necesarã. De asemenea, existã pericolul unor tulburãri trofice, cel mai temute fiind escarele – ele apar la bolnavul care este imobilizat pentru o perioadã mai lungã. Din acest motiv, procedurile de recuperare, mobilizãrile „pasive” trebuie sã înceapã imediat în faza acutã a bolii. Bolnavul nu se poate misca din pat si altcineva îi face miscãri ale mâinilor si picioarelor – miscãri prin care sã pãstreze gradul de libertate articularã cât mai aproape de normal. De asemenea, bolnavul trebuie întors la fiecare jumãtate de orã, dacã în spital nu existã saltele antiescarã. Astfel de saltele au puncte de sprijin variabile, iar aceste puncte fac ca presiunea sã alterneze si în felul ãsta nu existã o zonã mai expusã la a produce escare. Escarele sunt foarte periculoase. Ele se pot complica cu infectie, adâncirea, progresia lor. Din acest motiv, procedeele de recuperare trebuie începute din faza acutã”, explicã prof. dr. Cristian Dinu Popescu, seful Clinicii de Neurologie din cadrul Spitalului de Recuperare Iasi.
Complicatii posibile
Dupã faza acutã, pot persista unele tulburãri – cum ar fi tulburãri de schema corporalã la bolnavii cu hemiplegie stânga, stãri confuzionale la bolnavii care au leziuni ale emisferului drept sau tulburãri de vorbire, cum ar fi afazia în grade foarte importante. Toate acestea sunt mai clar conturate în faza postacutã, când bolnavul începe sã se „limpezeascã”, cum se spune într-un termen popular. Adicã sã realizeze ce s-a întâmplat cu el. Faza postacutã este si intervalul de timp în care bolnavul face asa numitã reactie de catastrofã. În aceastã fazã creierul, inclusiv emisferul sãnãtos, este în „alarmã”. Practic, realizeazã ce i s-a întâmplat si raporteazã la ceea ce a fost anterior. În general, cam la sfârsitul sãptãmânii a doua si a treia sãptãmânã dupã accident, procedurile de recuperare se pot amplifica, în sensul tentativei de a obtine pozitia în sezut, apoi în sezut cu picioarele atârnate la marginea patului, apoi ridicatul în picioare si primii pasi în apropierea patului si în jurul acestuia. Tot acum se testeazã în mod indirect si functia altor organe, cum ar fi sistemul cardiac si tolerantã la efort a inimii, apoi sistemul respirator – adaptabilitatea ritmului cardiac si respirator la minimum de efort. Aceastã etapã este deosebit de dificilã si uneori supusã unor complicatii nedorite. Poate apãrea embolia pulmonarã – dacã nu s-au luat toate mãsurile si bolnavul mai are o tromboflebitã si nu s-a dat medicatia necesarã – embolia pulmonarã poate apãrea exact la debutul miscãrilor.
Sala de gimnastica
Din sãptãmâna a patra sau a cincea, bolnavul poate fi dus la sala de gimnasticã, unde se pot asigura proceduri de tip mai intensive. Acestea se pot asocia cu elemente de fizioterapie. Pot începe miscãri adaptate unui scop – încheierea si descheierea unui nasture, folosirea unei cãni sau a unui pahar pentru a bea apã, pozitionarea în scaun – fie scaun cu rotile si transferat de pe pat pe scaun; fie transferat de pe scaun cu rotile pe un scaun obisnuit sau un fotoliu, unde bolnavul poate sta o perioadã mai lungã de timp. Toate acestea sunt ca o etapã de adaptare spre ceea ce însemna un om cât mai normal.
Mersul: un succes important
Principalul element de autonomie ce trebuie atins este mersul. Bolnavul care a trecut printr-un accident vascular cerebral si a rãmas cu un deficit de tip hemiparezã sau chiar hemiplegie, prin tehnici de recuperare, într-un timp variabil – de la câteva sãptãmâni la câteva luni – ar putea ajunge sã meargã. Asta ar însemna un mare ajutor pentru cei care se ocupã de îngrijirea acestuia atât în spital, cât si la domiciliu. „Avem o experientã destul de mare în acest domeniu si zicem cã atunci când un bolnav ajunge sã meargã, este un prim succes care concura la obtinerea unor rezultate bune în continuare. în sensul mobilizãrii si a pacientului pentru a cãpãta noi deprinderi, dar si a medicului si a celor care îl îngrijesc pentru a stimula si a facilita redobândirea unor miscãri pierdute în urma acestui accident”, mai spune prof. dr. Cristian Dinu Popescu.
Atentie la greutate!
Bolnavului îi este recomandat sã nu mai creascã în greutate. Pe un sistem osos si articular cu comanda deficitara, adãugarea unor kilograme în plus înseamnã un efort în plus. Acest efort îngreuneazã functionarea optimã a articulatiilor si apar dureri, elemente distrofice – cum este genunchiul instabil care compromite mersul.
Beneficiile lecturii
Dupã 5-6 sãptãmâni, pot sã înceapã tentative de citit – pentru cã cititul înseamnã un act extrem de complex, pe lângã varianta lui motorie – dirijarea globilor oculari cu un anume scop – urmãrirea rândurilor, dar si cu întelegerea a ceea ce se scrie. Se preferã chiar o scriere tip abecedar, cu litere de tipar si mai mari la început.
Stimularea rationamentului
Dupã 5-6 sãptãmâni pot fi stimulate si unele elemente din sfera cognitivã, din sfera judecãtii, a rationamentului. În aceastã fazã, în care scrisul si cititul devin posibile, sunt si alte faze care tin de memorie, iar memoria trebuie stimulatã, la fel si judecata si rationamentul. Se utilizeazã niste tehnici care vizeazã formã, dimensiunea si culoarea: un cub mai mare sau mai mic, o piramidã mai mare sau mai micã, o bilã de o anumitã culoare, de o anumitã mãrime pe care bolnavul trebuie sã le punã în ordinea dictatã – el reusind astfel sã înteleagã si sã execute unul din ordinele cele mai simple.
