vineri, mai 15, 2026

Amenzi pentru jumtate din agentii economici verificati de Protectia Consumatorilor

0

n perioada 3 – 7 martie, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Vaslui a desfsurat 59 de actiuni de control pentru verificarea respectrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor, din care 31 au fost actiuni tematice iar 28, inopinate si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizrilor primite din partea consumatorilor. Verificrile au fost efectuate n orasele Vaslui – 15 actiuni, Brlad – 14 actiuni si n mediul rural – 30 de actiuni. Urmare deficientelor constatate, au fost dispuse oprirea temporar a comercializrii pentru produse alimentare si nealimentare n valoare de 9.319 lei, pn la eliminarea sau, dup caz, remedierea deficient elor constatate, si oprirea definitiv a comercializrii si retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare si nealimentare n valoare de 258 de lei. Pentru nclcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contravent ional 50 de operatori economici, fiind aplicate 30 de amenzi contraventionale, n valoare total de 29.850 lei, si 20 de avertismente. n perioada mentionat au fost cercetate si solutionate si 13 reclamatii primite din partea consumatorilor, dintre care opt au fost ntemeiate.