n contextul Zilei Internationale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, srbtorit anual n data de 13 octombrie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgent (ISU) Podul nalt al judetului Vaslui desfsoar o serie de activitti dedicate acestui eveniment.
n acest an, ziua va fi marcat vineri, 11 octombrie, n toate subunittile de pompieri din judet urmnd s se organizeze Ziua portilor deschise. Vizitatorii vor putea vedea, pe lng tehnica si accesoriile folosite de pompieri n cazul producerii unor dezastre, si demonstratii ale salvatorilor. Dar activittile preventive dedicate Zilei Internationale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale se ndreapt, n acest an, spre un public aparte – persoanele cu dizabilitti. Astfel, UNISDR (The United Nations Office for Disaster Risk Reduction) a initiat proiectul Living with disability & disasters (Trind cu dizabilitti si dezastre), proiect care se adreseaz, la nivel mondial, unui numr de circa un miliard de persoane care triesc cu o form de handicap. Reprezentnd o cincime din populatia lumii, persoanele cu dizabilitti pot avea contributii unice, de multe ori trecute cu vederea, care s vin n sprijinul reducerii riscului de dezastre si pentru construirea unei societti/comunitti rezistente. ISU Podul nalt al judetului Vaslui sustine si promoveaz acest proiect prin activitti de prevenire si de informare public dedicate att persoanelor cu nevoi speciale, ct si celorlalti locuitori ai judetului. Astfel, ieri, cadrele Inspectiei de Prevenire au organizat, n municipiul Brlad, cu sprijinul DGASPC Vaslui, o activitate preventiv si un exercitiu de evacuare la Centrul de Servicii Comunitare pentru persoane cu handicap. Exercitiul a urmrit exersarea modului de evacuare n cazul producerii unei situatii de urgent, avnd n vedere faptul c n acest centru sunt ngrijite persoane care necesit o atentie deosebit si care au nevoie de nsotitor pentru a se evacua. La activitate a participat si un echipaj de pompieri de la Detasamentul Brlad, cu o autospecial de lucru cu ap si spum, dar si membrii SVSU Brlad, cu autoscara mecanic. n anul 1989, Adunarea General a ONU a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie ca fiind Ziua International pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, iar 12 ani mai trziu, aceeasi adunare a decis s mentin respectarea acesteia ca un vehicul de promovare a culturii globale, cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea si pregtirea mpotriva dezastrelor. Prin dezastru se ntelege evenimentul datorat declansrii unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificri ale mediului si care, prin amploare, intensitate si consecinte, atinge ori depseste nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situatiilor de urgent, elaborate si aprobate potrivit legii. n categoria fenomenelor naturale distructive de origine geologic sau meteorologic sunt cuprinse cutremurele, alunecrile si prbusirile de teren, inundatiile si fenomenele meteorologice periculoase, ce afecteaz violent zone mari de teren, pe termen lung, provocnd pierderi de vieti omenesti, pagube materiale si degradarea mediului ambiant.










