n luna ianuarie, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Vaslui a desfsurat 214 actiuni de control pentru verificarea respectrii prevederilor legale privind protectia consumatorilor, din care 71 tematice si 143 inopinate si pentru cercetarea reclamatiilor si sesizrilor primite din partea consumatorilor, n Vaslui (58 de actiuni), Brlad (89), Husi (24), Negresti (8) si n mediul rural (35). Urmare a deficientelor constatate, au fost dispuse urmtoarele msuri: oprirea temporar a comercializrii pentru produse alimentare si nealimentare n valoare de 234.428 lei, pn la eliminarea sau remedierea deficientelor constatate, si oprirea definitiv a comercializ rii si retragerea din circuitul consumului uman pentru produse alimentare si nealimentare n valoare de 7.684 lei. Pentru nclcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional 170 operatori economici, fiind aplicate 88 de amenzi contraventionale, n valoare de 93.400 de lei, si 82 de avertismente. n aceast perioad, au fost cercetate si solutionate 30 de reclamatii primite din partea consumatorilor. n urma cercetrilor efectuate, 17 reclamatii s-au dovedit ntemeiate, 9, nentemeiate, iar 3 nu au putut fi solutionate din cauza lipsei elementelor necesare cercetrii. O alt reclamatie a fost redirijat pentru cercetare si solutionare organismelor competente.










