CSM câștigă teren în salvarea de la retrogradare

CSM Vaslui face un pas important în direcția bună după ce a obținut o victorie mare, scor 25-20, în fața celor de la U Cluj, cărora le–au predat ultimul loc în Liga Zimbrilor.

De ieri, formația vasluiană nu mai este pe ultimul loc în Liga Zimbrilor, rezultatul pozitiv, 25-20, în fața celor de la U Cluj aducându-i pe vasluieni pe locul 11, cu 15 puncte, la doar două puncte de un loc care te menține direct în prima ligă a handbalului românesc.

Florin Acatrinei a fost principalul marcator în partida cu U Cluj, câștigată de echipa noastră, interul CSM marcând 11 goluri, urmat de Nemania Vucicevic, cu 5 reușite. Ceilalți marcatori sunt Răzvan Chiratcu 3, Alesandar Glendza 2, Robert Furak, Valentin Petrila, Andrei Popa și Răzvan Pavel, câte un gol.

Cu un public care a venit în număr mare și i-a susținut continuu la Sala Sporturilor, jucătorii vasluieni au izbutit să se impună cu 25 la 20 în faţa uneia dintre principalele contracandidate la menţinerea în Liga Zimbrilor, având o prestație care a impresionat publicul prezent. Jucătorii de la CSM Vaslui au fost, practic, la coonducerea meciului pe toată durata, la pauză conducând cu 16 la 10.

În urma acestui succes, CSM Vaslui urcă, momentan, pe locul 11, cu 15 puncte, la egalitate cu locul 12, ocupat de CSM Sighișoara și la o lungime în fața Politehnicii Timișoara, aflată pe poziția 13, ambele echipe având, însă, un meci mai puțin disputat, pe care îl vor disputa mâine chiar una împotriva celeilalte.

Pe ultimul loc al clasamentului se află adversara de astăzi, ‘U’ Cluj.

Trebuie precizat că în Liga Zimbrilor pozițiile 13 și 14 duc la retrogradarea directă, iar locurile 12 și 11 asigură participarea la barajul de menținere în prima ligă. Etapa viitoare, vasluienii vor înfrunta, în deplasare, CSU Suceava, formație aflată, în prezent, pe a șaptea poziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.