OMAGIU  OAMENILOR ŞCOLII

„ Educația este cea  mai puternică armă  pentru a schimba lumea”

                                                    (Nelson Mandela)


        În luna iunie, în fiecare an, sărbătorim  Ziua Învăţătorului, a omului care se jertfeşte pe altarul catedrei, pentru  luminarea  neamului românesc. Ea  este  cea mai veche sărbătoare laică. În  iunie 1927,  Tribunalul Ilfov a autentificat Statutul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, prin care se oficializa manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari – corolar al tradiţiei învăţătoreşti, începută la 1869, în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti, chiar pe strada Sfinţii Apostoli.

             În această zi specială, recunoştinţa tuturor  se îndreaptă spe  educator, învățător,  profesor  din cadrul fiecărei unități de învățământ din țară și din județul Vaslui. Este acea zi deosebită  în care toate energiile pozitive le luminează şi le călăuzeşte calea, oferindu-le  putere, tact, răbdare și perseverență, sensibilitate și flexibilitate, dragoste și adevăr, energie și curaj. Iată, mii de motive pentru ca aceștia să fie realmente apreciați de noi toți. Marele poet, Mihai Eminescu, atunci când era  revizor şcolar pentru judeţele  Iaşi şi Vaslui, în anii 1875-1876,  sublinia în rapoartele sale către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor menirea şcolii şi învăţătorului, arătând că  „Şcoala va fi bună, când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni, care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe când va fi şcoala – şcoală, statul- stat şi omul – om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi, ca la nimeni”…

                De aceea,  oamenii şcolii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi, mai nou pe 5 iunie, când s-a născut marele învățat Gh. Lazăr, aducându-li-se aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii, asumându-şi apostolatul catedrei. Păstrător prin excelenţă al valorilor şi identităţii naţionale, Dascălul  român a fost, încă din zorii existenţei sale, alături de preot, nu doar un pilon al educaţiei, ci un apostol al neamului. Nu trebuie să facem apel la cărţile de istorie pentru a ne argumenta acreastă judecată. Cred că este suficient să ne amintim poveştile bunicilor şi părinţilor noştri, dar şi frânturi ale propriei copilării pentru a ne înclina în faţa celor care ne-au învăţat să scriem în limba română, pentru a le mulţumi celor care ne-au vorbit pentru prima oară despre Eminescu şi Creangă, pentru a le zâmbi cu recunoştinţă celor care, demult, în prima zi de şcoală, ne-au zâmbit cu dragoste…  A fi dascăl înseamnă, în primul rând, a lupta. Este o luptă pentru afirmarea valorilor morale şi culturale  împotriva ignoranţei şi a neştiinţei, o luptă pentru construirea unui viitor acestui neam. Considerăm că Învăţătorul este cel dintâi dintre dascăli, pentru că este cel care deschide drumul spre cunoaştere şi lumină. Fără acesta, călătoria existenţei nu ar putea avea început. El  instruieşte, educă, dirijează, cultivă, perfecţionează şi evaluează permanent procesul formării şi dezvoltării  calităţilor necesare omului de mâine.

        Învățătorul îndeplinește o  chemare, o înclinație, o profesiune de o deosebită importanță, aceea de a asigura pregătirea de bază a personalității tinerelor generații, deschizându-le orizontul spre pregătirea profesională și pentru viață. Participare, comunicare, îndrumare, dezvoltare, perfecționare, performanță, tenacitate, iubire, sensibilitate și prietenie,  iată în câte moduri putem aprecia  strădania cadrelor didactice, spre  dezvoltarea armonioaă și prosperă  a copilului aflat la început de drum.

        Startul în viață este  o provocare care necesită multă asumare de fiecare învățător, demonstrând calitatea de profesionist al demersului pedagogic prin încurajarea, stimularea copilului, respectandu-i totodată, candoarea, spontaneitatea  și naturalețea.

         Familia și școala sunt principalele medii în care copilul crește, învață, se formează. Aici se pun bazele formării personalității, echilibrului emoțional și premisele realizărilor sale de mai târziu. Educaţia se formează mai întâi în familie. Aici copilul învaţă să spună adevărul, să fie cinstit, să aprecieze frumosul, să respecte munca şi să se achite de responsabilităţi. Rolul școlii în viața oricărui copil este foarte important. Învățătorii și profesorii îi formează personalitatea și îi asigură nivelul de educație de care are nevoie pentru a putea supravieţui cerinţelor concrete ale vieții. Cum poate fi recunoscut învățătorul ideal? Tolstoi sublinia: „Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesie şi de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit.”

         Nu oricine poate îmbrăţişa cariera didactică. Profesorul trebuie să fie un îndrumător și un sfătuitor al elevilor, trebuie să știe să declanșeze curiozitatea și dorința lor pentru activitatea de învățare. El trebuie să fie un bun comunicator, să fie înţelegător, sociabil, să vrea să înveţe mereu şi să împărtăşească din ce are, să nu pună partea financiară pe primul loc, să vrea mereu să se redescopere pentru a nu  se plafona. Se spune că a fi dascăl este  cea mai nobilă meserie din lume. Stai mereu între copii, te bucuri de inocenţa lor,  cât sunt mici şi când sunt mari, te bucuri de spiritul lor deschis, de reuşita lor la diferite concursuri sau de primii fiori ai dragostei şi adolescenţei. Competența, ținuta morală și intelectuală, tactul pedagogic – toate acestea îl definesc. Tot ceea ce dăruieşte dascălul, îşi va pune amprenta pe sufletul copilului. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma : „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu şi oamenii se bucură de Dumnezeu”.  

       Astăzi, cand banul primează în faţa celorlalte valori, nimeni nu mai consideră o mândrie să fii dascal. Şcoala nu mai este ce a fost odinioară, dascălii sunt intimidati, şantajaţi şi  sfidaţi de autorităţi, puşi în conflict cu alte categorii sociale, nu mai sunt respectaţi de elevi şi, uneori,  nici de părinţii acestora. Ba, mai mult, interesul individual al fiecăruia a adus multă dezbinare în colectivele didactice.  Trebuie  însă să lăsăm „războiul dintre noi” la uşa sălii de clasă şi să fim „un laborator de idei“ cum arăta  Nicolae Iorga.   .
         Aşadar, să  sperăm că societatea şi dascălii prin atitudinea lor, vor  reda demnitatea acestei profesii apostolice în faţa comunităţii.  În  lumea  de astăzi, aflată în schimbare,  în criză social – economică şi morală,  dorim dascălilor multă sănătate şi prosperitate pentru împlinirea viselor de a fi modele în formarea caracterelor copiilor. Totodată, să le mulțumim și să le fim recunoscători pentru că prin munca și dăruirea  lor  ne-au ajutat să devenim oameni cu adevărat.

                                                                       Prof. dr.  NICOLAE  IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.