Anul scolar 2014-2015 a nceput, ieri, fr manuale noi pentru clasele I si a II-a si fr schimbri la examenele nationale si admiterea n liceu, dar cu un regulament ce integreaz reguli de conduit n unittile de nvtmnt, un contract educational cu printii si obligatii pentru profesori si elevi.
Regulamentul de organizare si functionare a unittilor de nvt- mnt preuniversitar este o premier a ultimilor zece ani pentru scolile din Romnia. Proiectul acestui regulament, fcut public de Ministerul Educatiei, include att prevederi privind conduita cadrelor didactice si a elevilor, ct si obligatii ale printilor, una dintre acestea fiind aceea de de a asigura, conform prevederilor legale, frecventa scolar a copilului n nvtmntul obligatoriu si de a lua msuri pentru scolarizarea acestuia, pn la finalizarea studiilor. n privinta profesorilor, acestia trebuie s aib o tinut moral demn, n concordant cu valorile pe care trebuie s le transmit elevilor, o vestimentatie decent si un comportament responsabil, fiindu-le interzis s desfsoare actiuni care pot afecta viata intim, privat si familial a elevilor. Conform aceluiasi regulament, elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil n timpul orelor si, totodat, le va fi interzis s detin, s consume sau s comercializeze, n scoli si n afara acestora, droguri, substante etnobotanice, buturi alcoolice, tigri si s participe la jocuri de noroc. Regulamentul prevede si c unittile de nvtmnt preuniversitar vor ncheia un contract educa- tional cu printii sau tutorii copiilor, n care vor fi stabilite drepturile si obligatiile reciproce ale prtilor, iar nendeplinirea obligatiilor asumate de scoal va constitui abatere disciplinar.
Manuale noi la clasele I si a II-a, n asteptare
Tot din anul scolar 2014-2015, elevii claselor I si a II-a ar urma s nvete dup manuale noi, inclusiv n variant digital. Pentru realizarea acestora, Ministerul Educatiei a organizat o licitatie, care a fost ns contestat de unele edituri. Consiliul National de Solutionare a Contestat iilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse n cadrul licitatiei pentru realizarea manualelor scolare, dup ce trei contestatii au fost admise, sase admise n parte si dou respinse. O zi mai trziu, Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a sustinut c ntrzierea noilor manuale pentru clasele I si a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” si a asigurat elevii, cadrele didactice si printii c acestea acestea vor ajunge n scoli imediat ce licitatia se va finaliza.
177 de zile de cursuri si 34 de vacanta
Anul scolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri si 34 de zile de vacant, fr cele din vacanta de var, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educatiei care a fost publicat n Monitorul Oficial. Calendarul anului scolar urmtor este alctuit similar celui din 2013- 2014. Conform calendarului, anul scolar 2014-2015 va avea 36 de sptmni de cursuri, nsumnd 177 de zile lucrtoare. Exceptie fac clasele terminale din nvtmntul liceal, pentru care anul scolar are 37 de sptmni, din care durata cursurilor este de 33 de sptmni, 4 sptmni fiind dedicate desfsurrii examenului national de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se ncheie n 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de sptmni, din care durata cursurilor este de 35 de sptmni, o sptmn fiind dedicat desfsurrii evalurii nationale. Cursurile claselor a VIII-a se ncheie la 12 iunie 2015. „Pentru clasele din nvtmntul liceal – filiera tehnologic, cu exceptia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilit prin planurile-cadru de nvtmnt, n vigoare. Pentru clasele din nvtmntul profesional, durata cursurilor este cea stabilit prin planurile-cadru de nvtmnt n vigoare. Pentru nvtmntul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologic, durata cursurilor este de 37 de sptmni, nsumnd 181 de zile. Stagiile de pregtire practic pentru care au optat absolventii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologic, cuprind 720 de ore care se desfsoar n perioada propus de unitatea de nvtmnt organizatoare si aprobat de inspectoratul scolar, conform structurii anului scolar, cu respectarea vacantelor. Pentru nvtmntul postliceal (scoal postliceal si scoal de maistri), durata cursurilor este cea stabilit prin planurile-cadru de nvtmnt, n vigoare”, mai prevede ordinul, ca exceptii de la durata de 36 de sptmni. Anul scolar 2014-2015 este structurat, ca si cel anterior, pe dou semestre. Semestrul I va avea cursuri n perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie si luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie. n perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din nvtmntul primar si grupele din nvtmntul prescolar vor fi n vacant. Vacanta de iarn va ncepe smbt, 20 decembrie si se va ncheia duminic, 4 ianuarie, iar cea intersemestrial va fi ntre 31 ianuarie si 8 februarie. Semestrul al II-lea va ncepe luni, 9 februarie, si va fi ntrerupt de vacanta de primvar, programat ntre 11 aprilie si 19 aprilie. Cursurile se vor relua n 20 aprilie, anul scolar urmnd s se ncheie la 19 iunie. Vacanta de var de dinaintea anului scolar 2015-2016 va fi ntre 20 iunie si 13 septembrie. Conform aceluiasi proiect de calendar, sptmna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicat activittilor extracurriculare si extrascolare, n cadrul programului „Scoala altfel: S stii mai multe, s fii mai bun!”. Tezele din semestrul I al anului scolar 2014-2015 se sustin, de regul, pn la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, pn la 22 mai 2015. „n situatii deosebite, bine fundamentate, n functie de conditiile climaterice locale speciale si de specificul scolii, inspectoratele scolare pot aproba, la cererea conducerii unittilor de nvtmnt, modificri ale structurii anului scolar stabilite prin prezentul ordin”, mai prevede actul normativ.
Notele la evaluare ramn cu pondere de 75% din media de admitere n liceu
Noul an scolar nu aduce noutti privind organizarea si desfsurarea examenelor nationale si a admiterii n liceu. Astfel, dup algoritmul inaugurat anul trecut, media de admitere n liceu se va calcula ca medie ponderat ntre media de la evaluarea national (75%) si media notelor din gimnaziu (25%). Evaluarea national din 2015 a elevilor din clasa a VIII-a se va desfsura la aceleasi discipline ca cele din acest an, elevii vor sustine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizat n licee va avea loc n trei etape. n perioada 15-17 iunie va avea loc nscrierea la evaluarea national. Candidatii vor sustine probele scrise n 22 iunie la limba si literatura romn, n 23 iunie la limba si literatura matern si n 24 iunie la matematic. Rezultatele vor fi afisate n 26 iunie, pn la ora 16.00, iar contestatiile vor fi depuse ntre orele 16.00 si 20.00. n perioada 27-29 iunie vor fi solutionate contestatiile, iar la 30 iunie vor fi afisate rezultatele finale. Si la evaluarea national din 2015 elevii vor fi supravegheati n slile de examen cu camere video. De asemenea, slile n care se descarc si se multiplic subiectele, precum si cele n care se preiau si se depoziteaz lucrrile scrise trebuie s aib camere de supraveghere. Programele pentru disciplinele la care va fi sustinut evaluarea national din 2015 sunt aceleasi cu cele din ultimii patru ani, respectiv cele aprobate n 2010 prin ordin al ministrului Educatiei. n acest an scolar vor fi evaluati si elevii claselor a II-a, a IV-a si a VI-a, aceste verificri fiind introduse, n premier, n 2013-2014. Evalurile sunt programate n perioada maiiunie, pentru a se vedea nivelul de pregtire al elevilor din aceste clase. Rezultatele nu se trec n catalog, nu se afiseaz si nu sunt fcute publice. Si tot la fel ca anul trecut, vor fi organizate simulri ale examenelor nationale, pe care le vor sustine att elevii claselor terminale (a VIII-a si a XII-a), ct si cei de clasa a XI-a, pentru a se familiariza cu bacalaureatul.
Repartizarea n licee, tot n trei etape
Repartizarea computerizat n licee va avea loc n trei etape. n prima etap de admitere se pot nscrie candidatii din seria curent, precum si cei din seriile anterioare care nu mplinesc 18 ani pn la data nceperii cursurilor anului scolar 2014- 2015. Din 3 pn n 7 iulie vor fi completate optiunile n fisele de nscriere de ctre absolventii clasei a VIII-a si de ctre printii acestora, asistati de diriginti, si vor fi verificate fisele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greseli. Dup ce baza de date va fi verificat de Comisia National de Admitere, n 14 iulie va avea loc repartizarea computerizat a absolventilor nscrisi n prima etap. Listele cu candidatii vor fi afisate n 15 iulie la scolile n care elevii au nvtat si la liceele la care au fost repartizati, iar pn n 24 iulie pot fi depuse dosarele de nscriere. A doua etap de admitere va avea loc n perioada 15-30 iulie. n perioada 15-20 iulie vor fi completate fisele de optiuni de ctre candidatii care nu au participat la prima repartizare si de ctre cei care au rmas nerepartizati. Repartizarea computerizat a candidatilor din etapa a doua de admitere va avea loc n 23 iulie, n aceeasi zi urmnd s fie afisate listele la scoli si licee. Candidatii repartizati vor putea depune dosarele de nscriere la licee n perioada 23-24 iulie. n 24 iulie, liceele vor transmite situatia locurilor rmase libere n urma nscrierii candidatilor admisi n cele dou etape, iar n perioada 27-30 iulie vor fi rezolvate, de ctre comisia judetean de admitere, situatiile speciale, respectiv cele privind candidatii care nu si-au depus dosarele de nscriere n termen si cei care nu au participat la primele dou etape. n etapa a treia de admitere n licee, repartizarea computerizat va avea loc n 3-4 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizati n etapele anterioare, care nu s-au nscris n perioada prevzut de metodologie sau care si-au ncheiat situatia scolar mai trziu. Pentru nvtmntul seral si cel cu frecvent redus, admiterea este programat n perioada 1 mai – 24 iulie. nscrierea la nvtmntul seral sau cu frecvent redus a candidatilor din seriile anterioare va avea loc n 21 si 22 iulie, iar repartizarea, n perioada 22-24 iulie. Pentru admiterea n liceu nu este necesar o medie minim. n aceste conditii, n ultimii ani, au intrat la liceu multi absolventi de clasa a VIII-a cu medii sub 5, care, n majoritate, nu recupereaz diferenta de pregtire pn la finalul clasei a VIII-a si a ajung astfel n fata unei misiuni imposibile: examenul de bacalaureat. Aceast realitate este confirmat de statistici: liceele unde se intr cu cele mai mici medii sunt si cele cu rezultate dezastruoase la bacalaureat.
Bacalaureatul: doua sesiuni, probe la aceleasi materii ca n 2014
Examenul de bacalaureat din 2015 va fi sustinut la aceleasi probe ca n acest an. n afara sesiunilor traditionale de var si toamn, este posibil si organizarea unei a treia sesiuni, n primvar, pentru candidatii care nu au promovat examenul pn n 2014. Aceast a treia sesiune nu este ns inclus, cel putin deocamdat, n calendarul examenului, fcut public de Ministerul Educatiei. A treia sesiune ar putea fi organizat, n februarie 2015, numai daca va exista un numr considerabil de cereri din partea candidatilor. Sesiunea de var a examenului de bacalaureat va avea loc n perioada iunie – iulie, candidatii putnd s se nscrie din 25 pn n 20 mai. Cursurile la clasele a XII-a si a XIII-a se vor ncheia n 29 mai 2015. Examenul de bacalaureat de anul viitor ncepe n 8 iunie cu proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oral n limba romn, sustinut pn n 10 iunie. n perioada 10-12 iunie va avea loc proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare oral n limba matern, urmat n 15-19 iunie de proba de evaluare a competentelor digitale si n 22-26 iunie de proba de evaluare a competentelor lingvistice ntr-o limb de circulatie international. Probele scrise de la bacalaureat vor fi sustinute n 29 iunie la limba si literatura romn si n 30 iunie la limba si literatura matern. Testarea va continua la 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematic, pentru absolventii profilului real, si istorie, pentru cei de la uman, iar n 3 iulie va fi proba la alegere a profilului si specializrii. Rezultatele vor fi afisate n 6 iulie, pn la ora 12.00, iar contestatiile vor fi depuse n aceeasi zi, ntre orele 12.00 si 16.00, urmnd ca n perioada 7-9 iulie s fie solutionate. Rezultatele finale vor fi afisate n 10 iulie. A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2015 va avea loc n perioada august-septembrie, nscrierile fiind programate din 13 pn n 17 iulie. n 17-18 august va avea loc att evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oral n limba romn, ct si cea la limba matern, n 18-19 august – evaluarea competent elor lingvistice ntr-o limb de circulatie international, iar n 20-21 august – evaluarea competentelor digitale. Din 24 august vor ncepe probele scrise ale sesiunii de toamn, prima testare fiind la limba si literatura romn, urmat n 25 august de limba si literatura matern, 26 august – proba obligatorie a profilului si 28 august – proba la alegere a profilului si specializrii. Primele rezultate vor fi afisate n 31 august, pn la ora 12.00, iar contestatiile vor fi depuse ntre orele 12.00 si 16.00. n 1-2 septembrie vor fi solutionate contestatiile, iar n 3 septembrie vor fi afisate rezultatele finale.
Scoala profesionala, dupa clasa a VIII-a
Din anul scolar 2014-205, nvt- mntul profesional, care are durata de trei ani, va ncepe dup clasa a VIII-a, si nu dup clasa a IX-a, ca pn acum. De asemenea, durata pregtirii practice, prin stagii n companii, s-a dublat fat de anul trecut, de la 11 la 24 sptmni. Selectia elevilor pentru admiterea n aceast form de nvtmnt a fost deja fcut de ctre angajatorii, fiind nscrisi, pn n prezent, peste 16.000 de elevi, cei mai multi din ultimii zece ani. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei, la prima etap de nscriere, cei mai multi candidati au optat pentru calificrile de mecanic auto, osptar, vnztor n unitti de alimentatie, buctar si frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist. Tot din 2014-2015, inspectoratele scolare decid n ce unitti se face nvtmnt profesional si care este profilul acestora. Decizia se ia n conformitate cu cererile angajatorilor.
MEDIAFAX










