vineri, mai 22, 2026

Brladul si Banca, redute anti-sist

6

protestPeste 3.000 de oameni din Brlad si mai bine de 400 din comuna Banca au strigat, ieri, mpotriva guvernantilor care au aprobat explorarea si exploatarea gazelor din sist pe teritoriul judetului Vaslui. Manifestantii au protestat pe toate cile posibile si n ct mai felurite moduri. Protestatarii au cerut, la scen deschis, demisia premierului Victor Ponta si a presedintelui Traian Bsescu, pe care i-au acuzat de complicitate n realizarea intereselor companiei americane Chevron. Sute de mesaje dure au fost afisate att de menifestantii din Brlad, ct si de cei din Banca, iar lumea a strigat la unison c duplicitatea politicienilor locali, care anul trecut le-au stat alturi, nu va rmne nepedepsit… la vot! Grupul de Initiativ al Societtii Civile (GISC) Brlad s-a bucurat, nc o dat, dac mai era nevoie, de sprijinul a mii de oameni care, pe zi ce trece, sunt tot mai convinsi c metoda tehnic de explorare si exploatare a gazelor din sist, respectiv fracturarea hidraulic, este extrem de nociv.

Protestul de la Brlad, al saselea la numr de la nfiintarea GISC, a nceput la ora 17.00, n piata central a orasului, asa cum a fost anuntat. O parte din participanti s-au strns ns, pentru scurt timp, n fata Primriei, ntr-un gest simbolic prin care au vrut s reproseze autorit- tilor lipsa de sustinere a manifestant ilor. Printre nemultumitii de faptul c primarul Constantin Constantinescu nu se afl printre ei s-a numrat si George Epurescu, de la Asociatia „Romnia Fr Ei”, cel care, anul trecut, a formulat mpotriva edilului o plngere penal pentru abuz n serviciu, ntruct nu i s-a eliberat o autorizatie de a manifesta n centrul orasului. Totodat, la primrie au venit si printesa Brianna Caradja, deputatul Tudor Ciuhodaru, ca de altfel si alte cteva zeci de persoane. Cu totii ns au plecat dup un rstimp nspre Piata „Sf. Ilie”, acolo unde au gsit o mare de oameni. „Suntem, astzi, aici pentru a le spune tuturor acelor politicieni c, desi se laud c au peste 70% voturi, nu au nici 1% respect pentru noi, cei care i-am ales, i-am crezut si le-am dat votul. Am crezut si ne-am nselat! Ponta a drmat un guvern cu vointa noastr de a nu permite exploatarea gazelor din sist, iar acum tocmai el permite si sustine acest lucru. Bsescu a sustinut de la bun nceput compania Chevron si iam cerut-o atunci, asa cum le-o cerem ambilor acum, s plece!”, a spus de la trbuna improvizat n piat gen. (r) Neculai Rotaru, membru al GISC Brlad. Ceilalti vorbitori au sustinut, si ei, necesitate ca politicienii locali, dar nu numai, renunte la functii si s s recunoasc faptul c au mintit, ntruct, odat ajunsi la guvernare, au constatat c „e prea mare cciula pentru capetele lor mici”. Discursuri bine articulate si cu priz mare la public, care a reactionat zgomotos ori de cte ori era pronuntat numele vreunui politician din Brlad sau Vaslui, au avut si preotul protopop al Brladului, Vasile Liu, ca de altfel si ceilalti membri ai GSC care s-au adresat multimii. Duritatea lozincilor de pe pancardele protestatarilor i-a ndemnat pe cei mai multi, la finalul mitingului din piata central, s mearg ntr-un mars spre sediul Primriei Brlad, loc de manifestare refuzat de ctre conducerea ora- sului. Aici, aproximativ 300 de persoane au luat cu asalt sediul institutiei, au escaladat fntna artezian si au scandat lozinci dure la adresa primarului si a deputatului Adrian Solomon. Oamenii le-au cerut celor doi s si dea demisia. Aproximativ 100 de jandarmi au intervenit promt si, dup cateva zeci de minute de negocieri ntre prti, au reusit s elibereze piata din fata Primriei si s redea carosabilul circulatiei rutiere. Protestul s-a ncheiat n jurul orei 20.00, fr alte incidente.

Banca lupta pna la capat

O alta actiune de protest a zilei de 1 septembrie a avut loc la Banca, unde peste 400 de oameni au mrsluit din fata primriei locale, pe o distant de circa 2,5 kilometri, pn ntr-o parcare de pe marginea Drumului European 581. Manifestant ii au strigat lozinci care mai de care mai dure la adresa gigantului petrolier Chevron, care are n intentie explorarea si exploatarea gazelor din sist. Protestatarilor li s-au alturat ecologisti din mai multe localitti ale trii, printre ei remarcndu-se printesa Brianna Caradja, George Epurescu, de la „Romnia fr ei”, dar si preoti din judet nsotiti de protopopul de Brlad, Vasile Liu. Membrii GISC Brlad au participat si ei la actiune. Deputatul PP-DD Tudor Ciuhodaru a lansat localnicilor invitatia de a nu renunta la actiuni pn cnd ce nu li se ndeplineste dorinta de a opri exploatarea gazelor din sist prin metode poluante. Atmosfera de la Banca a fost, nc de dimineat, extrem de ncrcat. Desi marsul era programat s nceap din fata primriei locale n jurul orei 11.00, zeci de oameni se strnseser deja n centrul satului nc de la ora 09.00. Dac unii s-au limitat la a purta la mini sau n piept doar nsemne tricolore, altii au dus protestul si mai departe si au venit n fata primriei cu un sicriu gol, peste care au lipit steagul Romniei si mesajul „Gaze de sist = Moarte”. Localnicii au dorit s insinueze c nceperea exploatrii hidrocarburilor neconventionale va avea efecte mortale pentru populatie. De altfel, ei au chemat la actiune si membrii unei fanfare, care pe toat durata marsului au intonate acorduri funebre. Putin dup ora 11.00, n fruntea coloanei de manifestanti, care a numrat peste 400 de oameni, s-a instalat organizatorul actiunii, preotul Iulian Ghimus. Acesta a gndit actiunea aproape militreste si a coordonat perfect manifestantii, cu ajutorul unei portavoci. Coloana a mrsluit pe o distant de aproximativ 2,5 kilometri, cu mai multe opriri pentru mesaje adresate de acelasi prelat, cortegiul sem- nnd izbitor, n unele momente, cu unul mortuar. Asta mai ales c preotul se adresa multimii de la cptiul sicriului purtat pe umeri de patru flci din sat. Pret de aproape o or, multimea a scandat lozinci de genul „Murim pentru dreptul la viat!”, „Vrem ap curat, nu contaminat!”, „Chevron, pleac acas!” si „Vrem Referendum!”. Mii de fluturasi si pliante cu informatii despre fracturarea hidraulic, metoda prin care Chevron va extrage gazele din sist, au fost mprtite participantilor sau au fost, pur si simplu, mprstiate prin toat localitatea. „Suntem aici pentru a ne opune alesilor nostri, celor pe care tot noi iam votat si care, iat, acum si ncalc mandatul, nerespectnd voin- ta alegtorilor. Credem c singura modalitate de a le demonstra c gresesc profund este de a organiza un referendum la nivel judetean sau chiar national. S spun oamenii ce vor si apoi s ia ei decizii politice! Nu nainte!”, ne-a declarat preotul Ghimus. Primarul comunei Banca, Vasile Vntoru, a avut un mesaj mai dur pentru politicienii alturi de care n urm cu un an a stat n lupta mpotriva gazelor din sist. „Dorim stoparea oricror actiuni ale Chevron sustinute de politicienii judetului. Pe teritoriul comunei noastre si-au amenajat un depozit de materiale explozive fr autorizatie de la primrie, ntruct au primit toate actele de la Consiliul Judetean Vaslui. Vrem s fim lsati n pace, pentru c nu mai acceptm ca noi, tranii simpli, s mai fim btaia lor de joc. S nu mai umileasc tranul, considerndu-l prea putin informat, si s i lase n pace singurele bogtii pe care le mai are: apa si pmntul curat si roditor mostenit de la strbuni”, a spus Vasile Vntoru. Partea a doua a actiunii a presupus un miting n parcarea unui restaurant de pe DE 581, unde figuri reprezentative ale luptei mpotriva gazelor din sist au sustinut alocutiuni pret de aproape dou ore. Participantii au primit foarte bine mesajele transmise de printesa Brianna Caradja, preotul protopop Vasile Liu, gen. (r) Neculai Rotaru, ing. Violeta Cozar, George Epurescu si mai ales preotul Iulian Ghimus. Pe tot parcursul mitingului, manifestant ii au strigat cu toate puterile c vor referendum si chiar c numai peste „cadavrele lor vor fi amplasate sonde n comuna Banca”. Pe toat durata protestului, cel putin 50 de jandarmi si mai multi politisti au asigurat paza si ordinea, astfel c nu au fost nregistrate incidente de niciun fel, n ciuda unor foarte scurte schimburi de replici ntre participanti si organele de ordine. Memorabil a rmas ns interventia (aplaudat la scen deschis) din multime a unui veteran de rzboi, pe nume Mihai Berlea, care a ntrerupt o alocutiune pentru a spune n gura mare de ce a participat el miting: „Aici e pmntul pe care l am mostenire de la rzestii lui Stefan cel Mare. Aici am trit eu, si nu am s mai triesc mult. Dar asa curat cum l-am mostenit eu trebuie s l mosteneasc si nepotii si strnepotii mei. Pentru ei am venit aici si pentru ei am s mor dac fac astia ceva si l otravesc!”.

6 COMENTARII

  1. Tara arde si voua va arde de miting!
    Treziti-va, bre la realitate si priviti ceea ce trebuie. N-o mai ardeti aiurea, neavand ce face Duminica acasa.
    Mai dormiti, mai bucurati-va de voi, de parinti, copii, nu de miting-uri facute aiurea.
    Cand e sa se faca un miting, iesiti la miting, nu la barfit, la a mai bea o bere, a mai fuma o tigara sau legale, avis celor ce ies in strada ca n-au ce face acasa si vor sa apara pe B-O si sa-si posteze pozele pe FACEBOOK!
    REALITATEA-I ALTA, NU MITING-URI PROSTESTI!

  2. daca ar iesi tot la fel la protest impotriva javrelor care ucid copiii, i-as saruta pe barladeni. azi a mai MURIT un copil in bucuresti – mi-e scarba sa scriu cu litera mare – SFASIAT DE CAINI. as vrea sa vad ca luptam pentru VIATA COPIILOR si pentru disparitia rahatilor de pe strazi. FIE_VA mila oameni buni, de COPII SI BATRANI….

  3. DRAGI ROMANI TREZITI-VA!!!

    MUTA-I INTREBAREA CE RASUN’AFARA
    AM MURIT DEGEABA CE A-TI FACUT DIN TARA
    TOT IN FRIG SI-N FOAME TOT CU MAINI INTINSE
    PE LA PORTI STRAINE CE NE STAU INCHISE.
    Domnule Pre?edinte al Romniei Traian B?sescu
    Domnule Prim.Ministru al Romaniei Victor Ponta
    Domnule Presedinte al C.J.Vaslui Dumitru Buzatu
    V? adres?m aceast? scrisoare deschis? din zona Moldovei, noi cei
    pro?ti, dar mul?i care ?inem s? v? aducem la cuno?tin?? c? Moldova nu
    este a noastr?, dar nu este nici a voastr?, este a urma?ilor,
    urma?ilor no?tri, cum pe bun? dreptate ar spune orice inim? de
    om.Domnule Presedinte,Domnule Prim-Ministru si Domnule Presedinte de
    Consiliu Judetean guvernati o tara si un judet.V? aducem la cuno?tin??
    c? aceast? ?ar?, asemenea altor ??ri, are o lege fundamental?. Legea
    noastr? fundamental? se nume?te Constitu?ia Romniei. Aceast?
    constitu?ie este investit? cu o for?? juridic? superioar? care
    cuprinde principiile esen?iale ale organiz?rii statului, drepturile ?i
    libert??ile fundamentale ale oamenilor, stabile?te drepturile ?i
    datoriile principale ale ceta?enilor, sistemul electoral, organizarea
    organelor supreme ?i locale, reflectnd astfel stadiul de dezvoltare
    social?, economic? ?i politic? la un moment dat al statului respectiv:

    Romnia este stat de drept, democratic ?i social, n care demnitatea
    omului, drepturile ?i libert??ile cet??enilor, libera dezvoltare a
    personalit??ii umane, dreptatea ?i pluralismul politic reprezint?
    valori supreme, n spiritul tradi?iilor democratice ale poporului
    romn ?i idealurilor Revolu?iei din decembrie 1989, ?i sunt
    garantate. (articolul I, paragraful 2)
    Din faptele dumneavoastr?, domnilor, se pare c? nu ave?i cuno?tin?? de
    con?inutul acestei legi fundamentale ?i uneori se pare c? nici legile
    omeniei nu v? apar ca avnd vreo eviden?? sau relevan??. Legile
    omeniei sunt dictate de con?tiin?? iar con?tiin?a poate fi n?elat? de
    patim?, acest sentiment puternic ?i violent care cople?e?te pe om,
    ntunecndu-i adesea dreapta judecat?, cum este definit? n
    Dic?ionarul Explicativ al Limbii Romne. n plan moral este alegerea
    fiec?ruia ce este, ce vorbe?te ?i ce face, consecin?ele ?i judec??ile
    fiec?ruia putnd fi supuse unor interpret?ri ?i percep?ii din cele mai
    variate. Pe plan social ns?, pentru a face posibil? convie?uirea
    ntre oameni, cet??enii romni au considerat, au consim?it ?i au votat
    c?:

    Statul se organizeaz? potrivit principiului separa?iei ?i
    echilibrului puterilor – legislativ?, executiv? ?i judec?toreasc? – n
    cadrul democra?iei constitu?ionale. (articolul I, paragraful 4)
    n Romnia, respectarea Constitu?iei, a suprema?iei sale ?i a legilor
    este obligatorie. (articolul I, paragraful 5)
    Suveranitatea na?ional? apar?ine poporului romn, care o exercit?
    prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere,
    periodice ?i corecte, precum ?i prin referendum. Nici un grup ?i nici
    o persoan? nu pot exercita suveranitatea n nume propriu. (articolul
    II)
    V-a?i promovat n campanii electorale ?i ie?iri publice
    dup? cele mai rafinate ?i costisitoare strategii de imagine ca fiind
    un ap?r?tor al democra?iei, al drepturilor, al libert??ilor ?i al
    ndatoririlor fundamentale ale oamenilor. Aceste mult-rvnite drepturi
    ?i libert??i prea scump pl?tite cu peste un secol de r?zboaie
    mondiale, totalitarism, comunism, cenzur?, m?celuri, tragedii, elitism
    economic ?i filozofii criminale de via?? mpodobite n cele mai
    atractive ambalaje. Iat? acum, o lume ntreag? strig?: Drepturile
    Omului ! Democra?ie !. Striga?i la fel ?i dumneavoastr?. Vi s-a dat
    puterea ca dup? bunul plac, att ct s-a putut ntr-o lume cu oameni,
    s? v? impune?i legile cum a dorit cabinetul ?i partidul de
    guvern?mnt. A?i ncercat vreodat? s? tr?i?i m?car, nu bine, ci doar
    s? tr?i?i, cu 700 de lei ntr-o lun? de zile cum ne cere?i nou?
    romnilor s? o facem impus sub bastoanele jandarmeriei care ap?r?
    megalomania ?i hedonismul impus de regimul dumneavoastr? patriotic
    de guvernare ? V-a?i pus vreodat? ntrebarea dac? ?ara aceasta a f?cut
    suficiente sacrificii de dou?zeci de ani ncoace de cnd partidele
    politice, marile companii, b?ncile ?i presa ?i fac jocurile aici ca
    pe o tabl? de ?ah ? V-a?i ntrebat vreodat? ct snge s-a v?rsat ca
    Romnia s? existe ? V-a?i ntrebat vreodat? ct? omenie, valoare ?i
    cultur? a ngropat regimul comunist sub lespezile pu?c?riei ? Este
    vreo fraz? mai potrivit? dect genocidul poporului romn ce face
    conducerea actual? a ??rii ? Nu a?tept?m un r?spuns, altceva a?tept?m.
    n noi cei pro?ti, dar mul?i nu na?te?i resemnare, altceva se na?te.
    Supunerea ?i toleran?a fa?? de conducerea de la un anume
    moment a oric?rui popor ?i oric?rei comunit??i de oameni, cre?tini sau
    necre?tini, romni sau str?ini, este greu de anticipat ?i ca tr?s?turi
    ?i ca manifest?ri, oricte studii ?i sondaje pe oric?i bani s-ar
    face. Mul?i din cei care au f?cut afaceri pe teritoriul Romniei au
    avut profituri cu mult peste a?tept?ri, al?ii au ntlnit obstacole
    neprev?zute ?i nea?teptate. Niciodat? pn? acum ns?, nu s-a mai pus
    cu atta violen?? ?i agresivitate de c?tre clasa politic? actual? ?i o
    parte din mass-media, problema de a face bani producnd energie dar
    omornd oameni, provocnd cancere, otr?vind iremediabil ecosistemul,
    epuiznd sursele de ap?, cauznd cutremure, ?tergnd de pe hart? ora?e
    ?i producnd daune care s? fac? imposibil? locuirea peste sute de mii
    de hectare de teren urban a noastr? ?i a urma?ilor no?trii.Socotim,din
    faptele dumneavoastra Domnule Presedinte,Domnule Prim-Ministru si
    dumneata Domnule Presedinte de Consiliu Judetean c? avem n fa??,
    naintea ochilor no?tri, chipurile de criminali ale celor care au
    ncheiat n secret, care p?streaz? n secret ?i militeaz? pentru
    punerea n aplicare al contractul de exploatare al gazelor de ?ist
    cu compania Chevron. Nu ne pricepem, noi, cei pro?ti, dar mul?i la
    r?zboaie economice, la strategii politice ?i alte pl?smuiri ira?ionale
    ale luptei pentru putere dar ntreb?m: V? crede?i vreun fel de
    dumnezei s? lua?i hot?rri de unii singuri ? V? crede?i providen?iali
    n misiunea de distrugere ecologic? a Romniei ? Nu este clar?
    Constitu?ia Romniei ?i Legea Administratiei Publice ? Dori?i un regim
    de anarhie n Romnia, un regim, v? cit?m, f?r? guvernare, domnule
    Traian B?sescu ?
    A?i stabilit care este pre?ul vie?ii mpreun? cu domna Ministru al
    mediului Rovana Plumb.Doamna Ministru Rovana Plumb participa alaturi
    de Victor Ponta la conferinte pe probleme de mediu organizata la Viena
    pe 1 februarie 2013.Dar,in interiorul tarii nu stie ce are.Ce bomba
    ecologica.Ce dezastru ecologic ne asteapta.In Cambodgia dupa
    40(patruzeci) de ani si acum apele si solul sant contaminate dupa
    experientele americanilor.De aceea, pentru c? sunte?i lipsi?i de
    consiliere juridic?, domnule pre?edinte, ofi?er de marin? ?i domnule
    prim-ministru,fost judecator si cine mai stie ce,va punem in
    vedere;Administra?ia public? n unit??ile administrativ-teritoriale
    se organizeaz? ?i func?ioneaz? n temeiul principiilor
    descentraliz?rii, autonomiei locale, deconcentr?rii serviciilor
    publice, eligibilit??ii autorit??ilor administra?iei publice locale,
    legalit??i ?i al consult?rii cet??enilor n solu?ionarea problemelor
    locale de interes deosebit. (Legea Administratiei Publice Locale
    215/2001 actualizat?; art. 2)
    Dumneavoastr? cnd a?i recomandat un referendum la Bac?u, Covasna,
    N?vodari, Costine?ti, Timi?oara ?i Craiova dac? oamenii aceia vor sau
    nu s? se supun? attor pericole ? Cnd a?i cerut p?rerea autorit??ilor
    locale ? A?i apreciat gre?it, de la tribuna trufiei ?i de la balconul
    cladirilor de lux ale marilor corpora?ii, considernd c? s?r?cia
    nseamn? lips? de demnitate ?i resemnare n fa?a mor?ii, otr?vi?i nu
    oricum, ci contra cost, pe banii no?tri, pe p?mntul nostru ?i pe
    copii no?tri.nainte de a v? pune semn?tura, Domnule
    Prim-Ministru,fost judecator si cine mai stie ce, nu v-a?i sim?it
    oripilat de informa?iile legate de activit??ile companiei Chevron pe
    teritoriul altor state ? Nu v-a?i sim?i contrariat, spre exemplu, de
    faptul c? aceast? multina?ional? are de pl?tit cea mai mare amend?
    de mediu pentru poluare dat? vreodat? unei companii ? 9, 5 miliarde de
    dolari pentru poluarea p?durii amazoniene, pentru fraud? ?i pentru
    ascunderea de probe al contamin?rii mediului ?i aceasta doar pe
    teritoriul statului Ecuador. ?ti?i reac?ia companiei la sentin?a
    Tribunalului Arbitral de la Haga ? V? spunem noi: Compania a
    asigurat, ntre altele, c? amenda nu poate fi pl?tit? ?i c? verdictul
    este ilegal ?i inaplicabil, considernd c? el este rezultatul unei
    fraude ?i total contrar unei probe ?tiin?ifice. Studiile de mediu din
    Statele Unite ?i catastrofele produse acolo prin aceast? exploatare,
    nu v? sensibilizeaz? ? Catastrofele produse de aceast? companie n
    Marea Britanie, nu le cunoa?te?i ? Alungarea lor din Marea Britanie,
    Germania, Fran?a, Bulgaria, Canada, este tot irelevant ? Interzicerea
    n nenum?rate alte state a acestui gen de exploatare a gazelor de
    ?ist, nu v? spune nimic ? Sau poate, domnilor, nu-i a?a, dac? tot
    suntem maimu?e evoluate, c? doar genetica nu-i pentru tot prostul,
    merge s? ne omorm ntre noi ?i s? facem ?i ceva bani din asta ?
    Capitalismul, o poveste de dragoste, ar spune unii. Al?ii ar spune
    s-o l?sa?i mai moale cu liberaliz?rile ca s? nu ajungem pe nesim?ite
    n haos total ?i anarhie. Cam prea multe liberaliza?i domnilor !
    Acum vedem c? liberaliza?i din proprie ini?iativ? cu de la sine putere
    ?i legile ??rii. Oare istoria nu v-a nv??at nimic sau voi n-a?i
    nv??at istorie ?
    Domnule Pre?edinte, la momentul declara?iei dvs. n Parlamentul
    Romniei, pe 7 Martie 2012, cnd cerea?i Parlamentului s? fie de
    acord cu aceast? catastrof? ecologic? ?i uman?, avea?i cuno?tin?? de
    existen?a Constitu?iei Romniei ?i de textul acesteia ? Au ajuns
    preo?ii s? v? dea lec?ii de drept ?i guvernare ? A cui treab? este
    aceasta, domnilor ? A noastr?, sau a voastr? ? Ce face?i cu banii
    oamenilor, cu munca lor ? Nu v? este fric? de Dumnezeu ? Au ajuns
    oamenii s? pl?teasc? la stat ?i s? caute la Biseric? pentru solu?ii n
    vreme ce presa voastr? ne acuz? pe noi pentru problemele create de voi
    ? A distrus Biserica economia na?ional? ? A ncheiat Biserica acorduri
    cu FMI ? A vndut Biserica economia na?ional? n fraude de neconceput
    pentru o minte s?n?toas? ? Face?i un comunicat de pres? n care
    compara?i tot jaful produs de guvernare, cu pre?ul unei catedrale !
    Preo?ii s? stea coco?a?i pe scen?, credincio?i s? stea n ploaie, la
    slujbe ?inute n cort pe Dealul Patriarhiei ?i s? se nchesuie la
    s?rb?tori filma?i, umili?i, ncadra?i de jandarmi, lua?i la mi?to dar
    voi s? da?i ture cu ma?ini platinate pe mo?ii cu vile de lux ? Am
    g?sit problema ??rii acesteia ! A ie?it Biserica biruitoare din
    comunism ?i n-are voie, pe sngele attor martiri ?i jertfele attor
    m?rturisitori, cet??eni ai ??rii ?i ei, s? ?i afirme propria
    existen?? ?i identitate.
    De legisla?ia de mediu a?i auzit ? M?car principial, sau poate la
    ntreb?ri de acest gen, trebuie s? ne l?mureasc?, nu-i a?a, Ministrul
    Mediului ?i P?durilor,stimata doamna Rovana Plumb(participa la
    conferinte pe banii contribuabilului roman). Pentru dumneavoastr?
    aceasta nu nseamn? nimic ? Pe cine reprezenta?i ? Cnd lucrurile
    sunt deja clare, cnd o ntreag? ?ar? se revolt?, cnd speciali?tii
    ndrept??esc revolta, tot victimele vin cu explica?ii ? A ajuns
    poporul s? lupte cu partidul de guvern?mnt ? Ce se petrece aici ? Din
    nou v? amintim c? v? afla?i nafara legii ?i ne pune?i n mare dilem?:

    Statul recunoa?te dreptul oric?rei persoane la un mediu nconjur?tor
    s?n?tos ?i echilibrat ecologic. Statul asigur? cadrul legislativ
    pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice ?i juridice au
    ndatorirea de a proteja ?i a ameliora mediul nconjur?tor.
    (Constitu?ia Romniei, articolul 35)
    Statul recunoa?te oric?rei persoane dreptul la un mediu s?n?tos ?i
    echilibrat ecologic, garantnd n acest scop: accesul la informa?ia
    privind mediul (!), dreptul de a fi consultat n procesul de luare a
    deciziilor privind dezvoltarea politicii ?i legisla?iei de mediu (!),
    emiterea actelor de reglementare n domeniu (!), elaborarea planurilor
    ?i programelor (!); dreptul de a se adresa, direct sau prin
    intermediul organiza?iilor pentru protec?ia mediului (!),
    autorit??ilor administrative ?i/sau judecatoresti, dup? caz, n
    probleme de mediu, indiferent dac? s-a produs sau nu un
    prejudiciu.(!) (Ordonan?a de Urgen?? 195/2005, articolul 5)
    Am pus semne de exclamare n cazul n care, fiind foarte ocupa?i,
    aten?ia v? joac? feste. La acele semne de exclamare s? medita?i. Oare
    trebuie s? amintim aici cum se sfideaz? expertiza ?i legisla?ia
    statelor care au legiferat expres interzicerea folosirii acestui
    procedeu ? Oare trebuie s? angaj?m traduc?tori de legisla?ie str?in?
    ca s? v? oferim modele de lucru ? Oare trebuie s? amintim cte legi
    penale sunt nc?lcate din omeniul protec?iei mediului, din domeniul
    industrial, domeniul alimenta?iei publice, domeniul afacerilor ?i al
    concuren?ei, ?i chiar al siguran?ei na?ionale ? Tinem lec?ii de drept
    reprezentan?ilor puterii legislative ?i executive ? Ru?inos ?i nedemn
    fapt Domnule Pre?edinte ?i Domnule Prim-Ministru.
    Oare comunismul cu cei cincizeci de ani de dictatur?, nu a otr?vit
    destul p?mntul prin fertiliz?ri ?i ngr???ri chimice ?i prin miile de
    tone de fosfati ?i azota?i ? Este prea pu?in cancer n Romnia Domnule
    Pre?edinte ?i Domnule Prim-Ministru ? Ave?i a?a de mul?i bani de
    medicamente s? intoxic?m popula?ia cu ape contaminate prin tehnologii
    ?inute secret corporativ ?i contracte ascunse ? Suntem cumva poligon
    de experimente chimice ?i geologice ? Dori?i s? ajungem ca-n Africa s?
    platim cu bani grei litrul de ap? ??ara nu-i a dumneavoastr?, voi
    sunte?i ai ??rii domnule pre?edinte. ?ara este a poporului romn, nu a
    clientelismului accidental care vine prin comisioane mizerabile s?
    stearg? Romnia de pe harta lumii. Jude?ul Vaslui este patrimoniu
    na?ional. A?a s?rac? cum este aceast? zon? a Moldovei, a decis soarta
    Europei n secolul al XV-lea. Caii lui Mahomed nu au putut transforma
    Moldova n hipodrom otoman ?i veni?i voi s?-i ?terge?i istoria ? Vre?i
    s?-i sc?de?i demografia ? Cte pu?uri de adncime a f?cut guvernul n
    aceste stepe ? Cte sate s?race au o fntn? modern? ? Veni?i cu
    t?v?lugul p?rerii de sine ?i al ngmf?rii guvernamentale ca s? lua?i
    decizii catastrofale la adresa umanit??ii ?
    Pentru c? nu mai pute?i candida la pre?eden?ie vre?i s?-i condamna?i
    la moarte prin otr?vire cu cianuri, cu substan?e radioactive ?i altele
    ?inute secret, domnule pre?edinte ? Raportul Comitetului pentru
    Energie ?i Comer? al Statelor Unite (aprilie 2011, pagina 1) vorbe?te
    de mai mult de 2500 de produse de fracturare hidraulic? con?innd
    peste 750 de chimicale ?i alte componente folosite n proces; s? le
    duc? la ei acas?, nu la noi. A?i ntrebat pe Patriarhul Romniei, P.F.
    Daniel dac? este de acord s?-i ucide?i p?stori?ii ? L-a?i ntrebat pe
    Dumnezeu dac? v? d? voie s? distruge?i ceea ce El a creat ? Nu ave?i
    dreptul s? face?i aceasta. Ve?i r?mne n istorie ca mp?ratul Nero
    care a dat foc Romei doar pentru a-?i scrie odiseea poetic?. Dori?i s?
    vede?i doar mitinguri ?i arest?ri ? Nu v? place vorba bun? ? Mintea nu
    mai ra?ioneaz? omenia ? Este trist c? dup? dou? milenii de cre?tinism,
    aduce?i ?ara n punctul n care trebuie s? v? nve?e Biserica ce este
    bine ?i ce este r?u n modul cel mai infantil cu putin??. Aceasta s?
    fie urmarea comunismului ? Capitalismul ateu, ira?ional ?i agresiv ?
    n concluzie, nu suntem de acord cu extragerea acestor gaze ?i nu ve?i
    putea face aceasta dect peste via?a noastr?.

  4. E timpul s? pleca?i, ct nu e prea trziu,
    Pn’ n-o sim?i s?racul c?-i jupuit de viu.
    I-a?i in?elat credin?a vnzndu-v? pe-un leu,
    Nu v? for?a?i norocul… fereasc? Dumnezeu…

    Cu toat? bun?tatea din sufletu-i fl?mnd,
    E ?i el ca ?i voi, tot muritor de rnd…
    ?i el are r?bdare… ?i-acela?i Dumnezeu,
    Dar nu-ntreceti m?sura punndu-i greu pe greu.

    E timpul s? pleca?i, v-am suportat destul.
    De-attea vorbe goale poporul e s?tul.
    Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
    A expirat sorocul… ?i-a expirat n van.

    A?i stat la crma ??rii de dou?zeci de ani,
    Ne-a?i luat p?mnturi, case, ne-a?i jecm?nit de bani.
    De fiecare dat? venind cu gura mare
    C? vre?i o alt? viat?, c? v? dori?i schimbare…

    Schimbare v-a?i dorit, schimbare vrem ?i noi,
    Schimbare nu nseamn?… tot voi, n loc de voi.
    Mai sunt n talpa t?rii voinici cu-nv?t?tur?,
    Nu gng?vi?i ca voi… ?i plini de incultur?.

    Uita?i-v? n jur, v? place ce-a?i f?cut?
    De la p?duri la fabrici pe toate le-a?i vndut,
    S? v? cl?di?i palate, cu iz de pu?c?rie,
    Sunte?i mai ru ca chelul de-i trebuia tichie.

    Cu paznici pe la por?i, de cine v? e team??
    Cine mai crede?i voi c? v? mai ia n seam??
    Nu sunte?i Dumnezei, nici zeii din Olimp,
    Dar nu ntinde?i coarda… pleca?i ct mai e timp.

    Ie?i?i ?i voi pu?in prin lumea aia bun?,
    Ca s? sim?i?i ?i voi cum euro se-adun?.
    n lumea aia-a voastr?, cea plin? de rahat,
    La care ne-a?i vndut ?i ne-a?i ngenuncheat.

    n care obliga?i ne ducem s?r?cia
    Ca voi s? pune?i ghiara u?or pe Romnia.
    Ne mor copii acas? din dorul de p?rin?i,
    Iar voi ne vinde?i tara, ca Iuda-n, doi argin?i.

    De-o jum?tat’ de viat? v? tot pl?tim simbrie,
    Cealalt? jum?tate ne-a?i dat-o-n datorie,
    ?i-n timp ce noi pl?tim… voi huzuri?i ca zbirii,
    A?i dus s?rmana tar? la limita pieirii.

    E timpul s? pleca?i, l?sa?i-ne pe noi…
    Destinul prost s? fie… dar nu f?cut de voi.
    Voi ?ti?i s? locui?i doar n afar? legii,
    S? aduna?i prin furt averi ?i privilegii.

    V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sor?ii,
    Pe voi, ce-a?i luat… ?i revolu?ia ?i mor?ii.
    Doar nu cumva v? vre?i istoriei eroi,
    S-ar ru?ina, sunt sigur, istoria cu voi.

    Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
    Ce-a?i tot suflat n foc, cnd ei v-au dat scnteie,
    Trezi?i-v?, e timpul, cu to?i, aceast? tar?
    S-o scoatem din ru?ine, din ur? ?i ocar?.

  5. Salut! Locuitoro ai parohiei GARA – BANCA…aveti un preot de zile mari……. putini ar face ce face parintele……….chiar daca este privit cand cu ochi buni cand cu ochi rai , este totusi pentru binele pamantului natal………..sa ne traiti parinte si la mai multe actiuni……..

  6. TIRTANUL A SPUS VINERI CA VINE LA MITING DAR PINA DUMINICA I-A CRESCUT NASUL ATIT DE MARE DE CITE MINCIUNI PE MINUT SPUNE INCIT A RAMAS BLOCAT IN CASA. CINE DRACU A MAI VAZUT TIGAN CU ONOARE?!!!

Comentariile sunt închise.