Astroclubul „Perseus” Bârlad, tabără de astronomie în comuna Dodești

Observatorul Astronomic și Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad organizează, în perioada 30 august – 3 septembrie, Tabăra de astronomie „Să cunoaștem cerul!”, ediția a XI-a.

Activitatea se va desfășura în parteneriat cu Primăria comunei Dodești, județul Bacău. Tabăra este destinată în special celor pasionați de astronomie și membrilor Astroclubului „Perseus” Bârlad, însă la această activitate se pot alătura și alți astronomi amatori, de la alte cluburi și asociații astronomice din țară.

Toți cei care doresc să participe în tabăra de astronomie trebuie să vină pregătiți corespunzător acestui gen de activitate: cort, izopren, haine groase, apă potabilă și alimente neperisabile pentru cel puțin 3 zile. Publicul obișnuit poate participa împreună cu membrii clubului de astronomie la observații astronomice, iar accesul va fi liber.

Persoanele interesate și care dispun de mijloc de transport sunt invitate după ora 20.30, în perioada 30 august – 3 septembrie, să privească cerul prin instrumentele aflate în dotarea Observatorului Astronomic. Pe timpul zilei, între orele 12.00-14.00, se vor organiza şi observaţii solare, cu telescopul solar Lunt.

„Locația taberei va fi aproape de satul Dodeşti, pe păşunea de la Făgădău, la circa 27 kilometri Nord-Est de Bârlad. Accesul se poate face cu plecare din Bârlad, spre Nord, Gara Banca, Stoişeşti, la intrarea în satul Dodeşti, stânga pe drumul de pământ până la pădure (locul taberei). Pentru buna desfăşurare a activităţii propuse, dorim să precizăm că participanţii la tabără trebuie să respecte câteva reguli de bună practică, stabilite de organizatori, ce sunt publicate pe site-ul https://astrobarlad.com/. Vă aşteptăm cu drag!”, este invitația lansată de muzeograful Ciprian Vîntdevară, președintele Astroclubului „Perseus” și organizatorul taberei.

Inițial, tabăra ar fi trebuit să se desfășoare între 29 august – 2 septembrie, însă, din cauza condițiilor meteo, organizatorul a decis să amâne cu o zi plecarea, astfel că evenimentul se va desfășura între 30 august – 3 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.