luni, mai 4, 2026

ncepe nebunia gradatiilor de merit

0

Din aceast sptmn, ncepe btlia pentru gradatiile de merit. Din pcate, doar doritorii din rndul categoriei cadrelor didactice se pot nscrie si, eventual, beneficia de gradatie, nu si personalul didactic auxiliar (laboranti, secretari etc.), asa cum se ntmpla n anii trecuti.

ncepnd de joi, 15 martie, cadrele didactice din judet si pot depune la secretariatele unittilor de nvtmnt dosarele n vederea obtinerii gradatiei de merit. Acestea au timp pn pe data de 11 aprilie s se nscrie n „cursa” obtinerii celor 25% din salariul de baz pentru urmtorii cinci ani. Tot pn atunci, dosarele cu toate documentele justificative privind activitatea respectivelor cadre din perioada 1 septembrie 2007 – 31 august 2011 vor fi trimise la registratura Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui. Conform metodologiei, se pot nscrie oricte cadre didactice doresc, ns gradatii se acord pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul judetului. Conditiile pe care trebuie s le ndeplineasc doritorii sunt vechimea de peste 3 ani n nvtmntul preuniversitar si obtinerea unor rezultate foarte bune n pregtirea elevilor. Cu alte cuvinte, dosarul trebuie s cuprind acte din care s rezulte performanta n pregtirea elevilor distinsi la olimpiade si concursuri, la activittile culturale si educative cu finalizarea unor proiecte de parteneriat educational. Ulterior, ntre 12 – 20 aprilie, dosarele vor fi verificate de inspectorii scolari de specialitate, cu consultarea consiliului consultativ, si apoi elaborat raportul referitor la activitatea candidatului n specialitate. n continuare, pn pe 5 mai, dosarele vor fi verificate si de ctre comisia de coordonare a concursului, dar si de reprezentantii sindicatelor din nvtmnt, cu refacerea punctajelor acolo unde va fi cazul. ntre 8 -11 mai, Consiliul de Administratie din cadrul ISJ Vaslui va aproba lista cuprinznd punctajele acordate. Pe 14 mai, la avizierul ISJ vor fi afisate listele cu beneficiarii gradatiilor pe urmtorii cinci ani, ncepnd cu 1 septembrie 2012. n cazul unor eventuale contestatii, lista final se va afisa pe data de 26 mai, urmnd ca pe 30 iulie s fie elaborat ordinul de ministru.

Personalul auxiliar, discriminat

n 2011, la nivelul judetului au fost acordate 257 de gradatii de merit. Din acestea, 227 au fost aprobate pentru personalul didactic si 30 pentru cel didactic auxiliar. Este vorba despre 4 informaticieni, 1 laborant, 1 pedagog, 5 administratori financiari, 2 administratori de patrimoniu, 6 bibliotecari, 11 secretari. Din pcate, s-ar prea c, n 2012, aceast categorie de personal nu mai este inclus printre beneficiarii gradatiilor. Desi Federatia Sindicatelor Libere din nvtmnt a fcut mai multe demersuri n acest sens, iar Comisia pentru nvtmnt, Stiint, Tineret si Sport a Camerei Deputatilor a aprobat, n luna februarie, o initiativ legislativ, pn acum nu s-a materializat ntr-o hotrre de Guvern sau vreun ordin de ministru. Asa c, cel mai probabil, n acest an vor putea candida numai cadrele didactice. Mai ales c, n doar dou zile, ncepe depunerea dosarelor. De mentionat c, din anul scolar 2014 – 2015, metodologia va fi diferit. Evaluarea activittii desfsurate de personalul didactic ce se nscrie la concurs va fi realizat pe baza unui raport de activitate motivat/portofoliu personal, certificat de consiliul de administratie al unittii de nvtmnt. Raportul se va realiza n baza unui proiect propus de cadrul didactic, pe termen de 4 ani, cu un colectiv de elevi, ce va fi reactualizat la nceputul fiecrui an scolar, n functie de situatia ncadrrii cadrului.