Un bărbat din Secuia, comuna Muntenii de Jos, s-a rănit, sâmbătă, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui au informat că bărbatul a reușit să se autoevacueze din vehicul și era conștient când a fost preluat de echipajul medical, dar a suferit un traumatism toracic.
„La Secuia, un tractor s-a răsturnat. La fața locului a fost trimisă o ambulanță SAJ tip C2 cu medic. În urma incidentului, șoferul a reușit să iasă singur din tractor. Victima a fost găsită conștientă, dar în șoc traumatic, deoarece suferise un traumatism toracic forte. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Polițiștii au demarat verificări în acest caz și urmează să stabilească împrejurările producerii accidentului.