„Dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate,
nu noi facem cinste poporului român, ci poporul roman
ne-a făcut onoarea să murim pentru el…” – Petre Ţuţea, filosof
Mișcarea Legionară este o problemă controversată a istoriei a românilor despre care s-a scris tendențios și unele aspecte ale ei sunt în mare măsură neelucidate, fiind considerată o temă „tabu” timp de decenii.
Alegerea subiectului este determinată de mai multe motive. În primul rând, un interes crescând pentru istoria contemporană și zeci de ani de „tăcere” asupra temei. La acestea se adaugă faptul că un membru marcant al acestei organizații, prof. univ. dr. ing. Constantin Iulian (1929-2012), fost deținut politic și elev al Liceului „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, ne-a înmânat numeroase documente, fotocopii, existente la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS). În calitate de cercetător voluntar în această instituție a investigat cu nesaț documentele Securității, pline de praf după 1989, aflate atunci în neorânduială la Popești-Leordeni, lângă București, făcând o muncă jertfelnică de a ne pune la dispoziție aceste dosare, cu un an înainte de a trece în lumea celor drepți. De asemenea, prezentarea deseori contradictorie a Mișcării Legionare, constituie un alt argument pentru această temă. De altminteri, multe aspecte ale problemei generează și azi, după atâția ani, numeroase polemici şi vii discuţii. Cunoașterea Mișcării Legionare se impune şi din punct de vedere moral, întrucât mulți dintre reprezentanții acesteia au murit în închisori după 1938, în timpul regimurilor totalitare: carlist, antonescian și comunist. Alții au luptat la Cotul Donului, în Stepa Calmucă sau la Stalingrad, fiind ucişi, răniţi sau luaţi prizonieri, iar timp îndelungat drama pe care au trăit-o n-a fost cunoscută. Constituie un fenomen social-politic important al istoriei interbelice și în pofida apariţiei după 1989 a numeroase documente, memorii, lucrări, studii, articole, Mișcarea Legionară, rămâne în mare parte necunoscută conştiinţei publice.
Dacă atitudinea opiniei publice este, oarecum, scuzabilă, nu acelaşi lucru îl putem spune despre unele instituţii ale statului. Astfel, prezentarea evenimentelor în manualele şcolare recente, multe ca număr ale Ministerului Educaţiei Naţionale, problemele temei sunt tratate sumar.
Despre Mișcarea Legionară s-a scris şi se va mai scrie mult, având în vedere importanţa ei în promovarea valorilor naționale din perioada interbelică. Mulți tineri au fost atrași de ideile mișcării și s-au jertfit pentru Țară, Credință și Neam, combătând ideile comuniste venite de la Răsărit. Au sprijinit Garda de Fier și au fost atrași de ideologia ei mari personalități culturale ale țării : Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Bartolomeu Anania, Nichifor Crainic, Adrian Marino, Radu Gyr etc. Ocuparea țării după 23 august 1944 de Armata Roșie a lui Stalin și desfăşurarea nefastă a evenimentelor, au dus în final, la instaurarea regimului comunist și la pervertirea valorilor naționale, ceea ce a determinat formarea unei adevărate Rezistențe Naționale în rândul unor studenți, intelectuali și tineri de liceu, organizați în Frăția de Cruce (FDC).
Literatura temei este bogată şi variată: memorii, jurnale, volume de documente, monografii, studii de specialitate, subiectul fiind analizat continuu. Un imbold a fost dat după 1989, de posibilitatea studierii arhivelor Securității și ale P.C.R., ce au devenit accesibile în ultimul timp.
Există o factologie care cu greu poate fi contestată și subiectul este departe de a fi cercetat în complexitatea lui. Demersul nostru are la bază, în primul rând, analiza documentelor de la C.N.S.A.S şi utilizarea, atât cât a fost posibil, a unor jurnale, memorii și publicații precum Memoria –revista gândirii arestate etc.
Nu ne-am propus să facem apologia acestei mișcări cu o mare influență în perioada interbelică, ca până la urmă să fie aspru pedepsită de regele Carol al-II-lea, de mareșalul Ion Antonescu și de comuniști, marionetele lui Stalin, ajunse la conducerea țării după 1947, ci să prezentăm istoria evenimentelor sub semnul echilibrului, “fără ură și părtinire”, cum sublinia istoricul roman Tacitus, fără a împărtăși în totalitate ideologia și acțiunile Gărzii de Fier.
Referitor la documentele existente în arhiva CNSAS, volumul lor este imens şi impune un efort constant, îndelungat pentru a le cerceta. Istoria orală și memoriile foștilor deținuți politic, vin în sprijinul nostru, însă foarte mulți dintre ei au dispărut între timp, datorită bătrâneţii.
Din relatările participanților în prim plan se distinge personalitatea emblematică a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, născut pe meleagurile vasluiene la Huși, în 1899, model pentru membrii organizației. Tinerii legionari de extremă dreapta atrași de Conducătorul lor doreau să facă din România o țară ca „soarele sfânt de pe Cer”. A fost închis de mai multe ori pentru ideile sale naționale. Figura sa charismatică și mistică rămâne de-a lungul vremii un simbol oficial al Legiunii Arhanghelul Mihail. Semnificaţia acesteia este dată și de cealaltă denumire a Mișcării, Garda de Fier, care însemna un gard împotriva expansiunii comunismului. Tot în închisoare, Căpitanul pune bazele „Frăţiei de Cruce”, organizaţie a tinerilor şcolari naţionalişti.
În anii 1945-1947 a început procesul de comunizare a țării și atunci în rândul tinerilor se dezvoltă o semnificativă mișcare de rezistență națională, de esență legionară, caracteristică în mare parte liceelor din țară. Se inițiau acțiuni de respingere a ideilor comuniste, multe grupări fiind în strânsă legătură cu organizațiile legionare, numite în acei ani Frățiile de Cruce. Pentru activitatea legionară, regimul comunist le-a înscenat procese politice soldate cu ani grei de închisoare până în august 1965, când a avut loc eliberarea generală. Au fost urmăriți în continuare de Securitate care le cerea periodic informări și rapoarte, fiind traumatizați și stigmatizați până în 1989.
În rândurile de mai jos prezentăm aspecte inedite ale vieții unor deținuți legionari anchetați de Securitate în anii regimului comunist. Dosarele lor, cuprind, în general, date biografice, originea socială, studiile urmate, activitatea politică, fișele personale din detenție, declarațiile deținuților și ale martorilor, anchetele și interogatoriile inculpaților, sentințele primite etc.
În dosarul de anchetă al lui Adumitresei Petru, primul ministru din acea vreme, Gh. Tătărescu (1934-1938), relata unui prieten poziția sa față de mișcarea legionară „ că mistrețul rănit trebuie ucis, căci altfel este periculos”. La penultimul Consiliu de miniștri acesta a susținut începerea prigonirii legionarilor. A cerut guvernului arestarea unui număr mare de legionari și înființarea lagărelor de concentrare unde să fie trimiși legionarii cunoscuți. Aceleași idei le-au susținut demnitarii Armand Călinescu și Istrate Micescu. Au fost combătuți cu vehemență de oamenii politici G.G Mironescu și Mircea Cancicov. Însă cei trei, Armand Călinescu, Istrate Micescu și Gh. Tătărăscu se gândesc zi și noapte cum să lichideze Mistrețul rănit.
Legionarii combăteau comerțul iudaic și sprijineau pe cel românesc, criticând autoritățile că au închis în Capitală două restaurante românești: Obor și cel de la Liceul Lazăr, în ziua de sâmbătă, 26 martie 1938.
În Raportul asupra deținutului Ciornea Gheorghe din 5 iunie 1961 se menționa că era condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru activitate legionară. La percheziția făcută în închisoare, s-au găsit ascunse în saltea două carnete scrise, însă acesta nu a recunoscut că sunt ale lui. Deținutul a fost găsit „dormind după ușa camerei, motivând că este curent ”. I s-a atras atenția, dar a continuat să se culce și a primit cinci zile de izolare cu regim sever. El a mai fost prins vorbind cu deținutul Bolovan Ștefan din camera 270, fiind amândoi propuși la izolare încă trei zile. A fost surprins cântând în cor cântece nepermise la orele 22, 45, în ziua de 25 aprilie 1955, se prezenta în raportul Securității din acea vreme. Se menționa și faptul că deținutul Popa Mircea, fusese condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale. El a permis deținuților din alte secții să se adune la secția de nichelaj, făcând agitație în calitate de ajutor de maistru că nu se poate lucra fără mănuși. Era considerat un element periculos și a fost pedepsit cu 10 zile de izolare în regim sever.
Asupra unui alt deținut, Ungurașu Gheorghe, născut în 1924 în comuna Solonț, județul Bacău, student în anul II la Facultatea de Drept din Cluj, s-a găsit o anumită cantitate de explozibil, cu ocazia unei percheziții din 25 mai 1948. Din Declarația colegului Simionescu C. Nicolae reieșea activitatea legionară a lui Ungurașu Gheorghe în care acesta a fost mai întâi membru în Frăția de Cruce încă din 1940, ca elev la Liceul teoretic din Bacău și avea ca șef pe Oprișan Constantin. În 1943 devine șef de grup FDC din Bacău, având legături cu șefii Frățiilor de Cruce din Moldova. La sfârșitul lunii aprilie 1948 Ungurașu Gh. organizează o școală de cadre cu șefii de grupuri FDC din Moldova, la mănăstirea Sihla, județul Neamț, dar școala numai are loc, deoarece o parte din cei care trebuiau să participe sunt arestați la Tg. Neamț. În 1948 s-a ocupat de organizarea serviciului de informații al Frățiilor de Cruce din regionala Moldova. În 1949 a stat în cameră cu el timp de 16 zile în Penitenciarul din Suceava. L-a întâlnit ulterior la închisoarea Aiud, fără să poată vorbi cu el. Aceasta este declarația pe care o dau și o susțin, semnată de deținutul Simionescu N.
Dosarul de anchetă a lui Marcovici N. Gheorghe, născut la 28 ianuarie 1913 în Iași, menționa că acesta a fost condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale, conf. art. 209 Cod Penal la 15 ani muncă silnică. De profesie avocat și apartenență politică legionară.. Era căsătorit și avea un copil. În timpul detenției din Penitenciar a fost pedepsit cinci zile pentru că a fost prins „așchiind o bucățică de geam cu un bețișor ascuțit ”. Pedeapsa i-a fost redusă de la 15 ani la 12 ani și expiră la 18 iunie 1960. A executat-o în penitenciarul Aiud. A făcut parte din Corpul răzleților din Iași, secția avocați încă din 1940. Reîntorcându-se din refugiu, în decembrie 1945, a reluat legăturile cu organizația legionară din Iași prin intermediul prof. Crîșmaru Gheorghe, acceptând propunerea acestuia de a reorganiza Corpul răzleț legionar din Iași în cadrul organizației din Regionala Moldovei. Astfel, în luna februarie 1946 a luat legătura cu foștii membri ai Corpului răzleț din sectorul Galata-Iași, constituind un grup pe care l-a condus până în 1948. Prin ordin al Ministerului Afacerilor Interne al R.P.R cu nr.10.048 din 2 aprilie 1959, semnat de ministrul general-colonel, Alexandru Drăghici, era urmărit la locul de muncă și la domiciliul din str. Trei Ierarhi nr. 2 din Iași, timp de 72 de luni. Se refuza „revenirea în Baroul de avocați Iași și încadrarea în întreprinderi de importanță republicană sau în funcții de a mânui documente secrete ”.
În timpul detenției s-a menținut pe o poziție dușmănoasă legionară, fapt pentru care la expirarea pedepsei a fost internat într-un loc special de muncă (L.M.) la Periprava timp de 72 de luni, pedeapsa urmând să expire la 9 aprilie 1965. În timpul internării în colonia Periprava a fost semnalat că se menține pe poziție legionară, iar atunci când i s-a cerut să-și precizeze poziția prezentă, a susținut că rămâne în continuare legionar și își menține pozițiile politice.
În Raportul deținutului Tatulea Ioan, născut la 23 septembrie 1907 în comuna Socoalele, județul Călărași, regiunea București se menționa că a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică conform art. 209 C.P. prin sentința nr. 70/1949 al Tribunalului Militar Iași. Apartenență politică legionară. Domiciliul actual, comuna Iași, str. Trianon nr.1, raionul Iași, regiunea Iași. Era absolvent al Facultății de Teologie din Cernăuți și diplomat al Conservatorului de muzică cu stagiul militar nesatisfăcut. Din cuprinsul dosarului personal, rezultă că în timpul detenției a fost pedepsit cu 10 zile de izolare pentru că a fost găsit „cântând în cameră și nu a respectat programul ”. Susnumitul a participat la refuzul de hrană organizat în masă la penitenciarul Aiud, în ziua de 25 martie 1957, ca protest pentru că de 9 ani de zile nu știe nimic despre familia sa, fiind ca deținut într-o situație de incertitudine arbitrară, fără a se face cunoscut un Regulament în care să se fixeze poziția ca om și deținut politic. Era căsătorit și avea doi copii. A devenit membru al mișcării legionare încă din 1940, fiind pregătit de avocatul Suroiu Nicolae în timp ce era preot la biserica Mitocul Maicilor din Iași. În organizația legionară a activat până în 1941, plătind cotizație și participând la ședințe. Reia legătura cu organizația în 1946 prin prof. Crîșmaru Gheorghe de la care a primit sarcina de a organiza preoții legionari ai vechiului Corp răzleț din Iași. Scopul organizației era de a ține legătura între ei și în cazul unui conflict între armata sovietică și SUA să fie pregătiți să răstoarne regimul democratic din țara noastră. Fiind descoperită această organizație subversivă, Ion Tatulea a fost arestat la 21 august 1948 și prin sentința Tribunalului Militar Iași nr. 70 din 20 ianuarie 1949 a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, cinci ani degradare civică și confiscarea averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. În ziua arestării ca preot la Mitocul Maicilor din orașul Iași, săvârșea un parastas în memoria legionarilor dispăruți. Era cunoscut ca un legionar fanatic. În camerele de detenție se preocupa de transformarea în cântece a poeziilor legionare pe care le transmitea altor deținuți. Față de legionarii din cameră a afirmat că niciodată nu va accepta să participe la munca cultural-educativă, deoarece el considera că are o educație mai bună decât cea comunistă. A fost un element recalcitrant, fiind pedepsit cu 20 de zile de izolare pentru nerespectarea programului și recitarea de cântece legionare. În notele de la dosarul personal se considera că este un element primejdios, capabil de fapte criminale care urăște regimul democrat–popular și nu prezintă garanția că se va integra în orânduirea noastră socialistă. Se propune de comisie fixarea unui loc de muncă special timp de 36 de luni după expirarea condamnării de 15 ani, fapt confirmat prin Ordinul M.A.I al R.P.R. nr. 5005 din martie 1963, semnat de vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul Afacerilor Interne, gen. col. Alexandru Drăghici. S-a luat măsuri să fie transferat cu prima cursă la formațiunea 0830 Periprava pentru 36 de luni..
În fișa personală a lui Tarniceru Victor, născut în 1922, în comuna Lujeni, județul Cernăuți, în URSS, de profesie inginer cu ultimul domiciliu în Alba-Iulia, str. I.V. Stalin, nr.171, se menționa că a fost membru legionar, fiind considerat deosebit de periculos pentru Securitatea Statului. Era fiul lui Onofrei și a lui Elena. A fost condamnat la 10 ani muncă silnică pentru activitate legionară în 1948. După eliberare în 1957, i se fixează domiciliul obligatoriu (D.O), de 24 de luni în comuna Lătești, raionul Fetești, județul Constanța. Este clasificat ca inapt de muncă, fiind bolnav TBC. Încă din 1941, activa ca FDC-ist la Liceul Ștefan cel Mare din Suceava și apoi la Politehnica din Iași până în 1948. Tatăl deținutului, Tarniceru Onofrei, solicită învoirea fiului său la Alba-Iulia, pe timp de 10-15 zile, întrucât nu l-a văzut de nouă ani de zile, el fiind paralizat. Aceeași solicitare de permisie este făcută și de deținutul Tarniceru Victor. Întrucât numitul Tarniceru Victor a desfășurat o intensă activitate legionară, deținând funcția de șef al grupului legionar al absolvenților Politehnicii se propune de către M.A.I. să nu i se aprobe deplasarea la Alba-Iulia, regiunea Hunedoara. La 12 septembrie 1958 a fost arestat de la D.O. și încadrat la un loc de muncă special ( L.M.), timp de 36 luni în conformitate cu H.C.M nr. 282 / 1958 și a ordinului M.A.I. nr. 10.030 din 26 august 1958. În prezent, se găsește la colonia Periprava pentru executarea pedepsei care expiră la 12 –IX-1961. Este eliberat prin ordinul M.A. I al R.P.R. cu nr. 5021 din aprilie 1964.
Dosarul de anchetă a lui Alexa Nicolae cuprinde un referat în care se menționa că s-a născut la 10 martie 1904, în comuna Sinești, URSS. Era fiul lui Teodor și a lui Elena. De profesie, fost bibliotecar, cu ultimul domiciliu în Iași, str. Universității nr. 8. S-a încadrat în mișcarea legionară în 1939 și a depus activitate intensă, fiind numit secretar al Corpului Răzleților. În anul 1941 a participat la rebeliunea legionară, îndemnând să se treacă la ocuparea instituțiilor statului din Iași. În urma acestei activități a fost condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată. În anul 1946 și-a reluat activitatea legionară, încadrându-se în Centrul Studențesc Legionar, participând la ședințe, consfătuiri, plătind cotizație și contribuind la ajutorul legionar. La 27 iunie 1948 a fost arestat și trimis în fața Tribunalului Militar Iași, care prin sentința nr. 70/ 1949, l-a condamnat la opt ani de muncă silnică. În timpul detenției era indisciplinat, fanatic și recalcitrant. În mai multe rânduri a declarat greva foamei. Ținând cont de activitatea depusă în organizația legionară în trecut și de faptul că în timpul detenției nu s-a reeducat se propune după eliberarea din Penitenciar la 17 iunie 1956, fixarea domiciliului obligatoriu de 36 luni, în comuna Viișoara, raionul Slobozia, regiunea București.
Dosarele de anchetă ale deținuților Hudici Vasile ( pictor ) și Popescu Tudor ( avocat) cuprind fișele personale cu pedepsele primite, locul de muncă, inclusiv domiciliul obligatoriu. Primul, Hudici Vasile s-a născut pe 3 noiembrie 1901 în Buhuși, fiind fiul lui Ioan și Eufrosina, pictor, cu ultimul domiciliu în comuna Răchitoasa, raionul Fetești, regiunea Constanța cu loc forțat de muncă, timp de 36 luni. Pedeapsa începe la 12 sept.1961 și expiră la 12 sept. 1964. A fost internat la Locul de Muncă, timp de 72 de luni cu Domiciliul Obligatoriu în comuna Răchitoasa. Dosarul lui Popescu Tudor cuprinde doar o fișă personală a deținutului în vârstă de 28 de ani. Născut în 1920, comuna Darabani-Dorohoi, de profesie avocat, necăsătorit și doctorand în Științe Politice și Economice.
Dosarul lui ATANASIU Gh. CONSTANTIN este cel mai consistent și cuprinde 53 pagini, fiind unul din deținuții legionari cu o activitate bogată a grupului din care făcea parte și Constantin Iulian. Menționăm unele aspecte importante ale fișei personale:
S-a născut la 4 martie 1915 în orașul Focșani, regiunea Putna, fiul lui Gh. Atanasiu, fost impegat CFR și al Feodosiei zisă Sița Atanasiu, ambii decedați, origine socială mic burgheză, de naționalitate română. Era licențiat al Facultății de Drept din București, avocat și ajutor de judecător, căsătorit, fără copii. A locuit în Focșani, str. Virgil Tomescu nr. 23 și ultimul domiciliu în Galați, str. Republicii. Susnumitul nu posedă avere mobilă sau imobilă pe raza noastră de activitate. În anii 1922-1926 a urmat cursul primar la Școala nr.3 din Focșani, cartierul Tăbăcari. În acest timp, din informațiile primite de la Roman Traian, membru P.M.R. din ilegalitate și responsabil al Secțiunii de Cadre al Sfatului Popular Focșani, reiese că numitul Atanasiu Constantin era un element mediocru la învățătură și zburdalnic. În anii 1926-1932 urmează cursurile Liceului Unirea, iar în 1933 a dat examen în particular pentru clasa a -VII-a la Liceul din Râmnicu Sărat.
Numitul Atanasiu Constantin zis Puiu, în anul 1930 devine membru în Garda de Fier, activând intens în rândurile tineretului, avansând apoi ca organizator și îndrumător al organizației, până la venirea la putere a regimului legionar. La 30 decembrie 1934 este arestat de Legiunea de Jandarmi Focșani și depus la Penitenciarul Focșani-Putna, fiind la dispoziția organelor polițienești până la 13 februarie 1934. Din 1934 până în 1937 nu i se cunoaște activitatea politică. În 1937 este încorporat pentru satisfacerea serviciului militar, la Divizionul Artilerie Tunuri Călărași cu gradul de plutonier T.R. și avansat la gradul de sublocotenent rezervă. În acest timp din relațiile culese de la Pufu Gheorghe, membru P.M.R. reiese următoarele: numitul Atanasiu C-tin zis Puiu când era plutonier T.R. era un element chefliu și avea o atitudine netovărășească față de subalterni, având o atitudine de adevărat Majur (plutonier major-n.n.), iar la o serbare legionară ținută în fața fostei Primării a orașului, a participat activ. Din 1938 și până 1942 urmează Facultatea de Drept din București, în particular. A desfășurat în continuare activitate legionară în orașul Focșani și în perioada 12 nov. 1940-31 dec. 1940 a fost Prefect al Județului Putna sub regimul legionar, iar de la 21 ian. 1941 până la rebeliune a fost Șeful Poliției Legionare din orașul Focșani. La căderea legionarilor nu a vrut să cedeze Palatul Prefecturii din Focșani, fiind capabil de orice act terorist. După înlăturarea regimului legionar a dispărut din Focșani, stabilindu-se în orașul Galați, str. Domnească, nr. 106 și ocupă funcția de funcția de ajutor de judecător la Judecătoria de ocol Galați. În acest timp a fost urmărit și supravegheat de Organele Siguranței. În anul 1942 este din nou concentrat și pleacă pe front în URSS cu Regimentul 8 Artilerie Roman. Pe frontul de Răsărit din informațiile culese din dosarul personal și după foaia matricolă model G. a fost decorat la 11 septembrie 1941 cu Ordinul Coroana României cu spade și panglică, precum și cu Virtutea Militară clasa a-V-a. A căzut prizonier la Cotul Donului. Înainte de 23 august 1944 a desfășurat o intensă activitate legionară amintită mai sus. Era o fire cu un temperament reacționar și hotărât, capabil de acte de teroare și constrângere. Se bucura de mare popularitate în rândul legionarilor. După căderea regimului legionar nu a mai activat pe față, dar a avut legături cu elemente din fosta Organizație Legionară. Activitatea politică după 23 august 1944 nu se cunoaște, fiind prizonier în U.R.S.S, ultima dată la Odessa, până în decembrie 1950. Este un element inteligent, nu este stăpânit de vicii, este mândru și orgolios, hotărât, capabil de orice acte de teroare. Rude și Relații: Atanasiu Ilie, frate, născut la 13 februarie 1913, funcționar la Secția Financiară a Regiunii Putna, cu domiciliul în Focșani, str. Războieni, nr. 9. Posedă ca avere o casă, căsătorit cu trei copii. În trecut a făcut politică legionară, în prezent sindicalist. Mărioara Atanasiu, soră, funcționară în Ministerul Muncii, în prezent sindicalist, în București. În trecut nu se cunoaște activitatea politică, în prezent din informații, este membru PMR. Iuliana, sora, căsătorită Pincu, cu domiciliul în Timișoara este pedagog la o instituție. În trecut și prezent nu i se cunoaște activitatea politică. Alte rude nu are în orașul Focșani. Alte mențiuni: Din verificările făcute pe teren și din relatările numitei Elena Vasiliu, funcționară la Sfatul Popular Focșani reiese faptul că numitul Atanasiu C. a fost căsătorit cu o doctoriță, de care a divorțat și nu se cunoaște domiciliul ei actual și nici numele care îl poartă. Fratele său Atanasiu Ilie, a fost membru legionar în timpul cât a urmat studiile la Iași în anii 1933-1934. Din fișa personală a lui Atanasiu C-tin reiese că în timpul cât a fost prizonier în URSS a primit 15 zile de carceră pentru încălcarea instrucțiunilor în interiorul lagărului. Localitatea unde urmează a se stabili: București, Bulevardul 6 martie nr. 46 și va intra în câmpul muncii, cunoscând și meseria de mecanic operator cinematograf. Observațiuni:inteligent și fără vicii. A activat numai în mișcarea legionară.
După 6 septembrie 1940 cei care dețineau funcții publice în administrația locală depuneau un jurământ de credință Națiunii, Regelui, Statului Român și supunere față de Conducătorul Statului. El cuprindea următoarele:
-Jur credință Națiunii, Regelui și Statului Român
-Jur credință și supunere Conducătorului Statului
-Jur să păstrez ordinele și secretul care mi s-a încredințat
-Jur să execut fără șovăire ordinele
-Jur să fiu cinstit. Așa să-mi ajute Dumnezeu.
După moartea legionarilor Moța și Marin a luat ființă ordinul legionar Moța și Marin, format din 10 legionari, fiind membru al ordinului și Atanasiu Constantin, zis Puiu.
În dosarul personal se află o piesă importantă despre Procesul stenogramei unui grup de 14 legionari, printre care Atanasiu C-tin, Zamfiroiu Grigore, Radu Demetrescu Gyr, Aurel Ibrăileanu, Stoianovici Ion etc. Procesul a avut loc în zilele de 23-25 martie 1959.
Prezentăm unele aspecte din stenograma procesului :
Zamfiroiu Grigore, născut la 24 septembrie 1913, în comuna Bumbești, raionul Novaci, regiunea Craiova. Părinții au fost țărani plugari. Acesta a fost profesor la Școala Silvică de la Brănești, fiind licențiat în litere și filozofie. Era căsătorit cu trei copii. Și-a satisfăcut serviciul militar contigentul 1935, fiind căpitan în rezervă. A fost simpatizant legionar și a avut contingență cu mișcarea legionară din noiembrie 1940 până în ianuarie 1945. A fost condamnat la 5 ani închisoare, la temniță grea pentru crimă de uneltire. A atras profesorii într-o organizație de elevi cu denumirea Coloana a-V-a, ce nu era legionară și a executat pedeapsa.
Ibrăileanu Aurel, născut în anul 1900, de profesie magistrat și avocat, cu ultimul domiciliu în București, str. V. Lascăr nr.76, raionul 1 Mai. A desfășurat activitate legionară din anul 1930 și în 1936 ajunge comandant legionar. În timpul guvernării legionare a fost primar al orașului Galați timp de două luni. A fost director al ziarului legionar Biruința și a candidat pe listele electorale ale partidului Totul pentru Țară. A fost condamnat la patru ani de închisoare și după aceea amnistiat, iar în martie 1958 a fost judecat și condamnat din nou la opt ani pentru agitație.
Lupu Nicolae, născut la 23 oct. 1906 în comuna Rahău– Sebeș, Alba, regiunea Hunedoara, fiul lui Vasile și Ana, de profesie avocat. A fost membru al organizației legionare în anii 1936-1938 și a fost ajutor de comandant. Divorțat de 10 ani, are trei copii. Nu a avut nici o funcție în stat. A colaborat la ziarul legionar Cuvântul. A fost condamnat la doi ani și jumătate închisoare pentru neepurarea bibliotecii sale și deținerea de publicații interzise, materiale fasciste, antonesciene.
Demetrescu Radu Gyr, născut la 2 martie 1905, în Câmpulung Muscel, fiul lui Ștefan și Eugenia. Tatăl a fost actor dramatic, iar mama casnică. Era doctor în filozofie și litere, conferențiar și scriitor. În ultima vreme pensionar pentru invaliditate. Căsătorit, un copil. Serviciul militar satisfăcut, soldat T.R. Vâlcea, contingentul 1927. Domiciliul în str. D. Onciul, nr. 21 București, raionul 23 August. A desfășurat activitate legionară din 1935. A fost comandant legionar și Director General al teatrelor și operelor din 1940. În timpul său s-a înființat primul teatru în limba idiș din lume. A colaborat la ziarele Buna Vestire și Porunca Vremii. A candidat pe listele electorale în anii 1933 și 1937 în județul Vâlcea din partea organizației legionare Totul pentru Țară. A fost condamnat pentru delictul de rebeliune în iunie 194, primind o sentință de 12 ani corecție și în 2 iunie 1945 a fost condamnat de Tribunalul Popular pentru crimă la dezastrul țării la 12 ani.
În Interogatoriul inculpatului Atanasiu C-tin se arăta că în lagărul de prizonieri din URSS de la Mihailov, a instigat prizonierii români să nu se înscrie în diviziile de voluntari și a purtat discuții despre mișcarea legionară. După revenirea în țară a fost închis la Caracal timp de 4 ani. Acolo i-a întâlnit pe legionarii Zamfiroiu și Stoianovici. A discutat cu ei să mențină legătura și să se ajute legionarii între ei. Se întâlnea din când în când în 1955 cu unii legionari pe care i-a cunoscut la Canal precum: Aurel Ibrăileanu și Constantin Iulian, chiar și cu Radu Gyr, la un debit de tutun din str. Academiei și pe Magheru sau în Grădina Icoanei cu Georgescu și Ghinea de vreo două ori. Cu Ibrăileanu Aurel și Iulian Constantin, ultimul fiind student atunci, discutau despre un anumit fel de a lega lucrurile și cum ar trebui organizată în viitor mișcarea legionară. Unii dintre tinerii legionari aduceau critici conducerii legionare din trecut, mai ales asupra rebeliunii din ianuarie 1941. Se insista pe caracterul educativ al mișcării, în sens social – creștin, pentru menținerea unității morale legionare, purtându-se discuții dușmănoase la adresa regimului existent în contextul evenimentelor din Ungaria din 1956. Reprezentanții mișcării legionare aveau legături în rândul preoților legionari și clerului din mănăstiri. Ei credeau că sub presiunea Vestului, regimul va ceda și va fi răsturnat.
Interogatoriul inculpatului Demetrscu Radu-GYR
Se arată la interogatoriu că a avut legături cu mișcarea legionară din 1933, dar s-a încadrat în mișcare în 1935 la înființarea partidului Totul pentru Țară, având legături de prietenie cu Corneliu Zelea Codreanu și Sima Simionescu. Am fost șef de cuib și șef de familie, iar pe linie de stat, director general al teatrelor, operelor și spectacolelor din septembrie 1940 până la 22 ianuarie 1941, participând la rebeliune împotriva lui Antonescu, declara la interogatoriu inculpatul.
A colaborat la ziarele : Porunca Vremii 4 luni de zile în 1937, la Buna Vestire în anii 1937-1938, în 1943 la ziarele Capitala și Vestitorii, trei luni. Din închisoare a fost trimis pe frontul antisovietic. După ce s-a întors de pe front a fost condamnat de Tribunalul Poporului la 12 ani detenție grea și a ieșit în iunie 1956. În închisoare a avut legături cu legionarii Radu Mironovici, D. Uță, George Manu și Luca Damaschin, Ion Lazăr. A scris poezii în detenție, multe având caracter politic, până în 1948. Aceste poezii circulau printre legionari. După eliberarea din închisoare a avut legături cu Valeriu Anania, scriitor și preot. Acesta era bibliotecarul Patriarhiei și voia să-l vadă în numele lui Tudor Arghezi. Unele poezii au fost imprimate pe bandă de magnetofon. Și nu aveau tendință politică –arăta la interogatoriu Radu Gyr. A avut legături cu poetul Vasile Voiculescu, cu legionarii Ibrăileanu Aurel, Alexandru Popovici, N. Livadaru, Sîrbulescu Gheorghe. A fost invitat de scriitorul Ilarion Postolache, unde poetul Virgil Carianopol și el au recitat poezii de dragoste. A primit de la unii legionari un ajutor financiar de câte 300 de lei, inclusiv de la Valeriu Anania, întrucât era grav bolnav. A fost vizitat și de medicul Marin Aurel care se interesa de sănătatea sa. Acesta se pregătea să plece la un Congres medical la Paris și l-a rugat pe acesta să comunice legionarilor fugari că este liber și bolnav. În închisoare a discutat despre greșelile mișcării legionare, de dezastrul și suferințele oamenilor care au intrat în închisori nevinovați, îndeosebi cu călugărul Cristofor care îi părea rău că s-a încadrat în mișcarea legionară, că are mâinile pătate de sânge, fiindcă este creștin. A mai discutat despre mișcare și cu Radu Mironovici.
Martorul –Iulian Constantin, 29 de ani, student. Arată că l-a cunoscut pe prof. Grigore Zamfiroiu, în lagărul de muncă de la Peninsula, lucrând pe același șantier. A fost o simplă discuție acolo pentru scoaterea unei reviste care să nu fie politică și să servească tinerilor. Zamfiroiu și Atanasiu au fost cândva legionari. Am discutat cu ei probleme literare, teologice și nu de răsturnare a regimului.. Cât a stat la Peninsula nu a discutat probleme politice. În București s-a întâlnit cu Zamfiroiu care locuia în cartierul Dămăroaia, pentru că avea nevoie de locuință, fiind student. Nu a stat la dânsul în spațiu La una din vizite l-a întâlnit întâmplător pe Atanasiu Constantin. Când m-am întâlnit am căutat să-i cer un consult avocațial într-o chestiune personală. Eu urma să fiu dat afară din facultate și am vrut să știu ce cale să atac, cum să procedăm. O singură dată l-am întâlnit și cu această ocazie nu a discutat nici o problemă politică, arăta C. Iulian la Interogatoriu. Este întrebat dacă l-a cunoscut pe Radu Gyr..C. Iulian provenea dintr-o familie de arhitecți și a avut ideea de a pune un act la temelia unei construcții din șantierul Năvodari de la Canal, deoarece majoritatea celor care lucrau în colonia Peninsula erau legionari și țărăniști. Acest act a fost semnat și de Zamfiroiu.
Martorul Braga Roman, deținut politic, avea 37 de ani și era călugăr. Nu este rudă și nici în dușmănie cu nici unul din inculpați spunea la proces monahul. La interogatoriu, președintele îl întreabă dacă l-a cunoscut pe Zamfiroiu și acesta răspunde că l-a întâlnit în colonia Peninsula de la Canal, în 1951. Acolo mai erau legionarii Ernest Bernea și Iulian Constantin. Erau prieteni și făceau versuri pe diferite subiecte. Braga Roman a spus că Zamfiroiu a semnat Tabelul cu legionarii care au suferit în închisori și l-au îngropat la temelia unei clădiri la Peninsula. L-a mai întâlnit pe Zamfiroiu la Iași, la Mitropolie, acesta rămânând surprins că l-a văzut călugăr, eu fiind crescut de la 13 ani la mănăstire. Din discuții era nemulțumit cum a găsit familia și copiii care nu aveau voie să urmeze la școală, menționa la proces Roman Braga.
Așadar, în cadrul rezistenței naționale s-au înregimentat elevi, studenți, preoți, avocați, ingineri și unele cadre didactice care nu împărtășeau ideile comuniste venite de la Moscova. Unii oameni au suferit foarte mult pentru idealurile lor, fiind persecutați și condamnați la ani grei de închisoare de regimul comunist. Desigur, demersul nostru este preliminar, perfectibil și pune în lumină viața zbuciumată a acestor adevărați eroi ai neamului cu întâmplări ce pot constitui repere de demnitate creștină și națională pentru tinerii de azi, aflați în criză de ideal.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
