(încercare de răspuns la cele 10 întrebări concepute de profesorul și publicistul Dumitru Busuioc, publicat pe site-ul ”Te salut Vaslui”)
1. Povestiți-ne despre copilăria dvs și educația dvs (locul nașterii, școli, facultăți, etc).
Ca majoritatea copiilor născuți la sfârșitul războiului și începuturile instaurării regimului comunist în România, pot spune că practic nu am avut copilărie. Sărăcia, bolile și neajunsurile generate de război urmate de ocupația sovietică, foametea anilor 1947 și 1948 la care se adăuga și epurarea politico-socială impusă de doctrina comunistă (aplicată cu cerbicie de torționarii și lumpenii autohtoni) sub oblănduirea trupelor de ocupație și îndrumarea comisarilor sovietici, erau realități pe care trăitorii acelor vremuri trebuiau să le îndure la modul cel mai dramatic pe care mintea omenească și le poate imagina.
Născut la 15 august 1945 în localitatea Dragalina, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, aveam să cunosc din plin aceste grozăvii încă din mica copilărie. Părinţii; Vasile şi Maria, de profesie agricultori, refugiaţi din ţinutul Herţei (Bucovina de Nord – satul Pilipăuţi, comuna Lunca, astăzi Ucraina) în aprilie 1945 (în cele 24 de ore lăsate de Stalin pentru cei ce voiau să se refugieze în regat), lasă în urmă averea lor de ţărani mijlocaşi, a căror istorie de generaţii se afundă în negura vremurilor. Familiile Lupuleștilor (din vale: Gheorghe și Rahira) și ale Tănăseștilor (din deal: Silvestru și Eleonora), reprezentative pentru comunitate, aveau să se reunească în grabă, prin cei doi tineri, în condiții de-a dreptul dramatice, pentru că tinerii necăsătoriți erau adunați în silozurile sovhozului (magaziile gospodăriei collective) în vederea deportării în alte zone ale imperiului sovietic, îndeosebi Siberia și Kazahstan.
Gospodari de frunte, din neam în neam ai satului Pilipăuți, s-au trezit peste noapte dezrădăcinaţi și alungaţi de urgia bolşevico-stalinistă rostogolită peste ținuturile Bucovinei, Basarabiei și a Maramureșului istoric, lovind sălbatic în oamenii locului care încă nu uitaseră masacrele de la Lunca și Fântâna Albă din iarna și primăvara anului 1941 (6-7 februarie și respectiv 1 aprilie), sau deportările masive în imensitatea gulagu-lui sovietic care au urmat.
Tragedia refugiului şi periplul unei familii devenită fără rădăcini avea să-i marcheze profund evoluția. Își pierde mama la vârsta de 5 ani (măcinată de boala sărăciei), rămânând în grija bunicii materne (împreună cu încă doi frați mai mici), iar tatăl, după un nou mariaj (din care va rezulta alți trei copii), va fi nevoit să i-a drumul exilului. Aceasta se va întâmpla după cinci ani de muncă (1952-1957) în care reușise să înjghebeze o gospodărie prosperă, motiv pentru care comuniștii l-au trecut la chiaburi, pătură socială care trebuia lichidată prin orice mijloace (cote, impozite, provocări, înscenări, procese sumare, condamnări și exterminări în lagăre, penitenciare și colonii de muncă), puse în practică de o administrație și o justiție efectiv antiromânească .
Clasele primare le voi absolvi în satul George Enescu (Livenii Dorohoiului), unde ne stabilisem după ce tatăl s-a recăsătorit, iar gimnaziul în comuna învecinată, Dumeni. Lipsa posibilităților materiale îmi vor îndrepta pașii către ”Școala de Arte și Meserii” din Suceava pe care o voi absolvi în 1962. La 16 ani intru în câmpul muncii în fabrică, perioadă în care voi absolvi și cursurile serale (secţia reală) ale liceului Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuţi-Bucovina, în anul 1966, după care voi urma cursurile Facultăţii de Pediatrie din cadrul Universităţii de Medicină din Iaşi (1966-1972). Îmi voi continua pregătirea ca intern clinic prin concurs (1972-1974), optând la sfârşitul internatului pentru cariera universitară printr-un concurs de asistent universitar, anulat pe motive de origine socială în toamna anului 1974. (tatăl cetățean american din 1970, după un exil de 13 ani prin Italia, Franța, cu statut de apatrid și Australia cu statut de crtățean). După acest episod deosebit de frustrant pentru evoluția unui tânăr apreciat de maeștrii săi (acad. Prof dr Ioan Haulică, prof dr Alla Vâță, prof dr Asia Chipail, prof dr Marcel Burdea, prof dr Ion Tansanu etc), se va specializa în domeniul pediatriei, pe care o va profesa din anul 1975 la Spitalul Judeţean Vaslui timp de 46 de ani. Îmi continui și astăzi activitatea profesională ca prestator de gărzi la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și Spitalul Municipal ”Dimitrie Castroianu” Huși.
Va atinge cel mai înalt grad professional – medic primar – în anul 1991, în prima sesiune organizată de Ministerul Sănătăţii la doi ani după revoluţie, ceea ce nu era posibil înainte de 1989, decât ocazional şi preferenţial, în orice caz, extrem de rar şi limitat ca locuri scoase la concurs. În anul 1994 va obţine titlul ştiinţific de Doctor în Ştiinţe Medicale al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hațeganu” din Cluj Napoca, cu teza “Aspecte clinico-biologice şi fiziopatologice în deshidratarea acută gravă la copil”, lucrare ce se constituie în corolarul cercetărilor personale în domeniul patologiei digestive la copil publicate de-a lungul anilor. Remarcabil este faptul că întreaga cercetare, care stă la baza lucrării de doctorat, a fost efectuată în cadrul Secției Pediatrie și Laboratorului Clinic al Spitalului județean Vaslui, având la bază cazuistica zonei.
2. Fără îndoială vă amintiți de părinții dumneavoastră, cum erau și dacă v-au influențat în vreun fel?
Deși aveam doar 5 ani când mama ne-a părăsit (1951), îmi stăruie și astăzi în minte figura ei de o gingășie și bunătate angelică, blândă, iubitoare și suferindă, cu glasul ei mângâetor din ce în ce mai stins însă, spre jalea și disperarea bunicii care își vedea fiica topindu-se sub ochii ei. De altfel bunica Leonora ne va urmări ca o umbră (conjurată cu limbă de moarte de fiica ei să nu ne părăsească), ocrotindu-ne și îngrijindu-ne, purtându-ne la școală prin munca mâinilor ei (nu avea nici un venit) până la plecarea noastră în lume, de fapt preluarea noastră de către stat în Casele de copii școlari din Dorohoi, Câmpulung Moldovenesc și Trușești, când și ea se va sfârși epuizată de muncă, griji, nevoi, amar și supărare (1964).
Tata, aflat la al doilea mariaj, era mai mult pe drumuri în căutare de oportunități de trai, reușește să ajungă totuși la o anumită bunăstare, curmată brusc însă, în 1957, prin două condamnări (trei luni și respectiv șapte ani), prima executată în condiții groaznice, a doua evitată prin fuga din țară (când încă nu împlinisem 12 ani), urmată de ridicarea cetățeniei și tot ceea ce însemna, pe vremea aceea, stigmatizarea și distrugerea deliberată a unei familii. Sunt efecte pe care le voi resimți în toată evoluția mea ulterioară, pentru că la fiecare etapă importantă din viață primeam răspunsul ”dumneata ești o problemă pentru noi”, rostit de autoritățile statului și mai ales de securitatea comunistă, intrată în istorie prin bestialitatea ei.
Pe numele său, Lupu Vasile (alias Gheorghe Alexandroai – nume luat în Franța în anul 1962 din cauza mâinii lungi a securității comuniste care pescuiau transfugii din occident), tatăl meu avea o ținută și ambiție aristocratică, era tranșant și convingător prin vorbă și faptă, îndemânatic pe tot ce punea mâna și pragmatic în tot ce își propunea. Era destul de aspru cu noi, cu deosebire în rosturile pe care le aveam în gospodărie și mai ales la școală, pentru că ne voia doctori sau ingineri.
Ca frate mai mare participam cot la cot la munca câmpului și îngrijirea animalelor din gospodărie, la care se adăuga și grija față de cei mai mici, timpul de joacă și în general bucuriile copilăriei, fiindu-mi străine în comparație cu ceea ce înseamnă copilărie în zilele de astăzi.
3. Cum ați ajuns la Vaslui și care au fost primele dvs. impresii despre oraș și locuitorii lui?
La Vaslui am ajuns în toamna anului 1975 prin repartiție în urma concursului de secundariat (astăzi rezidențiat) pentru postul de medic pediatru în secția de profil a Spitalului Județean. Prima impresie a fost una dezolantă, pentru că orașul era efectiv un șantier. Peste tot se construia, de la blocuri de locuit la sedii de instituții, de la obiective industriale la instituții de cultură, de la grădinițe și școli la unități medicale, de la infrastructură stradală la amenajări peisagistice, iar atmosfera generală era de angajare totală în construcția unui oraș care de la 12.500 de locuitori în 1968 avea să ajungă la peste 80.000 de locuitori în anii 80 ai secolului trecut. Pentru mine realitățile orașului păreau și mai sumbre, pentru că veneam dintr-o zonă în care visam la o carieră universitară încurajat și de maieștrii mei, între care prof dr Ioan Tanzanu mă asigura textual că ”nu într-o lună, nu într-un an, dar într-un an și o zi te voi aduce la catedră”.
Iată că de atunci au trecut 46 de ani și astăzi mă regăsesc tot aici, fără nici cel mai mic regret, pentru că aici m-am format și desăvârșit profesional, social, științific și cultural-spiritual. Ca mulți vasluieni, am crescut odată cu orașul care, dintr-o colectivitate semiurbană, va deveni spre sfârșitul secolului trecut, o comunitate elevată și emancipată în toate domeniile vieții economice, sociale și culturale, trend care se menține și astăzi cu toate dificultățile momentului. Pentru că o viață întreagă am lucrat într-un contact permanent cu oamenii în situații speciale, medic fiind, cel mai mult m-a impresionat încrederea, bunacuviința și respectul pentru cel care te ajută la nevoie, la care se adăuga, ca o constant, înțelepciunea vârstnicilor și exuberanța tinerimii.
4. Povestiți-ne despre pozițiile pe care le-ați ocupat de-a lungul vieții în județul Vaslui.
Am deţinut mai multe funcţii printre care; preşedinte al Comitetului Frontului Salvării Naţionale din Sănătate (1989-1990), director al Spitalului Judeţean Vaslui (1990-1993), şef Secţie Pediatrie Vaslui (1992-2010), președinte al Comisiei de Analiză a Mortalității Infantile din cadrul Direcției de Sănătate Vaslui (1993-2010), preşedinte al filialei USSM (Uniunea Societăților de Științe Medicale) Vaslui şi apoi al Asociaţiei Medicale Române (1990-2000), preşedinte al Colegiului judeţean de Disciplină al Medicilor şi Farmaciştilor Vaslui (1990-1994), metodolog judeţean pediatrie (1993-2010), prorector al filialei Vaslui a Universităţii “Dimitrie Cantemir” Iași (1994-1996), professor de Pediatrie și Genetică la aceiași universitate (1993 – 1998) și la Colegiul postliceal sanitar ”Anastasie Fătu” Vaslui.
Toate pozițiile, după cum se vede din înșiruirea lor, sunt postdecembriste, pentru că în regimul comunist eram un paria (din perspectivă politico-ideologică), mereu sub supravegherea organelor securității statului și nu oricum, ci ca subiect de urmărire operativă, pentru simplul motiv că întrețineam legătura cu tatăl meu cetățean american. În plan politic am candidat pentru Senatul României din partea Partidului Republican în 1992 și în 1996, pentru structurile locale (Consiliul Local și Județean) pe listele PDSR-ului (rezultat din fuziunea acestui partid cu FDSN-ul și alte două partide). Experiența nu a fost una fericită, dar aveam să aflu că dincolo de demagogie, politica este o afacere., în care trebuie să te ”orientezi” și că ajuns într-o poziție cheie, ideile tale nu mai au valoare, ci trebuie doar să execuți. De aici și eșecul lamentabil al democrației noastre.
În toate aceste poziții m-am străduit să fiu principial, imparțial, cu dorința înfăptuită de a ține pasul cu vremurile mereu schimbătoare, toate având la bază buna credință în exercitarea lor. Dintre toate funcțiile deținute cele mai apropiate sufletului meu au fost cea de șef Secție Pediatrie și cea de manager al Spitalului județean Vaslui, poziții în care am avut cele mai frumoase realizări.
5. Ce ne poate spune medical pediatru, dr. Lupu Valeriu despre activitatea sa de o viață la Vaslui, în județul Vaslui?
Privind activitatea de o viață într-un domeniu atât de delicat precum medicina copilului, pot să spun că a fost una foarte bogată, trăită mereu la cotele maxime ale implicării și responsabilității, pentru că era vorba de sănătatea și viața copilului, ființă fragilă și delicată pentru care boala înseamnă suferință nedisimulată, iar sănătatea, bucurie exuberantă. Bogată, pentru că Vasluiul avea cel mai înalt indicator al natalității, dar și cel mai înalt indicator al mortalității infantile alături de Botoșani și Tulcea, Moldova, în general, fiind considerată mai din totdeauna ca bazinul demografic al României, bineînțeles, cu particularități zonale ale morbidității și mortalității. Aceste particularități se cereau analizate în vederea găsirii unor remedii medicale, epidemiologice și sociale, așa încât, pe lângă activitatea de medic currant, care a însemnat câteva sute de mii de cazuri diagnosticate și tratate, m-am simțit atras de cercetarea științifică.
De pildă, bolile de nutriție, îndeosebi malnutriția proteocalorică, afecta 19% din populația infantilă (0-1 an) a județului. Prematuritatea, la rândul ei cu procentul de 10% din nașteri, ca și patologia malformativă (genetică sau congenitală) cu 7% din populație și impactul lor asupra sănătății copilului, reprezentau o adevărată provocare pentru oricine manifesta înclinație pentru cercetarea științifică. Centrele de distrofici de la Vaslui și Bârlad, Secția de prematuri de la Bârlad erau necesitățile reale ale vremii, ca și Cabinetul de Malformații Congenitale și Boli Genetice din cadrul Policlinicii Vaslui pe care l-am inființat în 1984 după 8 cursuri de specializare în domeniu, devenise, la rândul său, o necesitate.
De aici avea să rezulte cea mai importantă latură a activităţii mele care, dincolo de exercitarea profesiei, a fost activitatea ştiinţifică şi publicistică. În domeniul ştiinţific am publicat peste 80 de lucrări (marea majoritate ca prim autor), în revistele de specialitate autohtone; Fiziologia, Pediatria, Revista Română de Pediatrie, Revista Medico-chirurgicală, Viaţa Medicală, Terapeutică şi Toxicologie Clinică, Gastroenterologie Pediatrică, Pagini Medicale Bârlădene. Medica Academica, Revista Română de Bioetică, Medicii şi Biserica, Revista Română de Istoria Medicinei “Victor Gomoiu”, Maramureșul Medical, Documenta Haemathologica, etc. Am comunicat un număr de peste 120 de lucrări la cele peste 100 de participări la cele mai importante manifestări în specialitate; congrese naționale și internaționale, conferinţe naţionale, consfătuiri interjudeţene, simpozioane şi seminarii la Iaşi, Bucureşti, Onești, Piatra Neamț, Bacău, Bistriţa, Constanţa, Craiova, Mamaia, Braşov, Sinaia, Cluj, Suceava, Bacău, Botoșani, Galaţi, Timişoara, Oradea, Arad, Baia Mare, Sibiu, Tg Jiu, Tg Mureș, Piteşti, Huşi, Bârlad, Vaslui, Viena, Atena, Liubliana, Liverpool, Paris, Amsterdam, Riga, Helsinki etc.
Majoritatea lucrărilor au fost cuprinse îmtr-un volum de peste 600 de pagini, întitulat ”Compendiu de preocupări științifice în Pediatrie” publicat în 2012 la editura PIM Iași. Tematica abordată este dominată de patologia digestivă, respiratorie, patologia malformativă, neonatologie, toxicologie, hematologie, coagulare sangvină, pneumologie, nefrologie, neurologie, bioetică, istoria medicinei, sănătate publică, management și organizare sanitară etc. Am publicat 15 lucrări ample legate de sănătatea publică şi alte teme privind starea de sănătate a populației, sub formă de studii sau eseuri medicale.
Am organizat mai multe manifestări științifice la nivel local și național pe teme de pediatrie, între care patru consfătuiri interjudețene (1979, 1984, 1995, 2000) și Congresul Național de Istoria Medicinei – ediția a IX-a, 2019). Am scris 20 de cărţi, între care trei cărţi de specialitate; 1. Ştiinţa Creşterii şi Dezvoltării Copilului (Ed Cutia Pandorei Vaslui, 1996); 2. Genetică şi Embriologie (Ed Cutia Pandorei Vaslui 1996); 3. Urgenţe în Pediatrie (două volume în colaborare cu universitari ieşeni, Ed Cutia Pandorei Vaslui, 1996) şi 17 cărți cu tematică medicală, istorică, filosofică şi sociologică; 1. Reflecţii peste timp (Ed Pim Iaşi, 2007), 2. Monografia “De la Spitalul Drăghici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui” (în colaborare, Ed. Pim Iaşi, ediția I-a, 2010; 3. ediția II-a (revizuită și adăugită, 2019; 4. Compendiu de preocupări ştiinţifice în Pediatrie (Ed Pim Iaşi, 2012), 5. Paulescu: între știinţa vieţii şi metafizica existenţei (Ed Pim Iaşi); 6. ediția II-a (revizuită și adăugită) Ed. TipoMoldova 2016); 7. Medicină şi Societate (Ed Pim Iaşi, 2014); 8. N.C. Paulescu betwen Science of life and metaphysics of existence – ediția I-a, Ed Pim 2016; 9. ediția II-a (revizuită și adăugită), Ed TipoMoldova, 2018; 10. Eminescu din perspectivă medicală și socială – ediția I-a, Ed Pim 2016; 11. Ediția II-a (revizuită și adăugită) Ed TipoMoldova, 2018; 12. Istorie, Familie, Tradiție și Dăinuire, Ed TipoMoldova, Iași, 2019; 13. A IX-a ediție a Congresului Național de Istoria Medicinii, Vaslui, 2019, Ed Pim, Iași (ediție coordonată și comentată), 2019; 14.Istorie, spiritualitate și cultură românească, Ed. Magicprint, Onești 2021; 15. Reflecții critice fără ștaif, Evocări și ecouri, Ed. Magicprint, Onești, 2022; 16. Maladia lui Eninescu și maladiile închipuite ale eminescologilor (coautor), Ed pt știință și artă, București, 2021; 17. Sentința în procesul Eminescu (coautor), Ed.
Am publicat peste 100 articole de istorie literară, iatroistoriografie (medicală), critică literară, cronică de film, evocări, recenzii etc. Colaborări la reviste şi publicaţii; Pagini Medicale Bârlădene, Permanenţe, Medica Academica, Elanul, Arheu, Meridianul, Revista de istorie a Medicinei „Victor Gomoiu”, Documenta Haematologica, Meridian Cultural Românesc, Prutul, Lohanul, Maramureșul Medical, ”Istorie, Comentarii,Miscelanea” etc. Între anii 1998 – 2015 am coordonat programul de Hemofilie la nivelul judeţului Vaslui, domeniu în care am publicat câteva eseuri și lucrări; 1.“Hemofilia între handicap şi normalitate”, 2. “O altă formă de rezistenţă la medicamente” ambele publicate în Medica Academica, 2011 nr 18-19-20, şi 3. Bleeding prophylaxis with minimum doses of F VIII versus “on demand” therapy in Hemophilia A – în Documenta Haemathologica, vol XXXII, nr 1-2, 2014, 4. Riscul apariției anticorpilor inhibitori și abordarea profilactică la bolnavii cu hemofilie severă tip A, (idem, 2015).
În prezent îmi continui activitatea medicală, ca prestator de gărzi la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și Spitalul Municipal Huși, ca și activitatea publicistică. Sunt membru al mai multor societăţi de ştiinţe medicale; Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Genetică Umană, Societatea Română de Gastroenterologie, Societatea Română de Istoria Medicinii, Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România, şi inclus în WHO is WHO – Enciclopedia Internaţională a Personalităţilor, 2010. În anul 1990 am devenit membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Romanului și Hușilor până în 1994, ,apoi membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor până în 2018, iar până în 2022 membru onorific al aceleeași adunări. Am fost membru al Adunării Naționale Bisericești între anii 2014 – 2018, calitate în care am avut trei intervenții la trei întruniri successive la care am vorbit despre ortodoxia din perspectiva tineretului problema familiei și implicarea bisericii în viața socială.
6. Dintre toate acestea de mai sus, care ar fi proiectul dvs. de suflet?
Cred că pot vorbi de mai multe proiecte care s-au derulat în timp în funcție de pozițiile pe care le-am avut de-a lungul anilor. Primul a fost pasiunea pentru cercetare, pe care am folosit-o în dorința practicării medicinei la nivelul standardelor științifice ale momentului având în vedere și progresele extrem de rapide ale științelor medicale. De aici avea să rezulte un volum de lucrări întitulat ”Compendiu de preocupări științifice în Pediatrie” (Ed Pim, Iași, 2012), numeroasele participări active la majoritatea întrunirilor științifice de profil din țară și dinafara țării, organizarea de manifestări științifice de nivel național la Vaslui și ”staful de miercuri” în cadrul secției de Pediatrie în care se prezentau actualități în specialitate. Al doilea proiect a fost în calitate de manager al Spitalului Județean Vaslui în care am reușit diversificarea specialităților medicale prin înființarea a cinci noi secții; Ortopedie și Traumatologie, Chirurgie Pediatrică, Cardiologie, Neurologie și Oncologie. Al treilea proiect de suflet a fost un amplu program de asigurare cu lapte praf a copiilor cu malnutriție proteocalorică de pe raza Spitalului Județean, ca modalitate de recuperare nutrițională, ceea ce a făcut ca incidența acesteia să scadă de la 19% la sub 5%. Al patrulea proiect a fost modernizarea și eficientizarea sistemului de urgență prespitalicească (serviciul de ambulanță), pe atunci în structura spitalului, prin colaborare cu serviciul similar din comitatul Powis (Marea Britanie). Ultimul proiect, început din 2009, privește punerea în valoare a istoriei medicinei locale prin întocmirea monografiei întitulată ”De la Spitalul lui Drăghici la Spitalul Județean de Urgrnță Vaslui” apărută în două ediții (2010 și 2019) în colaborare cu două personalități ale locului; dr Nicolae Bârlădeanu și profesorul Mihai Ciobanu. Ca urmare a investigațiilor noastre a fost actualizată personalitatea marelui chirurg vasluian Gheorghe Andreescu, a cărui bust în bronz tronează astăzi în parcul de pe strada Kogălniceanu, alături de generalul Ion Rășcanu (eroul de la Mărășești, primar de Vaslui – trei mandate și primar de București, sacrificat de comuniști la Sighet) și poetul Ion Iancu Lefter – bardul poeziei vasluiene.
Printre rezultatele acestui proiect se numără și monografia completă a celui mai mare savant român din toate timpurile, Nicolae C Paulescu, nu numai ca cercetător (descoperitorul insulinei), ci și ca medic, dascăl, filosof, sociolog, teolog creștin, istoric și om de cultură, ca și decriptarea existenței eminesciene sub aspect medical și social, suferința poetului fiind de fapt o psihoză maniaco-depresivă de cauză ereditară și nu demență luetică, etichetă pusă de posteritatea iresponsabilă și nerecunoscătoare, din nefericire, chiar celebrități ale criticii literare românești.
7. Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, ați schimba ceva în viața dvs ?
Este o zonă în care speculația este la ea acasă. Cel mai comod și uzual răspuns este ”nu aș schimba nimic și aș urma același parcurs dacă ar fi să o iau de la capăt”. Aș vrea să depășesc zona ipocriziei și să spun că aș schimba totul, mai puțin familia și determinarea de a face ceva în folosul semenilor mei, în spiritul doctrinei creștine care mi-a fost întotdeauna far călăuzitor. Din nefericire, nici schimbarea și nici întoarcerea în timp nu e posibilă. Pentru că este vorba de destin despre care Alfred de Vigny spunea ”Destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă jumătate o conduce caracterul” (Le Destinee). Mi-aș fi dorit totuși ca societatea să fie mai puțin discriminatorie, mai dreaptă cu cei care chiar sunt de bună credință, să sprijine pe cei dispuși la sacrificii pentru binele comun, aspecte fără de care normalitatea nu poate fi concepută. Aș mai vrea ca fiecare să înțeleagă (sau să i se sădească în suflet prin educație) că viața este una – primită ca un dar divin pe care trebuie să-l prețuiești, că patria este o moștenire sacră pe care trebuie să o aperi și să o cinstești și că națiunea este una, căreia îi aparții și de la care nu te poți sustrage. Toate trei sunt adevăruri fundamentale și în egală măsură valori pentru existența umană. Așa că, urmându-ne destinul, să fim atenți la caracter.
8. Ce părere aveți despre cum merg lucrurile în România de azi, despre cei care conduc azi orașul Vaslui, județul și, de ce nu, întreaga țară?
Părerea mea este una dezolantă, pentru că am impresia că intrăm într-o nouă epocă fanariotă, adaptată bineînțeles timpurilor noastre, în care din nou dominant este elemental străin în dauna elementului autohton (pentru a câta oară în istoria noastră nefericită?). Am ajuns din nou să fim umiliți în propria noastră țară, în care totul este de vânzare, inclusiv conștiința, când orice neavenit, cocoțat în funcții publice ne face cu degetul, când structuri suprastatale ne arată cu degetul și ne impun orientări care nu au nimic comun cu specificul românesc. Toate aceste slăbiciuni se vor răscumpăra cu greu în viitor, chiar cu sânge – ca de fiecare dată în istoria noastră, pentru că inconștiența întotdeauna se plătește, din nefericire la modul dramatic. Mă deranjează servilismul autorităților statului pentru ”Noua Poartă” (Bruxelles) și aderența slugarnică la o cauză care nu este a noastră (războiul din Ucraina), în fapt a unui popor fără istorie, devenit vecin peste noapte și din pricina căruia românii au avut din totdeauna de suferit. Este sufficient să privești statuia lui Taras Șevcenko (bardul lor național) ridicată pe soclul pe care cândva trona statuia lui Mihai Eminescu în centrul istoric al Cernăuțiului, ca să-ți dai seama cu cine avem de a face
În plan local, dincolo de considerentele de ordin afectiv, firești, prin prisma anilor îndelungați petrecuți aici, pot spune că orașul și județul a avut parte de conducători devotați și dedicați. Dovadă aspectul orașului care poate concura cu orice urbe de aici și de oriunde, cu o viață economică activă, de asemeni, cu o viață cultural-spirituală prezentă la cote înalte datorită unei intelectualități elevate, la care se adaugă și o viață socială activă în pofida greităților momentului.
9. Ce face acum medical pediatru dr. Lupu Valeriu, în aceste vremuri tulburi de pandemie?
Îmi continui activitatea de medic efectuând gărzi în spital și acordând consultații, fără nici o reținere legată de riscurile pe care pandemia actuală le presupune, pentru că întotdeauna am considerat că profesia de medic înseamnă și o asumare de riscuri care-ți poate amenința viața, oricând și sub orice formă de-a lungul unei cariere. Ceea ce mă indispune este demagogia momentului, politizarea evenimentului pandemic, superficialitatea abordării, nesiguranța și abuzurile decidenților și autorităților, ceea ce arată că umanitatea nu a învățat nimic din experiența istorică a molimelor.
S-a văzut clar că mijloacele clasice; carantina, distanțarea fizică și folosirea măștii sunt depășite și total ineficiente în condițiile vieții moderne și suprapopulării planetei, iar utilizarea singurului mijloc eficient – vaccinarea – este boicotată pentru interese comerciale, interese care frizează cinismul. Am elaborat nu mai puțin de patru studii în care am demonstrat banalitatea infecției, politizarea ei, managementul defectuos și tendențios, încălcarea principiilor etice și bioetice în abordarea pandemiei; 1. Pandemia cu coronavirus și sistemul medical (aprilie 2020), 2. Epoca coronavirus și bioetica-realități și perspective (mai 2020),
3. Pandemia de coronavirus și principiile eticii medicale (octombrie 2020) și 4. Dr Ion Buzdugan și epidemiologia vremurilor sale (ianuarie 2021).
10. Dacă aveți vreo sugestie, ceva de spus pentru cei tineri care în marea lor majoritate se întreabă dacă mai merită să rămână în țară sau să plece peste hotare?.
Ca sugestie pentru cei tineri! Să nu uite niciodată că cel mai important lucru este să trăiești printre ai tăi și între ai tăi, într-o țară care să fie a ta. Pentru asta le-aș reaminti câteva din idealurile generației interbelice cuprinse în ”Îndemn către noua generație” (ultimul capitol din ”Istorie, Familie, Tradiție și Dăinuire, Ed. TipoMoldova, 2019), capitol care are menirea să contureze principiile călăuzitoare ale generației tinere în menirea sa de a făuri un viitor mai bun patriei pe care încă o au.
– idealul naţional; care nu înseamnă altceva decât lupta continuă pentru menţinerea unităţii neamului în spaţiul său natural, aşa cum i-a fost hărăzit, pentru că în istoria sa multimilenară a fost mereu ameninţat în egală măsură de barbaria duşmanilor şi de viclenia prietenilor.
– idealul spiritual; care înseamnă preluarea, promovarea şi dezvoltarea tradiţiei spiritual creştine a acestui neam, care spre deosebire de naţiunile din jur nu a fost creştinat, ci s-a născut creştin.
– idealul omenesc; adică însuşirea şi promovarea acelor calităţi morale care ridică fiinţa umană la înălţimea creatorului ei şi pe care tezaurul de înţelepciune al bibliei și istoriei moastre ni le oferă cu generozitate.
– idealul profesional; ceea ce înseamnă pregătirea asiduă pentru dobândirea competenţei şi performanţei în profesie, care să contribuie deopotrivă, la propăşirea personală, a neamului şi a patriei sale.
Valeriu Lupu – doctor în științe medicale.
