n acest an, Festivalul Fanfarelor a fost organizat de Consiliul Judetean Vaslui prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui, n parteneriat cu Primria Hoceni. „Am vrut neaprat ca aceast editie a Festivalului Fanfarelor s se desfsoare la Hoceni, datorit traditiilor existente n aceast zon. n Hoceni au fost trei fanfare, apoi au rmas dou, iar acum mai este una singur. Am avut si avem, n Hoceni, instrumentisti renumiti, iar muzica de fanfar a stat alturi de localnici si la bine, si la ru: la botezuri si nunti, la nmormntri, dar si la traditionalele petreceri din zi de srbtoare. Din pcate, acum nu se mai fac hore si baluri, asa cum se fceau odinioar, desi era un obicei plin de farmec si de voie bun. Al doilea motiv pentru care am vrut ca aceast manifestare s se fac aici este faptul c dispunem de o infrastructur bine pregtit, avem un centru cultural-sportiv chiar alturi de teatrul de var si putem oferi organizatorilor si concurentilor conditiile necesare pentru desfsurarea actiunii. Un al treilea motiv pentru care ne-am dorit acest festival aici a fost dorinta de a renvia dragostea localnicilor, si mai ales a celor tineri, pentru muzica de fanfar, att de apreciat altdat n lumea satului moldovenesc. Pentru c, de murim, de trim, muzica ne trebuie”, a spus Vasile Tabr, primarul comunei Hoceni. Edilul ne-a mrturisit c intentioneaz s acceseze fonduri nerambursabile, printr-unprogram de parteneriat cu Republica Moldova, n cadrul cruia s nfiinteze n Hoceni o fanfar cu tineri, care vor duce traditia mai departe.
Fanfara de la Valea Mare si-a dovedit nca o data valoarea
Desi lapovita si vntul i-au alungat pe spectatori, acestia nu au lipsit pe parcursul ntregii perioade de desfsurare a spectacolului. Ctiva, nclziti de atmosfer, chiar au si dansat. Membrii celor zece fanfare prezente la concurs si-au dat ns toat silinta pentru a-si demonstra virtuozitatea. Fanfara „Valea Mare” Ivnesti a cucerit si de aceast dat nu numai sufletul celor prezenti, ci si Fligornul de aur si Premiul I al juriului, rspltit cu suma de 1.500 lei. Fanfara de la Valea Mare este de altfel una dintre cele mai cunoscute fanfare din tar. „Fanfara a fost la mai multe festivaluri din tar si din strintate. As remarca Marele Premiu obtinut la Festivalul International de la Dijon, Franta, obtinut n 1995, cnd a impresionat pentru originalitatea sa, fiind singura fanfar din concurs n care interpretii nu au cntat dup note, improviznd. La Festivalul de la Sibiu, n 2008, am putut constata pe viu valoarea celor de la Valea Mare, care au concurat cu fanfare militare, care au interpretat foarte corect toate piesele, dar fr culoarea pe care au dat-o instrumentis tii de la noi”, a precizat Dan Ravaru, consilier artistic al CJCPCT Vaslui. Fligornul de argint si Premiul II a fost mprtit ntre fanfarele „Brldeanca” si Trandafirilor”, care au primit si cte 1.000 lei, iar Fligornul de bronz si Premiul III au fost mprtite ntre Fanfara „Fstci – Cozmesti” si „Prietenia Brlad”, care au primit si un premiu de 500 lei. n cadrul aceluiasi festival, organizatorii au decis premierea celor mai buni dirijori. Astfel, Pupitrul de aur si locul I a fost obtinut de Costel Ene, dirijorul Fanfarei „Brldeanca”, locul II, de Costel Alexandru, dirijorul Fanfarei „Valea Mare”, iar locul III si pupitrul de bronz, de Ioan Alexandru, dirijorul Fanfarei „Trandafirilor”.










