Organizații anticomuniste din Huși și județul Fălciu: „Șoimii din Cruciada Libertății”

Rezistența românilor împotriva regimului comunist instalat după cel de al Doilea Război Mondial nu s-a manifestat doar în formă armată prin munții Carpați, cum greșit s-a fixat ideea în rândul opiniei publice; lupta împotriva comunismului – într-o formă sau alta (refuzul unei părți a populației de a achita cotele obligatorii, de a se înscrie în Gospodăriile Agricole Colective, ascultarea de posturi străine interzise, distribuirea de manifeste anticomuniste etc.) s-a exprimat pe tot cuprinsul țării, inclusiv pe teritoriul actualului județ Vaslui, în ceea ce memoria colectivă a păstrat sub numele de „procesul complotiștilor”. Astfel, în fostul județ Fălciu, transformat de noile autorități în raionul Huși, au activat în anii ’50 din secolul trecut organizații anticomuniste ca: „Gruparea Albastră”, „Șoimii din Cruciada Libertății” și nu numai.

Conform documentelor din volumul colectiv „Securitatea. Structuri – cadre, obiective și metode,Volumul I (1948-1967). Documente inedite din arhivele secrete ale comunismului”, coordonat de Florica Dobre și apărut la Editura Enciclopedică din București în anul 2006, în cursul anilor 1957- 1958  Direcția regională M.A.I. Iași a descoperit și lichidat pe cuprinsul fostului județ Fălciu organizația „Vulturii (sic!) Cruciadei Libertății“, compusă din peste 50 membri, în principal legionari, apoi național-țărăniști, liberali și „alte elemente dușmănoase”, după cum se arăta în expunerea ministrului Afacerilor Interne din aceea vreme, Alexandru Drăghici, prezentată la ședința de analiză a muncii informativ-operative desfășurate de M.A.I. din 2 decembrie 1957. Daniela și Constantin Gumann, autorii lucrării „Șoimii Cruciadei Libertății. In memoriam Harnagea Gheorghe – cod HARAS”, apărută la Editura PIM din Iași în anul 2020, consideră că denumirea formațiunii a fost inspirată de postul particular de radio „Europa Liberă”, care era finanțat de asociația americană „Crusade for Freedom” (Cruciada pentru Libertate), ce se afla în strânse legături cu serviciile secrete americane, membrii acesteia socotindu-se reprezentanți ai răzbunării divine creștine negate de ateismul comunist.

Potrivit conducerii Securității Statului, șefii organizației constituiau grupe legionare conspirative în diferite localități rurale de pe cuprinsul județului, le pregăteau pentru acțiuni armate în caz de război, precum și pentru cucerirea puterii. Procurarea unei arme de foc nu a reprezentat o problemă în acele timpuri, pentru că în urma luptelor dintre armatele germano-române și sovietice duse în vara anului 1944 pe cuprinsul județului Fălciu rămăseseră sute de arme individuale cu muniția aferentă, grenade de toate tipurile ș.a., care au fost adunate și ascunse pe câmpuri, prin gospodăriile țărănești, în ciuda apelurilor autorităților de a fi predate. În urma acțiunii represive a organelor de securitate române, au fost arestați și trași la răspundere penală 27 dintre cei mai activi membri, iar pentru restul s-au luat măsuri „profilactice”, care nu sunt însă indicate în raport, cum nici numele tuturor celor care au activat în această formațiune anticomunistă și localitățile de origine nu ne sunt încă cunoscute.  

Lider al organizației a fost Nicolae Dumitrescu, zis Nolica, născut în 25 februarie 1923 în comuna Uda de Jos, județul Argeș, domiciliat în strada Căpitan Ianculescu nr. 2 din Huși, ceea ce ne arată că cel puțin unul dintre părinții săi era de-al locului. Provenea dintr-o familie de țărani săraci, conform încadrării sociale făcute de comuniști, ce dețineau 1,61 ha teren agricol și o casă. În cursul anului 1950, funcționa ca învățător suplinitor la școala primară mixtă din Plotonești, comuna Hurdugi (azi Dimitrie Cantemir), iar în anul 1957 era student în anul III la Facultatea de Horticultură din Iași. În cursul anului 1954, care ne apare ca unul al extinderii grupării inițiate de Nicolae Dumitrescu în lumea satelor, acesta l-a contactat și cooptat în rândurile formațiunii pe Gheorghe C. Harnagea, agricultor din Grumezoaia, om cu o intensă activitate politică legionaro-liberală, care a devenit lider și recrutor de noi aderenți în comunele Grumezoaia și Hurdugi, sub numele de cod „Haras”. În cursul anilor 1954-1957, acesta a înființat pe baza legăturilor de rudenie, prietenie și convingeri politice mai multe „nuclee contrarevoluționare” după cum se menționează în actul de acuzare, din care au făcut parte Boșna Ignat, Mitache Nicolaie, Costandache Vasile, Harnagea Petru, Grapă Dumitru, Dumitru Gheorghiu. Sub coordonarea lui Nicolae Dumitrescu și în comunele Stănilești și Lunca Banului s-au alcătuit  nuclee ale organizației, avându-i ca membrii pe  Pruteanu V. Dumitru, Silitră Toader, Silitră Pavel, Silitră Nicolae, Pavel Popa, Popovici Constantin (Stănilești),  Lemnaru Gheorghe, Cristea Gh. Petru, Râpanu I. Dumitru, Georgescu Mihai, Silitră Teodor, Mihoci I. Nicolae (Lunca Banului).  Constituirea centrelor de rezistență anticomunistă (cuiburi, în terminologia legionară) s-a făcut în cadrul unor ședințe clandestine, unde membrii depuneau un jurământ prin care se angajau să fie credincioși mișcării, să lupte împotriva comunismului și să păstreze secretul celor cunoscute, lucru care s-a dovedit imposibil în urma torturilor cumplite la care membrii au fost supuși de către Securitate, după ce au desconspirați de către turnători și arestați.

Acțiunile organizației în perioada 1954-1957 au constat în racolarea și înființarea de noi coterii, prezentarea și discutarea informațiilor obținute de la posturile de radio străine, s-au alcătuit  planuri ale localităților din care proveneau Șoimii, pe care au fost însemnate instituțiile politice și administrative locale, au fost întocmite tabele cu membrii locali ai Partidului Muncitoresc și persoanele fidele regimului comunist. Membrii grupării au fost instruiți de către Nicolae Dumitrescu ca la alegerile electorale să sustragă buletinele de vot și să le înlocuiască cu bucăți împăturite de hârtie albă. La ședințele clandestine se cânta „Deșteaptă-te Române”, cântec interzis de comuniști. În cursul anului 1955, Dumitru Harnagea i-a înmânat lui Nicolae Dumitrescu un manifest cu caracter anticomunist, parașutat dintr-un avion „imperialist”, pe care acesta l-a citit celor prezenți la ședințele conspirative. În vara anului 1956, Dumitrescu le-a dat dispoziții lui Harnagea Gheorghe și Boșna Ignat să recupereze armamentul și munițiile îngropate în timpul războiului în jurul comunei Hurdugi, acțiune care a avut însă un rezultat negativ; din cauza condițiilor improprii de depozitare, armele și muniția s-au degradat, devenind inutilizabile. În toamna anului, la ședințele ilegale a fost prezentată și lăudată Revoluția anticomunistă din Ungaria, ce părea să prefațeze o ridicare generală la luptă a popoarelor aflate sub ocupația trupelor sovietice. Acțiunile grupului pe care îl coordona Nicolae Dumitrescu arată că acesta se afla în legătură cu rezistența din Carpați, pentru care le solicita camarazilor săi  ajutoare în cereale (porumb), pe care te trimitea cu trenul către elemente de legătură din anturajul luptătorilor din munți.

Odată desconspirați, membrii grupării au fost arestați rând pe rând începând cu a doua jumătate a lunii martie și până spre sfârșitul anului 1957. Deținuți în penitenciarul din Iași, au fost condamnați de un Tribunal Militar pe baza art. 209 Cod Penal, respectiv „crimă de uneltire contra ordinii sociale” la ani mulți de muncă silnică și degradare civilă, cu confiscarea totală sau parțială a averii. Prin raportare la condamnările de la începutul anilor ’50, pedepsele au fost extrem de drastice: Nicolae Dumitrescu a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, Harnagea Gheorghe – 19 ani, Boșna Ignat – 19 ani, Grapă Dumitru – 18 ani, Lemnaru Gheorghe – 18 ani, Râpanu Dumitru – 17 ani, Mitache Neculai – 16 ani, Harnagea Petru – 16 ani, Pruteanu Dumitru – 15 ani, Mihoci Nicolae – 15 ani. Cea mai mică pedeapsă a fost de 5 ani muncă silnică. După condamnare, majoritatea celor 27 de deținuți au trecut prin închisorile de reeducare și convertire la ideologia comunistă, cât și de triaj și tranzit – Aiud, Gherla, Jilava, Văcărești, de unde au fost transferați în lagărele și coloniile de muncă deschise pentru construirea canalului Dunăre – Marea Neagră, din Balta Brăilei, respectiv Salcia, Periprava, Ostrov, Giurgeni. În aceste locații, „complotiștii” au fost supuși unui regim de exterminare prin înfometare, frig, muncă extenuantă, pedepse degradante și bătaie.  La 16 iunie 1964, regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej a emis decretul nr. 310,  prin care  deținuți politic au fost grațiați de restul pedepsei pe care o mai aveau de executat. După eliberare, „complotiștii” au revenit în localitățile de origine, ei și familiile lor fiind marginalizați de consăteni și persecutați de autoritățile publice locale.

Notă: la întocmirea acestui material au fost folosite lucrările menționate în text și fișele matricole penale identificate pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICEMER). Persoanele care pot furniza informații despre acest subiect, ne pot contacta prin intermediul redacției.

Profesor Ștefan Plugaru,

Școala Gimnazială nr. 1 Stănilești