Recent, la Casa Armatei din Bârlad a fost organizat un interesant concurs de sah, „Cupa Primãverii“, la initiativa instructorului de sah Ioan Mocanu, sprijinit de col. Marcel Nãstase, cel care coordoneazã activitatea Casei Armatei. La competitie au participat peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 5 si 14 ani, fete si bãieti, de la diferite scoli din localitate. Trofeul „Cãlutul de aur“, dar si medaliile cu care organizatorii i-au rãsplãtit pe cei mai buni sahisti au fost aduse special din Statele Unite ale Americii, Ioan Mocanu fiind sponsor. „În memoria celui care a fost Constantin Eftimie, un mare pasionat al sahului, sotia sa, Vasilica si cumnatul, prof. Ion Dumitriu, au contribuit la premiere prin acordarea unor cãrti de sah. Dumitru Artene dar si primarul Constantin Constantinescu au sprijinit întrecerea de la Bârlad. Oricine intrã în grãdina publicã din orasul nostru nu poate sã nu observe mesele de sah, care se datoreazã primarului. Vreau sã-i multumesc pe aceastã cale. Ne-a ajutat mult si ne-a promis cã ne va ajuta si pe viitor“, nea declarat Ioan Mocanu. La finalul întrecerilor, s-au remarcat Andrei Cutinici, Stefan Stoian, Cãtãlin Stoian, Matei Ratã, Petru Mihai, Eduard Neagu, Iulia Ionitescu si Angela Pãlãdutã.










