sâmbătă, mai 9, 2026
Acasă Local Diverse Elevi barladeni premiati la concursul national de astrofotografie

Elevi barladeni premiati la concursul national de astrofotografie

0

Doi din cei cinci liceeni brldeni si membri ai Asociatiei Astronomice Sirius care au participat, recent, la Concursul National Astrofotografia n explorarea Universului au fost premiat i. Este vorba despre Cristina Crciun si Daniela Popa, ambele eleve n clasa a XII-a la Liceul Teoretic Mihai Eminescu, care s-au clasat pe locul II, respectiv locul IV la categoria fotografie artistic. Concursul, organizat de Palatul National al Copiilor Bucuresti, este inclus n calendarul activittilor extrascolare al Ministerului Educatiei. Pe lng fotografie artistic, juriul a stabilit ca premierea astrofotografiilor s tin seama de nc dou categorii: fotografie document si montaje proprii. Temele abordate de concurenti au fost Soarele, Luna, planete, obiecte deep sky, constelat ii, fenomene atmosferice (curcubeu, fulgere, nori, etc). n afar de fotografiile celor dou eleve premiate, si lucrrile celorlalti trei elevi brldeni intrati n preselectie au fost remarcate. Este vorba despre Mihail Chirit (clasa a X-a), Andreea Grigoratus (clasa a XII-a) si Violeta Dumbrav (clasa a XII-a), tot de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Brlad. Demonstrnd perseverent si spirit inventiv, acesti participanti au ncercat s gseasc si s pstreze frumuseti ale realittii nconjurtoare. O fotografie reusit nu nseamn neaprat c ai apsat pe declansator si a iesit fotografia. Pentru a selecta fotografia final se fac mai multe cadre, unghiuri si expuneri diferite, ne-a spus profesorul Ioan Adam, presedintele Asociat iei Astronomice Sirius Brlad. Toti concurentii vor primi prin post, la unittile scolare, diplome de participare. ns, elevii clasati pe locurile III si IV vor primi si reviste National Geographic, cei pe locul II cte un DVD Eyes on the skies, iar cei clasati pe locul I vor primi o enciclopedie Spatiul n trei dimensiuni. De asemenea, elevii au ocazia s li se promoveze fotografiile printr-o expozit ie cu 40 de astrofotografii, deschis n intervalul 15-18 decembrie, la Palatul National al Copiilor Bucuresti.