Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a anunțat semnarea contractului de refinanțare a lucrărilor la viitorul Spital nr. 2 din municipiul Vaslui, contract de peste 389 milioane lei, din care 327 milioane lei contribuția UE, 50 milioane lei bani de la bugetul național și aproape 8 milioane lei contribuția beneficiarului, CJ Vaslui. La aceste sume, se adaugă și o valoare de 4 milioane lei, sumă neeligibilă, pentru diverse lucrări.

„Mulțumesc colegilor din Consiliul Județean, pentru efortul depus în realizarea documentației de finanțare, mulțumesc și Ministerului Sănătății și Ministerului Fondurilor Europene, pentru colaborarea strânsă care ne-a dus la semnare acestui contract de refinanțare, care ne va permite finalizarea lucrărilor la Spitalul 2 Vaslui”, a spus Ciprian Trifan, președintele CJ Vaslui.
„Proiectul corpului nou de clădire al Spitalului Județean de Urgență Vaslui a fost început prin PNRR și va fi dus la bun sfârșit cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Sănătate. Valoarea totală este de 80 milioane de euro, iar lucrările continuă într-un ritm susținut.
Această investiție va aduce pentru pacienții din Vaslui și din întreaga zonă un spital modern, cu saloane noi, secții complet dotate și condiții demne de Europa anului 2025. Oamenii nu mai trebuie să se mulțumească cu explicații și promisiuni, ci vor avea în sfârșit acces la servicii medicale de calitate într-o clădire nouă”, anunța, anul trecut, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o vizită prin județul Vaslui.
Contractul de finanțare pentru construirea celor două noi secții de la fostul spital vechi a fost semnat în iunie 2023, iar lucrările au demarat în februarie 2024. După câteva luni doar, în aprilie 2024, pe terenul respectiv, constructorul a descoperit mai multe schelete umane vechi și un paraclis. Drept urmare lucrările de construire au fost sistate, fiind reluate abia în luna noiembrie a aceluiași an pentru ca, după nici un an, să fie iar oprite, de această dată, datorită suspendării finanțării.
Din câte se pare, lucrările vor fi reluate în curând, după semnarea noilor contracte de finanțare cu autoritatea de management a Programului Sănătate 2021–2027. Din fericire, perioada de eligibilitate a programului, inițial 31 decembrie 2039, a fost și ea extinsă până la 31 decembrie 2030, ceea ce înseamnă că acum există tot timpul necesar finalizării noului Spital nr. 2 Vaslui, fără riscul pierderii finanțării.
Proiectul presupune construirea a două corpuri noi de clădiri (Corp 1 – Secția psihiatrie și cronici și Corp 2 – Secția boli infecțioase) cu câte 5 etaje, cu un număr total de 248 de paturi și toate utilitățile și circuitele medicale asigurate. De asemenea, în cadrul proiectului se vor achiziționa mobilierul și echipamentele medicale necesare pentru cele două corpuri nou construite. Valoarea totală a proiectului este de 385.461.599,57 lei, inclusiv TVA, din care doar 19.273.079,98 lei, contribuție de la bugetul județului Vaslui











