Zilele Culturale ale Bârladului 2026, ediția a XL-a (40), se vor desfășura în perioada 15 – 24 mai sub genericul „Unitate în Diversitate”. Timp de 16 zile, începând de vineri, 15 mai 2026, și până duminică, 24 mai, bârlădenii sunt invitați să participe la o serie amplă de activități, pentru toate gusturile. Conferințe științifice, activități interactive, spectacole de toate genurile, lansări de carte, expoziții aniversare, vernisaje și concerte de toate genurile muzicale, toate vor marca cel de-al XL-lea an al Zilelor Culturale ale Bârladului, manifestare dedicată cât mai multor forme de cultură.

Timp de două săptămâni, bârlădenii vor serba Zilele Culturale ale Bârladului, manifestare ajunsă la cea de-a XL-a ediție. Municipalitatea a pregătit, și de această dată, multiple activități, desfășurate în Centrul Civic și pe Esplanada Pieței „Sf. Ilie”, ori organizate de instituțiile de cultură din oraș: Muzeul „Vasile Pârvan”, Biblioteca „Stroe S. Belloescu”, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, școli și licee din oraș, și chiar Spitalul Județean de Urgență „Elena Beldiman”.
Zilele Culturale ale Bârladului revin în forță, cu 10 zile pline de energie, tradiție și spectacol, începând de vineri, 15 mai 2026. Festival de Meșteșuguri Populare, Expoziții de mașini retro, Târg de Antichități, Street Food Festival, colocvii, simpozioane și evocări, concerte pentru toate gusturile, sunt doar unele dintre activitățile pregătite de Primăria municipiului Bârlad, care promite și multe alte surprize care vor transforma orașul într-un adevărat spectacol. Între cei care vor concerta se numără Lupii lui Calancea, Anna Lesko, Cabron sau AMNA.
Nu sunt uitate nici activitățile sportive, cu atât mai mult cu cât în perioada 16 – 31 mai se desfășoară Zilele Sportului Bârlădean. Vor fi organizate mai multe activități ce vor celebra 70 de ani de Rugby, la Bârlad, dar și 40 de ani de la câștigarea Cupei României la rugby. Turneul de fotbal „Cupa Select” ediția a VIII-a, Cupa de Gimnastică „Andreea Răducan” ediția a XIV-a și Concursul județean de Cros „Micul atlet”, sunt alte evenimente sportive pregătite de municipalitatea bârlădeană.
„Bârladul își spune povestea mai departe! Fii parte din ediția care face istorie! 15–24 mai – Bârlad. Pentru că, de 40 de ani, cultura ne unește! „40 de ediții. O singură inimă: Bârlad. De 40 de ediții, cultura continuă să ne adune, să ne definească și să ne unească”, este apelul Primăriei municipiului Bârlad.










