Muniție neexplodată găsită într-o pădure dintre comunele Ferești și Dănești

0

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență a descoperit 20 de focoase pentru proiectile M3 și două focoase pentru grenadă de mână, căutând cercetările începute de dou bărbași care făceau căutări cu detectoare de metale într-o pădure dintre comunele Ferești și Dănești.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a anunțat, ieri seară, că echipa sa pirotehnică a intervenit pentru asanarea unor elemente de muniție descoperite de doi bărbați în timp ce efectuau căutări cu detectoarele de metale, într-o pădure aflată la limita dintre comunele Ferești și Dănești.

Pirotehniștii au ridicat elementele de muniție descoperite de cei doi, după care au continuat căutarea într-un perimetru delimitat. La finalul misiunii au fost descoperite și ridicate 20 de focoase pentru proiectile M3 și două focoase pentru grenadele de mână.

Toate focoasele descoperite și ridicate, au fost transportate într-un depozit special amenajat, acestea urmând să fie distruse la o dată ulterioară.