Astzi, se srbtoreste Ziua National a Statistii oficiale din Romnia. n tara noastr, statistica are o istorie lung, anul acesta aniversndu-se 152 de ani de la momentul nfiintrii. „ntr-o lume n care, de vreme ndelungat, statistica s-a dovedit a fi un izvor de informat ie, fcnd posibil ntelegerea comparativ a strilor demografice, economice, sociale, era inevitabil ca interesul pentru o astfel de activitate s nu ia amploare si pe teritoriul nostru”, spus Gheorghe Boca, director executiv la Directia Jude- tean de Statistic (DJS) Vaslui. La aceast dat, statistica oficial romneasc colaboreaz cu Eurostat-ul, iar datele furnizate periodic de Institutul National de Statistic sunt utilizate de institutii publice, companii private, sindicate, pres etc. Anul 2011 se dovedeste un bun moment pentru a proba capacitatea profesional a statisticienilor romni. ntr-un adev rat tur de fort, n acest an s-a finalizat, n teren, Recensmntul General Agricol si se pregteste si se va desfsura, n perioada 22 – 31 octombrie, Recensmntul Populatiei si al Locuintelor. „Sunt primele recensminte organizate la noi de cnd tara are statutul de stat membru al Uniunii Europene, ceea ce ne oblig la implicare si responsabilitate. La ceas aniversar, DJS Vaslui multumeste colaboratorilor (persoane fizice, institutii publice, societti comerciale, presa) pentru bunele relatii dezvoltate n timp. La multi ani Institutului National de Statistic!”, a spus Gheorghe Boca.










