Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova căutat de autorităţile din Germania pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Pe 9 ianuarie, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 27 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului exista o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.








