Vasluiul rămâne unul dintre județele cu cele mai mici niveluri de trai, rezultat al veniturilor populațiie. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.285 de lei în trimestrul al doilea din 2026, potrivit datelor publicate vineri, 11 septembrie 2026, de Institutul Național de Statistică.

Doar județele Vrancea și Botoșani au înregistrat o valoare mai mică, de 2.274 – Vrancea și 2.229 de lei – Botoșani.
La polul opus, pensia medie de asigurări sociale de stat a ajuns la 3.579 de lei în municipiul București, 3.498 de lei în Hunedoara și 3.331 de lei în Brașov.
Diferența dintre București și Vaslui este, așadar, de de 1.046 lei pe lună, deci aproape jumătate din pensia unui vasluian.
La nivel național, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.821 de lei. Așadar, pensia medie din județul Vaslui este cu 536 de lei sub media națională a sistemului public.
Datele Institutul Național de Statistică (INS) arată că majorarea nominală a pensiilor nu a ținut pasul cu creșterea prețurilor. Pensia medie lunară, calculată pentru toate categoriile de pensionari, a fost de 2.942 de lei în trimestrul II, cu 0,3% mai mare decât în trimestrul precedent. Pensia medie nominală netă din sistemul asigurărilor sociale de stat a fost de 2.700 de lei.
Indicele pensiei medii reale a fost însă de 98,1%. Raportarea la evoluția prețurilor arată o reducere cu aproximativ 1,9% a puterii de cumpărare față de trimestrul precedent.
Pensia medie nominală netă pentru limită de vârstă a reprezentat 52,5% din câștigul salarial mediu net, față de 57,9% în trimestrul anterior.
În trimestrul II din 2026, numărul mediu de pensionari a fost de 4,913 milioane de persoane, cu 7.000 mai puține decât în primele trei luni ale anului.
Numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 4,573 milioane, în scădere cu 4.000 de persoane față de trimestrul precedent.
Pensionarii pentru limită de vârstă reprezintă 80,7% dintre pensionarii de asigurări sociale, urmați de beneficiarii pensiilor de urmaș, cu 9,6%, și cei cu pensii de invaliditate, cu 8%.








