Două incendii de vegentație, în satul Suseni, comuna Băcani, și satul Duda, comuna Duda-Epureni, au mistuit, sâmbătă, 4.000 și 500 de metri de vegetație uscată, intervențiile pompierilor făcând ca flăcările să nu se extindă și să producă alte pagube. Pompierii au transmis măsuri de prevenire pentru astfel de incendii.

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 14:00, în satul Duda, comuna Duda-Epureni, existând pericolul ca focul să se extindă şi să ajungă şi la o locuinţă din apropiere, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
„Secţia de Pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu 5 militari pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată în satul Duda, comuna Duda-Epureni, judeţul Vaslui. Ajunşi la faţa locului, s-a constatat că exista pericolul ca focul să se extindă şi să ajungă şi la o locuinţă din apropiere, dar intervenţia promptă a pompierilor militari din cadrul Secţiei de Pompieri Huşi a condus la lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă şi să producă alte pagube”, a transmis, sâmbătă, ISU Vaslui.
În urma incendiului a ars o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi de vegetaţie uscată.
Potrivit ISU, cauza probabilă de izbucnire a incendiului ar fi focul deschis în spaţii deschise .
Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă prezintă măsuri de prevenire pentru astfel de incendii:
– nu utilizaţi focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau pentru arderea resturilor vegetale ;
– nu aruncaţi la întâmplare ţigări aprinse ori alte surse de foc în zonele de vegetaţie uscată ;
– evitaţi aprinderea focului în apropierea culturilor agricole , a pădurilor sau a zonelor de vegetaţie uscată ;
– în cazul în care observaţi un incendiu de vegetaţie , apelaţi de urgenţă la 112.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Podul Înalt “ al judeţului Vaslui le reaminteşte cetăţenilor faptul că respectarea măsurilor de prevenire este esenţială pentru protejarea vieţii, a bunurilor şi a mediului înconjurător .
Incendiu de vegetație uscată izbucnit în satul Suseni, comuna Băcani , județul Vaslui :
Peste doar câteva ore, la ora 18:300, Detașamentul de Pompieri Bârlad intervenea cu o autospecială de stingere și o autocisternă transport apă cu 8 militari pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată în satul Suseni, comuna Băcani.
În urma incendiului au ars aproximativ 4.000 de metri pătrați de vegetație uscată, iar intervenția promptă a pompierilor militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad a condus la lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă și să producă și alte pagube.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului : foc deschis în spații deschise .
ISU transmis măsuri de prevenire pentru astfel de incendii:
– nu utilizaţi focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau pentru arderea resturilor vegetale;
– nu aruncaţi la întâmplare ţigări aprinse ori alte surse de foc în zonele de vegetaţie uscată;
– evitaţi aprinderea focului în apropierea culturilor agricole , a pădurilor sau a zonelor de vegetaţie uscată;
– în cazul în care observaţi un incendiu de vegetaţie, apelaţi de urgenţă la 112.








