La sfrsitul sptmnii trecute, o delegatie a Organizatiei Judetene de Femei PSD Vaslui, condus de presedinta organizat iei, senatorul Doina Silistru, s-a deplasat la Galati, unde a participat la simpozionul „Femeile pot reusi”, rspunznd astfel invitatiei eurodeputatului Adriana ?icu, presedinta Organizat iei de Femei Galati. La eveniment au participat Rovana Plumb, Catherine Trautmann, presedinta Delegatiei franceze a socialistilor din Parlamentului European, Ecaterina Andronescu, senator si vicepresedinte al PSD, Viorica Dncil, europarlamentar PSD, Magdalena Gaiu, presedinta Organizatiei de femei a PNL Galati si Katia Nanu, redactor sef al cotidianului „Viata libera” Galati. Simpozionul a nceput cu o statistic ngrijortoare: „Desi n UE 59% dintre absolventii de studii superioare sunt femei, aceast pondere nu o mai regsim n politic sau n viata economic”. La noi n tar se explic acest lucru prin faptul c femeile au fost cele mai afectate de criza economic, deoarece domenii precum sntatea si educatia, n care lucreaz preponderent femei, au suferit reduceri bugetare importante. n cadrul ntlnirii s-a mai precizat c efectele crizei asupra femeilor si copiilor, dac sunt ignorate, vor duce la cres- terea srciei si vor pune n pericol dezvoltarea viitoare a societtii. S-a pus accent pe rolul femeilor n viata economic, ca agenti economici si persoane decizionale n toate sectoarele de activitate, dar si pe faptul ca societatea are nevoie de politici de reconciliere a vie- tii de familie cu cea profesional, si c femeile au nevoie de politici sociale. Evenimentul s-a ncheiat cu ncurajarea femeilor de a avea ncredere n ele, deoarece dispun de o tripl calitate: competent, capacitate de a gestiona complexitatea sarcinilor profesionale, familiale si sociale.










