Atleții bârlădeni, aur și argint la competiția „Moldovan Youth Challenge 2021”

Toți cei trei sportivi din Bârlad care, sâmbătă, au alergat la concursul internațional „Moldovan Youth Challenge 2021”, desfășurat în Republica Moldova, au urcat pe podium. Laurențiu Dumitrel Vrabie a cucerit aurul în proba de 1.500 metri, în timp ce Andrei Anton și Denis Emilian Totoi au obținut argintul în proba de 800 metri, respectiv 400 metri.

Rezultate extraordinare obținute sâmbătă, 3 iulie, la competiția sportivă internațională „Moldovan Youth Challenge 2021”, din Republica Moldova, de către cei trei atleți legitimați la secția de Atletism din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad. Competiția sportivă a fost organizată pe stadionul Dinamo din Chișinău și s-a adresat sportivilor din categoria de vârstă Juniori 2 (U18) din Moldova, Armenia, Bulgaria, Georgia, România, Turcia și Ucrain.

Din delegația României, care a cuprins nouă atleți ce au concurat la câteva probe (400 metri, 800 metri, 1.500 metri) au făcut parte și sportivii Denis Emilian Totoi, Andrei Anton și Laurențiu Dumitrel Vrabie, în vârstă de 17 ani, antrenați de profesorul Lucian Bolgar, care i-a și însoțit la Chișinău. Aceștia au fost selecționați să ia parte la concurs grație performanțelor obținute la probele lor favorite la competițiile naționale desfășurate în această primăvară.

Astfel, Laurențiu Vrabie a alergat în proba de 1.500 metri, reușind să-i întreacă pe toți adversarii săi și să se claseze pe locul I. Grație timpului 4:07.58, cu care a obținut medalia de aur, sportivul a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Și Andrei Anton a obținut un rezultat excelent la proba la care a concurat, respectiv cea de 800 metri, pe care a terminat-o cu timpul 1:58.09. Nu doar că a câștigat medalia de argint, ci și-a depășit și propriul record (2:00.02) reușit în competițiile din această primăvară. O performanță similară a reușit și Denis Totoi, însă în proba de 400 metri. Acesta a terminat cursa în 51.18 secunde, timp care l-a propulsat pe a doua treaptă a podiumului și cu care a cucerit medalia de argint. Și acesta și-a îmbunătățit recordul personal anterior (51.95), reușind un nou Personal Best.

Trebuie spus că ceilalți șase sportivi care au făcut parte din delegația României sunt următorii: Alexandru Prăsneac (CSM Dorna Vatra Dornei, proba 800 metri), Alexandra Hudea (CSS Mediaș, proba 800 metri), Diana Verdeș (LPS Oradea, proba 1.500 metri), Ciprian Costin (CSS Rădăuți, proba 1.500 metri), Elena Bănăitaru (CS Pandurii Târgu Jiu, proba 400 metri) și Robert Petru Kore (CSM Dorna Vatra Dornei, proba 400 metri). Toți cei nouă atleți au fost însoțiți de antrenorii Lucian Bolgar, Cristian Prâsneac și Vasile Ibășfălean și șoferul Bogdan Rășcăneanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.