Nume vechi și nume noi pe lista candidaților PSD Vaslui la alegerile parlamentare

La începutul săptămânii, Consiliul politic județean al PSD Vaslui a validat listele de candidați ai Organizației Județene a PSD Vaslui pentru alegerile parlamentare din 1 Decembrie. Așa cum era de așteptat, atât la Camera Deputaților cât și la Senat, lista conține și actuali parlamentari, dar și nume noi, care vor să se afirme.

Astfel, la Camera Deputaților, lista este deschisă de Adrian Solomon, deputat la cel de-al patrulea mandat deja, și este continuată de Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Eduard-Andrei Popica, deputat ales în anul 2020, și Irinel Stativă, deputat aflat la cel de-al patrulea mandat.

La Senat, lista este deschisă de Victoria Stoiciu, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, ce a fost impusă de conducerea centrală a PSD. Urmează Iulian-Mihail Bîca, senator ales în anul 2020, și care încearcă să obțină un al doilea mandat de parlamentar.

„Aceste nume aflate pe pozițiile asumate ca fiind eligibile sunt urmate de secretarul de stat Andrei Alexandru, consilierul județean Roxana Miron-Feraru, Mădălin Căciulă, Codrin Escu și Alexandru Tănăsucă la Camera deputaților și Sergiu Boeru, directorul școlar Veronica Huiban și Costel Zară la Senat. Este o listă de candidați cu experiență parlamentară, dar și de nume noi, afirmate în domeniile socio-profesionale în care au activat până acum. Sunt oameni tineri, media de vârstă este 39 de ani, semn ca organizația noastră are viitor. Ne dorim un dialog direct cu cetățenii județului nostru, iar la finalul cursei electorale să fim victorioși. Succes tuturor competitorilor!”, a declarat Adrian Solomon, președintele Organizației Județene a PSD Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.