În sfârșit, după aproape cinci ani, Planul Urbanistic General (PUG) al Bârladului a primit aviz de mediu din partea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui! Vestea a fost dată chiar de conducerea APM Vaslui, care spune că procedura de avizare a început în august 2019 și că PUG-ul conține direcții principale de acțiune şi măsuri de dezvoltare a Bârladului pentru următorii 10 ani.
PUG-ul Bârladului, la care actuala administrație a început să lucreze încă de la începutul primului mandat al primarului Dumitru Boroș, este gata. Este vorba despre un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului și de dezvoltare a localităților ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază, în cazul de față Bârladul. PUG-urile cuprind analiza, reglementările și regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unității de bază (suprafețe din intravilan, cât și din extravilan) și stabilesc norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) și apoi Planurile Urbanistice de Detaliu (PUD).
De fapt, prin PUG se stabilesc și se delimitează zonele construibile, zonele funcționale, zonele protejate și zonele cu interdicție temporară ori definitivă de construire, se optimizează relațiile localităților cu teritoriul lor administrativ și județean, se valorifică potențialul natural, economic și uman, se stabilește și se delimitează teritoriul intravilan. De asemenea, se evidențiază deținătorii terenurilor și a modului de circulație juridică a terenurilor, se delimitează suprafețele pe care se preconizează realizarea obiectivelor de utilitate publică, se stabilește modul de utilizare a terenurilor și condițiilor de conformare și realizare a construcțiilor, etc.
„Săptamâna aceasta, APM Vaslui a emis avizul de mediu pentru PUG-ul municipiului Bârlad, un instrument operațional al politicii de dezvoltare adoptată de administrația locală. Procedura de avizare a început în august 2019, a necesitat realizarea Raportului de Impact asupra Mediului (RIM), a Studiului de evaluare adecvată (deoarece intravilanul se extinde și în arii naturale protejate) și obținerea mai multor avize. PUG-ul Bârladului are ca scop stabilirea obiectivelor, direcții principale de acțiune şi măsuri de dezvoltare a localității pentru o perioadă de 10 ani pe baza analizei multicriteriale a situației existente şi a strategiei de dezvoltare macroteritoriale. Solicitările temei program sunt: • corelarea PUG cu documentații de amenajarea teritoriului şi de urbanism suprateritoriale (PATN, PATJ); • introducerea în intravilan a zonelor de dezvoltare preconizate, conform solicitării Consiliului Local şi consultării populației; • implementarea spațială a obiectivelor strategice de dezvoltare. Tema de proiectare a preluat elementele principale ale Strategiei de dezvoltare a municipiului Bârlad, îndeosebi cele aflate în corelare cu planificarea şi reglementarea urbanistică a localității”, spune Mihaela Budianu, directorul executiv al APM Vaslui.
Suprafaţa actuală a teritoriului administrativ este de 2.041,94 hectare, din care 1.340,68 hectare reprezintă intravilanul existent al municipiului Bârlad. Intravilanul se extinde cu 180 hectare, limita intravilanului propus urmărind în principal limita teritoriului administrativ al orașului Bârlad. Teritoriul administrativ al Bârladului, în suprafață totală de 2.041.94 hectare, se suprapune parțial cu siturile: • ROSPA0167 Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gărbăvoțului – 272.67 hectare suprapunere; • ROSCI0360 Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gărbăvoțului – 272.67 hectare suprapunere. PUG-ul nu este susceptibil a avea impact negativ semnificativ asupra obiectivelor de conservare din ariile naturale protejate ROSCI0360/ ROSPA0167 Râul Bârlad între Zorleni și Gura Gârbovățului, dacă vor fi respectate cu strictețe măsurile de limitare a impactului asupra mediului din aviz.
„Implementarea prevederilor PUG-ului vor avea următoarele beneficii:
– Intravilanul propus de PUG face posibilă înglobarea trupurilor izolate din interiorul teritoriului administrativ într-o singură unitate. Stabilirea noii limite de intravilan a avut în vedere realizarea celor mai bune condiții de dezvoltare a municipiului cu păstrarea și integrarea cadrului natural existent care să satisfacă cerințele conceptului dezvoltării durabile;
– Introducerea în intravilan a unor suprafețe de teren va permite realizarea pe aceste terenuri a unor construcții cu diverse funcțiuni (zone de locuințe cu regim mic de înălțime, zonă de instituții și servicii de interes public, zonă gospodărire comunală și cimitire, zonă echipare tehnico-edilitară, hidrografie, zone mixte – locuințe regim mic de înălțime, locuințe regim mediu și mare de înălțime și servicii, unități industriale și servicii, zone mixte – unități industriale și unități agricole);
– Păstrarea extinderilor de intravilan în aria siturilor «Natura 2000» conform propunerii PUG, însă cu funcțiuni prietenoase cu mediul, respectiv SP1 și SP2, (soluția de compromis rezultată în urma consultărilor efectuate în cadrul procedurii de evaluare de mediu și a analizelor în cadrul studiului de evaluare adecvată), va crea o zonă tampon între zona siturilor și zonele locuite care vor avea ca efect protejarea siturilor;
– Separarea funcțiunilor în intravilan propus va permite protejarea zonele de locuit de activitățile economice de la care se pot genera emisii de poluanți în atmosferă;
– Prevederile PUG-ului includ o scădere a suprafeței zonelor cu funcțiuni industriale si depozitare, ceea ce ar putea conduce la prevenirea apariției unor impacturi suplimentare determinate de poluare fonică, limitându-se astfel posibilitatea extinderii unor activități cu impact semnificativ asupra mediului;
– Prin modernizarea circulației rutiere, îmbunătățirea stării tehnice a drumurilor locale se va contribui și la o reduce a emisiilor de poluanți în atmosferă prin reducerea consumului de carburant, reducerea timpilor de staționare la intersecții;
– Realizarea Variantei de Ocolire a Bârladului (șosea de centură) în partea de Est a municipiului va permite scoaterea traficului de tranzit din oraș, în special traficul greu, și va duce la o fluidizare a traficului, ceea ce va avea efecte și asupra reducerii emisiilor de poluanți în atmosferă rezultate din traficul rutier, dar și la reducerea nivelului de zgomot generat de traficul rutier;
– Soluția propusă prin reabilitarea sistemelor de colectare și epurare a apei uzate va conduce la o reducere a impactului asupra mediului determinat de evacuarea necorespunzătoare a apelor uzate menajere. Va permite creșterea gradului de colectare a apei uzate contribuind la îndeplinirea obligațiilor din Directiva Ape Uzate;
– Prin extinderea rețelei de gaze naturale, se va contribui la o reducere a emisiilor de poluanți proveniți de la încălzirea individuală a locuințelor și de asemenea va contribui la îmbunătățirea nivelului de viată al populației și a condițiilor sociale;
– Prin zonarea aleasă, se permite o dezvoltare echilibrata a municipiului, cu crearea accesului la o infrastructură completă de rețele edilitare (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, gaze naturale, rețele telefonie), ceea ce va conduce și la îmbunătățirea condițiilor de viată”, mai precizează conducerea APM Vaslui.
Ca o concluzie, se poate spune că elaborarea unui Plan Urbanistic General este un proces complex, ce necesită foarte multe date/informații, se realizează într-un interval de timp destul de lung, este costisitor, dar absolut necesar pentru un oraș, mai ales unul aflat în continuă transformare, așa cum este Bârladul, pentru că are un rol esențial în dezvoltarea urbană durabilă, fiind baza legislativă care ordonează logic dezvoltarea teritorială pe perioada următorilor 10 ani.