CSM Vaslui a pierdut, sâmbătă seară, derby-ul cu CSU Suceava, cu scorul de 29-25, într-un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naționale la handbal masculin.

Sucevenii s-au desprins în prima repriză la 6-3 și 14-11, ecart de trei goluri care avea să se regăsească pe tabelă și la pauză, scor 17-14. Deși formația vasluiană a început furibund partea secundă, trecând în avantaj în minutul 34, CSU Suceava a reacționat prompt, s-au distanțat decisiv la 25-21, iar apoi au gestionat perfect un final de meci încheiat cu scorul de 29-25.
Dacă, în urma acestei victorii, CSU Suceava a urcat pe locul 6 în clasament, depășind-o cu două puncte pe CSM București, care va juca joi la Baia Mare, formația vasluiană rămâne fără victorie în acest an în campionat și într-un clasament provizoriu după etapa 17 se menține pe locul 8, cu 20 de puncte.
Principalii marcatori din tabăra vasluiană au fost Ciprian Aungurenci și Florin Acatrinei, ambii cu câte 5 goluri, Andy Armanu 4, Vlad Hușanu și Andrei Yashchanka, ambii cu câte 3 goluri.
Etapa viitoare, prima de acasă pentru CSM Vaslui, va fi în compania echipei Potaissa Turda, sâmbătă, 1 martie 2025, de la ora 18.