( 315 ani de la moartea sa )
„ Primul cărturar și diplomat român în China” ( Nicolae Cartojan)
În anul împlinirii a trei secole de la moartea lui Dimitrie Cantemir – 2023, sărbătorim și 315 ani de la moartea unui alt mare învățat al meleagurilor vasluiene, un precursor al mișcării de emancipare a societății românești din epoca modernă, pe nedrept uitat în zilele noastre. A fost un erudit, traducător, autor didactic, memorialist, poliglot şi vestit diplomat.
Era cunoscut si sub numele de Spătarul Milescu – Cârnu. Denumirea de „Spătarul” provine pentru că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660). Porecla de ,,Cârnu” provenea de la faptul că a fost mutilat de domnul Ștefăniță Lupu, după cronicarul Ion Neculce, sau de voievodul Iliaș Alexandru, conform altor surse, pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie, întrucât un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.
Nicolae Milescu Spătarul s-a născut la 1 iunie 1638 în satul Milești pe moșia tatălui sau de lângă Ferești, într-o familie de boieri cu moșii în ținutul Vasluiului și descendenți, probabil, din Grecia, din partea tatălui (Gavril) sau a altei rude. Se înrudea cu familiile Racoviță și Movilă din Moldova.
Cercetătorii consideră că Nicolae Milescu și-a început școala în Moldova, la Academia Domnească de la Biserica „Trei Ierarhi”, în vremea lui Vasile Lupu și la Colegiul catolic din Iași. Și-a completat studiile la Școala Patriarhiei din Constantinopol în anii 1660-1664, unde învață istoria, teologia și filosofia. Devine un erudit încă din tinerețe și ajunge să stăpânească foarte bine mai multe limbi străine: greaca veche, neogreaca, latina, slavona și turca. .
Revine în Moldova și devine unul din oamenii de încredere ai lui Gheorghe Ghica, apoi al fiului acestuia, Grigore Ghica. După mazilirea lui Grigore Ghica (1664), urmează o pribegie lungă prin Germania, la Berlin, pe lângă marele elector Frederich Wilhelm de Brandenburg, apoi la Stettin, în Pomerania. Datorită însușirilor sale de fin diplomat, domnul Gheorghe Ștefan, l-a trimis la Stockholm, pe lângă regele Suediei, apoi la Paris, la curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. În anul 1668 se întoarce în Moldova și probabil acum are loc complotul de râvnire a domniei despre care a scris cronicarul Ion Neculce, în ,, O samă de cuvinte ”, care se soldează cu tăierea nasului. În anul următor, îl întâlnim la Constantinopol în preajma ambasadei engleze, iar în 1671 pe lângă patriarhul Dositei al Ierusalimului.
Călătoriile făcute de Nicolae Milescu la porunca protectorilor săi, în Occidentul catolic sau în lumea otomană, a oferit o interesantă imagine a lumii din acea vreme după cum constata filologul Dan Horia Mazilu: „Nicolae Milescu era un excelent cunoscător al civilizațiilor aulice europene – al celor din Răsăritul ortodox, al celor din Apusul catolic și reformat, al celei de la Istambul.” , dar nu ne lasă în aceste scrieri mai nimic despre zonele pe unde a trecut, până la misiunea în China când scrie din porunca țarului, cartea care îl va face cunoscut în spațiul cultural european.
Patriarhul Dositei îl recomandase țarului Rusiei, Alexei Mihailovici, pentru postul de tălmaci la curte. A fost numit traducător de greacă veche și modernă, latină și română, la Departamentul Școlilor din Moscova, în 1671, pentru ca apoi să ajungă șeful corpului de traducători.
Țarul hotărăște trimiterea unei misiuni diplomatice în China cu „ scopul de a descoperi un drum mai scurt pentru comerț.” În fruntea acestei ambasade a fost numit Nicolae Milescu. Ambasada a părăsit Moscova la 3 martie 1675. Era compusă din 40 de oameni și o gardă de cazaci. În cei trei ani de călătorie merg prin Siberia, până la Pekin (mai 1676). Rapoartele redactate de Nicolae Milescu Spătarul în timpul călătoriei au fost considerate de prof. univ.dr. Alexandru Obreja de la Facultatea de Geografie a Universității “Al. I. Cuza” din Iași, de o mare importanță științifică . Informațiile oferite despre lacul Baikal, numit de călător „Marea Baikal”, consideră că acesta poate fi socotit și lac, deoarece apa sa este dulce. Cu acest prilej, Milescu trebuia să înregistreze cu multă precizie în rapoartele sale, întreaga călătorie geografică, date despre locurile, drumurile, oamenii cu obiceiurile lor și așezările cu distanțele dintre ele.
A doua etapă a călătoriei începea pe 13 ianuarie 1676, când solia a ajuns la granița dintre Siberia și Manciuria. Milescu a observat diferențele de civilizație dintre cele două regiuni: iurtele din Mongolia sunt înlocuite de case din chirpici. Ajungând la Pekin, a descris orașul și obiceiurile chinezilor. El a prezentat plastic ospețele în casa străinilor de la Pekin și palatul hanilor (cetatea roșie) din capitală. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, Kangxi (1654-1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Rușii erau avizi de pământuri străine și, încă din acel timp, începuseră să aibă neînțelegeri cu chinezii ca urmare a acțiunilor de ocupare a unor teritorii asiatice. Rezultatul principal al acestei călătorii era „o monografie cu date geografice de o importanță excepțională despre China”, cum sublinia, pe bună dreptate, geograful Alexandru Obreja, un alt fiu al meleagurilor vasluiene.”
Călătoria în China i-a adus un mare prestigiu printre contemporani, înlesnindu-i legăturile cu savanții vremii. Lucrările „Jurnalul de călătorie” și „Descrierea Chinei” sunt și azi impresionante, Nicolae Milescu dovedind o capacitate de sinteză remarcabilă. A emis judecăți de valoare asupra Extremului Orient, bazate experiența sa de viață, fiind unul dintre puținii privilegiați care au ajuns într-o parte a lumii atât de puțin cunoscută europenilor din acea vreme.
Cărțile anterioare celor despre China au în vedere alte preocupări din domeniul cunoașterii. În această categorie se înscrie tălmăcirea Vechiului Testament, care a constituit după unii cercetători, un izvor important pentru traducerea integrală, în limba română, a Bibliei de la București din 1688.
Preocupările filologice ale Spătarului Milescu sunt și ele de luat în seamă. Textul apocrif intitulat „ Pentru singura, țiitoare – gândirea”, care a precedat Vechiul Testament are valoare filosofică și este primul de acest gen tradus în limba română. De asemenea, N. Milescu a fost primul cărturar din spațiul medieval românesc care a afirmat originea latină a limbii române. Nu trebuie să se uite că N. Milescu este primul istoric al Imperiului Otoman, înaintea lui Dimitrie Cantemir. A tradus un compendiu grec cuprinzând pagini despre luptele domnilor români cu turcii. O altă performanță a lui N. Milescu este aceea că a fost primul român tipărit la Paris.. În anii 1672-1673 a scris sau compilat „Aritmologhia”, „Etica”, „Introducere pentru prea cinstitul cneaz P.M. Cerkeski”, „Cartea sibilelor”, „Cartea ieroglifică” etc. Sunt în aceste pagini referiri inedite la autori antici: Platon, Aristotel, Herodot, Sofocle, Vergiliu, dar și la gânditorii medievali, precum Erasmus de Rotterdam..
Întors din expediția din China, se alătură reformelor de occidentalizare a Imperiului Rus din timpul lui Petru cel Mare, căruia i-a fost și profesor, dar nu apucă să vadă rodul acestora căci trece la cele veșnice în 1708, la vârsta de 72 de ani.
Nicolae Milescu Spătarul, prin preocupările sale, a fost un cărturar baroc, influențele culturale ale timpului contribuind la formarea sa polivalentă. Prin cele două lucrări celebre despre China, Nicolae Milescu pune în circulație o specie literară, foarte mult cultivată în secolele următoare – jurnalul de călătorie. Este considerat primul om universal din cultura română. Această personalitate complexă este, astăzi, patronul spiritual al unor instituții locale de referință – Biblioteca Județeană Vaslui și Școala Gimnazială din comuna Ferești.
Nicolae Milescu „Spătarul” a fost în istoria secolului XVII, românul care a călătorit cel mai mult în Lumea Veche, din Europa Occidentală până în Siberia, China și Mongolia. Viața sa ar putea constitui subiectul unui roman de aventuri. Cu siguranță, este singurul român care a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”), Petru cel Mare și pe Împăratul Chinei, fiind primul diplomat din istoria noastră care a ajuns în capitala celui mai mare popor al lumii.
Bibliografie selectivă
-Baban, Ioan- Univers cultural și literar vasluian, Dicționar, Editura PIM, Iași, 2008.
-Cândea, Virgil-Rațiunea dominantă,București, 1979.
– Ciobanu, Ștefan- Istoria literaturii române vechi, Chișnău, Editura Hyperion, 1992.
– Gorovei, Ștefan- Studiu introductiv, la volumul lui P.P. Panaitescu – Nicolae Milescu Spătarul, Iași, Editura Junimea, 1987.
-Necula, Petru,Ciobanu, Mihai-Dicționarul personalităților vasluiene, Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui, 2001.
–Nicola, Traian- Valori spirituale vasluiene, vol.I, Vaslui, 2001.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
