Recent, la noua editură Horeb a Episcopiei Hușilor a apărut un frumos Album al mănăstirilor și schiturilor din Eparhie tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte IGNATIE, Episcopul Hușilor. Această inedită lucrare prezintă repere ale culturii și spiritualității vasluiene, fiind un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui prin Programul pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes local pentru anul 2020, în domeniul cultură. Străveche vatră de cultură și civilizație românească, județul Vaslui cuprinde, într-un cadru natural variat, brăzdat de apele Prutului și Bârladului, meleaguri cu rezonanță de legendă în care trecutul glorios de luptă și de muncă se îmbină armonios cu minunatele mănăstiri ale Eparhiei Hușilor. Puține locuri –consemna marele istoric Nicolae Iorga în notele sale de călătorie – îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ținut al Vasluiului care nu este nici la munte, nici la șes, dar se împărtășește de o neasemuită frumusețe (Petrea Iosub, Aurel Zugravu, Județul Vaslui, Editura Sport-Turism, București, 1980, p. 5).
Cartea-album cuprinde 15 mănăstiri din Eparhie și trei schituri. Se deschide cu un Argument al consilierului cultural, preot Cosmin Gubernat care subliniază importanța demersului. În continuare, P.S. Ignatie relevă valoarea spirituală a lăcașurilor de cult din zona Vasluiului, subliniind faptul că mănăstirile și schiturile din ținutul Vasluiului sunt locuri în care te întâlnești cu Dumnezeu xxx, Tinda Raiului – mănăstiri și schituri di ținutul Vasluiului – locul în care te întâlnești cu Dumnezeu, Editura Horeb, 2020, p.7). Ele pot deveni itinerarii turistice și spirituale ale județului, alături de alte monumente istorice renumite, cum este statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, așa cum în țară este un drum al vinului în Prahova, al chihlimbarului în județul Buzău etc. Este cunoscut faptul că județul are un potențial turistic redus față de alte zone ale României și de aceea splendidele mănăstiri ale Episcopiei completează frumusețile acestei părți de țară. Viața monahală regăsită în mănăstiri și schituri a suscitat permanent o atracție și un interes deosebit din partea iubitorilor de spiritualitate și frumos. S-au păstrat numeroase mărturii ale pelerinilor de-a lungul vremii și întâlnim chiar localități care au luat ființă în preajma unor așezăminte monahale. Lăcașurile de cult din cadrul Episcopiei Hușilor au aceeași evoluție ca cele din țară și au fost ctitorii domnești, boierești, răzășești, sau ale unor monahi în strădania dorului de Dumnezeu, pentru sfințirea oamenilor și locurilor din zonă (Ibidem).
În timpul comunismului aceste vetre monahale au fost închise, cu excepția Mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Catedrala Episcopală din Huși. Obștile au fost risipite, iar bisericile și clădirile care adăposteau chiliile au fost folosite în condiții improprii, în contradicție cu destinația pentru care au fost ridicate. S-au pierdut astfel valori de patrimoniu, însă în multe cazuri prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, manifestată prin oameni cu suflet nobil, a făcut ca multe odoare să se păstreze, căpătând și astăzi strălucirea de odinioară, subliniază cu tărie de chiriarhul locului, P.S. Ignatie (Ibidem).
După 1990, îndeosebi după reînființarea Episcopiei Hușilor în 1996, mănăstirile au renăscut prin multă muncă și dor după frumusețe a Casei Domnului, reapărând pe harta spiritualității vasluiene, ca un brand al județului . De asemenea, au fost înființate noi așezări monahale, pe locuri sfințite odinioară de rugăciunile unor pustnici, peste care timpul așezase uitare, locașuri ce s-au armonizat perfect în arealul duhovnicesc și cultural al Episcopiei Hușilor (Ibidem) . Albumul Tinda Raiului-mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului oferă publicului larg reperele sacre ale vieții monahale din actualul județ Vaslui, teritoriu canonic al Episcopiei Hușilor (Ibidem,p. 8).
Realizat într-o ținută grafică deosebită, lucrarea reușește să surprindă bogăția spirituală a mănăstirilor și este o invitație la frumos, la autentic, la o redescoperire a comorilor de patrimoniu de lângă noi, peste care trecem de multe ori în grabă, fiind și un îndrumător turistic pentru pelerini.
Albumul este întregit de prezentarea unui istoric al fiecărei mănăstiri, alcătuit de părintele exarh Zaharia Curteanu și de profesorul hușean Costin Clit. El este însoțit de o vastă bibliografie și demersul ostenitorilor reprezintă o importantă contribuție ce vine în sprijinul celor care vor să aprofundeze cercetările în acest domeniu ( Ibidem).
În studiul Repere istorice ale vieții monahale din Episcopia Hușilor, autorii relevă faptul că deși data întemeierii Eparhiei este incertă, fiind cuprinsă probabil, în intervalul 6 mai-15 decembrie 1598, această instituție își exercita jurisdicția eclesiastică și asupra unor ținuturi întinse dincolo de Prut: Fălciu, Lăpușna, Orhei, Soroca, mângâind sufletele românilor din această zonă ( Ibidem, p.12). Astăzi, cuprinde fostele județe Fălciu, Tutova și Vaslui, constituind un ținut cu o viață spirituală și religioasă bogată. Viața monahală a Eparhiei este prezentată diacronic începând cu secolul al XV-lea până în zilele noastre. Se amintește faptul că la 5 februarie 1949 Episcopia Hușilor a fost desființată de regimul comunist și ultimul episcop, Grigorie Leu, moare în condiții tragice (Pe larg, Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei, Documente (1 1924-1949), Editura Doxologia, Iași, 2019, p. 810). Din 1949 parohiile și mănăstirile au depins canonic de Episcopia Romanului și Hușilor. O nouă lovitură se dă monahismului românesc în 1959 prin decretul 410, când în jur de 4.000 de monahi sunt izgoniți din mănăstirile țării. Sunt desființate atunci și așezămintele ecleziastice din județul Vaslui, cu excepția mănăstirii Catedralei Episcopale.
După Revoluția din decembrie 1989, românii au redobândit libertatea religioasă, revigorându-se și viața spirituală. În cadrul Episcopiei Hușilor reactivată în 1996, funcționează în prezent 14 mănăstiri și trei schituri, la care se adaugă Mănăstirea Sfinții Petru și Pavel de la Catedrala Episcopală. Aceasta din urmă are o biserică din vremea domnitorului Ștefan cel Mare, fiind una dintre cele mai vechi din Eparhie, construită în 1495, ca biserică a curții domnești de la Huși. Episcopul Ioachim Mareș ( 1996-2009), primul ierarh după reactivarea Eparhiei, a luat inițiativa restaurării bisericii și a turnului clopotniță. S-a împodobit lăcașul cu pictură nouă de pictorul Dumitru Bănică, iar catapeteasma și mobilierul au fost confecționate de profesorul Al. Huțanu. S-a pus pardoseală din marmură și au fost aduse candelabre noi din Grecia. În interior, se păstrează un odor de preț, moaștele Sfintei Chiriachi ( mâna stângă), adusă în 1787, de la Muntele Athos (Op.cit, p. 11).
În apropierea bisericii se află statuia domnitorului Ștefan cel Mare, realizată de sculptorul Gheorghe Alupoaei în 1995. În ultimii ani curtea mănăstirii a fost modernizată, iar mormintele ierarhilor și ale arhimandritului Mina Dobzeu au fost înfrumusețate prin osârdia actualului Episcop Ignatie, așezământul ecleziastic devenind un reper al Eparhiei.
În continuare, Albumul prezintă succint repere ale mănăstirilor din Eparhie cu fotografii splendide, profesioniste, atractive pentru pelerinii din județ și nu numai, fiind un adevărat ghid al fiecărui lăcaș de spiritualitate și credință ortodoxă.
Mănăstirea cu hramul Nașterea Maicii Domnului din comuna Al Vlahuță este un așezământ monahal nou, situată la 25 de Km. de Bârlad. Sfântul lăcaș este construit în stil moldovenesc, în formă trilobată. Are abside semicirculare și un pridvor închis cu două intrări laterale. Pictura murală surprinde prin culorile vii cu scene biblice inspirate din arta macedoneană, bucurând sufletul credinciosului. Obștea mănăstirii numără 22 de viețuitori, starețul mănăstirii fiind din 2010, Zaharia Curteanu, actualul exarh al mănăstirilor din Episcopie (Ibidem, p. 58).
Mănăstirea Bogdănița și-a luat numele de la pârâul cu același nume ce drenează Colinele Tutovei, fiind la 35 de Km de municipiul Bârlad. Mănăstirea datează din 1748, dar după 1860 așezământul monahal cunoaște o perioadă de declin de aproape 150 de ani. După reînființarea Eparhiei Hușilor se revigorează viața monahală și se înființează mănăstirea Bogdănița cu obște de călugări. Noua biserică a mănăstirii este construită în stil bucovinean cu pictură bizantină, fiind ridicată cu sprijinul credincioșilor în anii 2004-2008. Sfințirea Bisericii s-a săvârșit la 27 iulie 2019 , în ziua Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, devenit cu acest prilej al doilea ocrotitor al sfântului lăcaș, de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor (Ibidem, p. 58). Deși obștea monahală este redusă, pelerinul pleacă de aici cu o liniște spirituală aparte.
Mănăstirea Bujoreni ( denumită până în 1935 Măgaru) cu hramul Izvorul Tămăduirii este una din cele mai renumite lăcașuri monahale din județul Vaslui, situată la 25 de Km de Bârlad, amplasată într-o frumoasă poiană din pădurea Bujorenilor, loc prielnic de rugăciune și nevoință spirituală. Înființarea mănăstirii amintește de descoperirea miraculoasă în scorbura unui arbore, a icoanei Maicii Domnului, de un măgar rătăcit de turma sa. Acesta se oprea de fiecare dată înaintea aceluiași copac. Mănăstirea este atestată ca schit din 1602 și de-a lungul existenței sale a cunoscut perioade de înflorire și decădere. În interior, se află biserica mănăstirii construită în stil bizantin, în 1840. Privirea îți este atrasă și de bustul de bronz al lui Ștefan cel Mare, voievodul care a dat atâta strălucire Moldovei. Obștea monahală este numeroasă și viețuitorii sunt oamenii rugăciunii, ai smereniei și dragostei (Ibidem, p.70).
Mănăstirea Dimitrie Cantemir se află pe valea Elanului, în satul Grumezoaia, la 20 de Km de orașul dintre vii, Huși. Reprezintă una din reperele monahismului local, întrucât continuă tradiția spirituală a Mănăstirii Mănești, existentă în vremea lui Ștefan cel Mare. Biserica principală are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și a fost construită între anii 1997-2001, în stil bizantin cu influențe moldovenești. Naosul este prelungit cu abside laterale poligonale și sfântul altar are o absidă în formă de semicerc. Acoperișul are două turle octogonale situate deasupra pridvorului și naosului. Lăcașul de cult a devenit un loc frecventat de pelerini, impresionați de frumusețea zonei și a sfintelor slujbe (Ibidem, p. 79).
Mănăstirea Fâstâci este situată pe Valea Racovei, la 25 de Km de municipiul Vaslui, pe raza comunei Cozmești. Este atestată într-un hrisov de pe vremea domnitorului Vasile Lupu. Biserica are hramul Sfântul Ierarh Nicolae și este construită în plan triconc. Catapeteasma și mobilierul au motive florale în stil baroc. Prezența icoanelor împărătești introduc privitorii în taină și rugăciune. Actuala pictură este în stil neoclasic românesc. Așezământul aduce bucurie și liniște credincioșilor ce îi trec pragul (Ibidem, 89).
La 40 de Km de municipiul Bârlad, dăinuie de peste patru secole în mijlocul Colinelor Tutovei, Mănăstirea Florești, pusă sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie. După tradiție, viața monahală datează în această zonă din vremea lui Ștefan cel Mare, dar prima atestare documentară este din 19 aprilie 1596. Timp de mai multe secole, ansamblul ecleziastic este supus unor restaurări, urmare a unor cutremure. La începutul secolului al XIX-lea, Mitropolitul Veniamin Costachi, originar de la Roșiești, județul Vaslui, văzând starea deplorabilă în care a ajuns sfântul locaș, reface viața monahală și mănăstirea cunoaște o perioadă de dezvoltare edilitară. După plecarea călugărilor greci în urma legii secularizării averilor mănăstirești din 1863, mănăstirea devine biserică parohială. Biserica este unică în rândul lăcașurilor ecleziale din Eparhia Hușilor, fiind proiectată de meșteri italieni și construită în stil neogotic, sprijinită de zece contraforți. La exterior, biserica are diferite ornamente florale și geometrice,sculptate în piatră, fiind de remarcat brâul din partea superioară a ferestrelor dinspre fațada de vest. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor închis care surprinde armonios dimensiunile edificiului și pictura murală realizată în tehnica fresco. Palatul mănăstirii finalizat 1881, a fost în perioada comunistă o secție a spitalului de psihiatrie din Vaslui. Recent a fost restaurat, organizându-se aici un muzeu ecleziastic, inaugurat la 20 iulie 2019, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie și a oficialităților locale. Turnul clopotniță este un alt edificiu al ansamblului monahal. Odorul de mare preț al mănăstirii este, desigur, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul sau Sfânta de la Florești care a poposit de mai multe ori și la Biserica Sfânta Paraschiva din Vaslui. Atmosfera de bucurie și înălțare spirituală sporește prin prezența acestei icoane care de două secole mângâie și alină sufletele pelerinilor împovărate de suferință, durere și de grijile vieții cotidiene (Ibidem, pp.103-109).
În apropierea municipiului Bârlad, pe raza comunei Fruntișeni, în mijlocul codrilor seculari ai Colinelor Tutovei se află Mănăstirea Grăjdeni. Denumirea lăcașului de cult amintește de prezența grajdurilor domnești care existau odinioară la răscruce de drumuri unde caii poștalioanelor erau adăpostiți pentru hrană și odihnă. Originea mănăstirii se pierde în negura istoriei și tradiția locală menționează faptul că înainte de a prelua domnia, Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) a fost negustor de pește și a trecut pe aici. Lăcașul de cult trece prin momente grele după înfrângerea de turci a lui Dimitrie Cantemir, în bătălia de la Stălinești din 1711. După bătălie, are loc invazia tătarilor care au pustiit schitul . Cu greu viața monahală se reface, lăcașul cunoscând perioade de înflorire și decădere. Edificiile principale ale mănăstirii sunt biserica și clopotnița. Biserica are hramul Sfântul Nicolae și a fost sfințită în 1872. Este construită în formă de cruce, în stil moldovenesc, cu acoperișul din tablă de cupru, după model bucovinean în patru ape. Pictura murală este neoclasică, predominând culorile roșu și albastru, simboluri ale jertfei și veșniciei. La intrarea în mănăstire se află clopotnița, zveltă cu alură de minaret. Pelerinii care trec pragul mănăstirii împovărați de necazuri și păcate, vin să-și adape sufletul din harul sfintelor slujbe și al predicilor dătătoare de bucurie și speranță (Ibidem, pp.103-109).
Pe drumul ce leagă orașul Vaslui de Bacău, la 35 de Km de reședința județului se află Mănăstirea Ivănești, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, construită pe un platou înalt, străjuit în partea de nord-vest de o pădure de foioase. De aici este o imagine mirifică a zonei, îndeosebi a satelor din comuna Voinești. Biserica este din lemn, pe temelie de piatră, în formă de cruce, cuprinzând un pridvor închis, pronaos, naos și altar. Are două turle și pictura este realizată în tempera în anii 2002-2003 de pictorul vasluian Ilie Caliniuc. Lăcașul de cult este înconjurat de un brâu de piatră lucrat manual. În incinta mănăstirii se află turnul clopotniță cu patru etaje și o terasă deschisă În apropiere, a fost amenajat un aghiasmatar în formă octogonală. Mănăstirea are și un mic muzeu. Curtea este plină de flori și dominată de bustul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, realizat de renumitul sculptor Valentin Tănase. Mănăstirea Ivănești deși tânără în peisajul monahal vasluian, a devenit repede un loc preferat de pelerinii care doresc momente de liniște și reculegere, precum și de tineri care organizează aici tabere de vară (Ibidem , p. 112).
Mănăstirea Mălinești se află în apropierea satului Gârceni, la 45 de Km de municipiul Vaslui. Tradiția locală amintește de existența unui schit din vremea lui Ștefan cel Mare, dar existența acestui așezământ este menționată abia în 1762 Lăcașul de cult a cunoscut perioade de decădere, fiind desființat pe vremea domnitorului Alexandru. I. Cuza și în timpul regimului comunist. A renăscut după 1990, construindu-se o nouă biserică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, situată în centrul complexului monahal, flancată de două corpuri laterale simetrice. Frumusețea slujbelor, ospitalitatea monahilor și cadrul natural deosebit creează o ambianță de liniște și pace de care sunt atrași pelerinii din împrejurimi sau din alte părți ale țării (Ibidem,p. 124).
Între așezămintele monahale frumoase și mărețe din Episcopia Hușilor este, fără îndoială, Mănăstirea Moreni, un loc binecuvântat de Dumnezeu, ce răspândește raze de har și lumină tuturor care–i calcă pragul. Începuturile mănăstirii se pierde în evul mediu, în jurul anului 1586, ctitorul lăcașului de cult fiind considerat slugerul Buznea Lupan cu familia sa. Informațiile despre lăcaș sunt puține în secolele următoare. Viața monahală se revigorează în secolul XIX până la legea secularizării din 1863, după care urmează o perioadă de declin. Schitul se redeschide în 1934 pe vremea Episcopului Nifon Criveanu. La Mănăstirea Moreni viețuiește în 1949, arhimandritul Haralambie Vasilache, participant la ședințele Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, arestat de Securitate împreună cu fratele său, Vasile Vasilache, simboluri ale rezistenței anticomuniste. În urma Decretului 410 din 1959 mănăstirea este desființată și clădirile acesteia sunt transformate în anexe al CAP-ului Deleni. Viața monahală renaște după 1990, construindu-se mai multe edificii dominate de un paraclis împodobit cu pictură murală în stil neobizantin. Clopotnița mănăstirii este impunătoare, înaltă de 23 metri cu trei nivele, cu acoperișul inspirat din arhitectura eclezială bucovineană. Complexul monahal are ateliere de croitorie și broderie pentru veșminte preoțești. Este amenajat și un spațiu pentru pictură . Mănăstirea adăpostește și un muzeu cu obiecte liturgice vechi, icoane și cărți religioase din secolul XIX. Lăcașul de cult are o gospodărie zootehnică modernă și o stupină. Rugăciunile frumoase, ospitalitatea viețuitoarelor aduc în sufletul pelerinilor un strop de iubire și licăr de speranță într-o viață tot mai agitată a omului contemporan (Ibidem, pp. 129-134).
Așezată pe raza comunei Costești, între dealurile frumos împădurite ale Podișului Bârlad, Mănăstirea Pârvești reprezintă un important așezământ monahal din Eparhia Hușilor, întrucât este unul din cele mai frumoase construcții de lemn din centrul Moldovei, creație remarcabilă a meșterilor populari autohtoni. Denumirea mănăstirii provine de la un descendent al locului, boierul Pârvu, menționat pe vremea lui Petru Rareș. Viața monahală este semnalată până în 1860, când schitul este desființat. Afectată de cutremure și de cele două războaie mondiale, dar și nepăsării din timpul regimului comunist, biserica din Pârvești cu cele trei turle și o catapeteasmă frumoasă, există și astăzi. După 1993 a redevenit așezământ monahal și recent Episcopia Hușilor a demarat un amplu program de restaurare al acestuia. Mănăstirea Pârvești cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, rămâne una din cele mai reprezentative biserici de lemn din Eparhie, în ciuda încercărilor și greutăților pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului. Ne amintește nouă, celor de azi, de o lume care apune grăbit, unde frumosul se îmbină cu bucuria și înțelegerea dintre oameni (Ibidem, p. 145).
La 15 Km de orașul Negrești, în cadrul comunei cu același nume, se află Mănăstirea Rafaila, pusă sub ocrotirea Maicii Domnului. Tradiția coboară în negura istoriei, în vremea lui Ștefan cel Mare, dar prima atestare documentară este din 4 decembrie 1599. În 1859 în chiliile mănăstirii se înființează o școală sătească pentru copiii din zonă care va funcționa până în 1915. În 1959 , ca multe mănăstiri din țară, este închisă, în urma Decretului 410 dar viața monahală renaște prin reînființarea ei în 1993. Actuala biserică are formă dreptunghiulară, tip navă, cu elemente din arhitectura muntenească, fiind singurul lăcaș de acest gen din Eparhia Hușilor. Catapeteasma este masivă, impunătoare, confecționată din lemn de tei, împodobită cu sculptură barocă. Așezământul monahal răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor din zonă prin organizarea de activități misionare, filantropice și culturale remarcabile (Pe larg, Costin Clit, Mănăstirea Rafaila, Editura Sfera , Bârlad, 2007).
Intrarea în municipiul Huși este străjuită de Mănăstirea Schimbarea la față, fiind prima imagine pe care o întâlnește călătorul, înainte de a pătrunde în orașul dintre vii. Așezământul ecleziastic este înființat la inițiativa primului episcop după reactivarea Eparhiei, Ioachim Mareș, în 1995. Biserica este din lemn, îmbrăcată la exterior cu șindrilă. Pictura este în frescă și a fost executată de pictorul bârlădean Nelu Grădeanu, fiind subvenționată de cunoscutul om de afaceri vasluian Adrian Porumboiu. Aflată la marginea pădurii Dobrina, lângă vechea Casă a academicianului Mihai Ralea, mănăstirea oferă o priveliște încântătoare și este o oază de liniște spirituală autentică pentru credincioșii ce vin să admire frumusețea zonei.
La 30 de Km de Vaslui pe drumul către Iași a fost construită pe Movila lui Burcel Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare la inițiativa părintelui arhimandrit Ștefan Gușă. Biserica principală este din zid, construită în stil ștefanian într-un loc mirific, aureolat de legenda țăranului Purcel din timpul marelui voievod care își lucra pământul duminica. Zona este trecută în Lista monumentelor istorice și ansamblul monahal cuprinde trei corpuri de chilii, un aghiasmatar, o clopotniță și un lumânărar. În apropiere sunt trei cruci de piatră reprezentând cele trei provincii românești unite și basoreliefuri în metal cu scene din ultimul război mondial, realizate de cunoscutul sculptor vasluian, Gheorghe Alupoaei. Priveliștea este încântătoare și pelerinul care trece pragul așezământului monahal se încarcă spiritual și cultural.
Eparhia Hușilor are și trei schituri, precum schitul Sfinții Împărați Constantin și Elena la intrarea în comuna Codăești, cel de la Drăgești lângă Negrești ce aparține de Mănăstirea Rafaila și schitul Tanacu cu hramul Sfânta Treime pe Dealul Viei, într-un cadru natural deosebit, în partea de nord-est a municipiului Vaslui. În aceste lăcașuri, slujbele și rugăciunile viețuitorilor întăresc spiritual pe cei prezenți, prin cuvinte de învățătură purtătoare de har și lumină.
Așadar, mănăstirile și schiturile din Episcopia Hușilor au contribuit de-a lungul timpului la întărirea credinței strămoșești, la dezvoltarea culturii, artei și învățământului, la rezistența împotriva Islamului, a ofensivei catolice și a regimului comunist ateu, monahii și monahiile fiind permanent în mijlocul oamenilor pentru a-i întări în credința ortodoxă. Atestarea lor se pierde în negura istoriei, în epoca medievală, majoritatea potrivit tradiției, fiind de pe vremea lui Ștefan cel Mare, patronul spiritual al județului Vaslui.
Această carte este un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, pe care autorii îl oferă din prinosul inimii și ostenelii, iar pelerinii care trec pragul mănăstirilor din județ, simt bucuria regăsirii și trăirii vieții spirituale autentice.
Prof. Nicolae Ionescu
