Performanță importantă reușită de o elevă din Bârlad pasionată de actorie și de teatru. Concret, Maya-Elisabeta Ionașcu, membră a Cercului de Teatru din cadrul Clubului Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, a obținut o calificare de prestigiu la etapa națională a Festivalului – Concurs de Teatru pentru Elevi, „Șerban Ionescu”, ediția a XXI-a.

„Evenimentul de anvergură, desfășurat în anul școlar 2025-2026, își va consuma actul final în perioada 13-14 iunie 2026, la București. Reușita tinerei artiste vine în urma unei selecții riguroase, unde juriul de specialitate a evaluat momente scenice din întreaga țară. De la Chirița, la Victor Ion Popa, la Beckett, Doamna din Bubico și acum… Hamlet! Un parcurs frumos, în care ai demonstrat că putem face o echipă bună: eu să visez și tu să-mi concretizezi visele! Seriozitatea, munca, implicarea – te vor duce departe! Felicitări, Maya!”, este mesajul transmis de coordonatoarea Cercului de Teatru din cadrul Clubului Copiilor Bârlad.










