
După ce, în urmă cu o lună și jumătate, în județul Vaslui, s-au produs zece seisme cu magnitudini mici în decurs de numai 77 de ore (trei zile și câteva ore), azi, 19 decembrie, Vasluiul a fost epicentrul unui nou cutremur. De această dată, de o magnitudine ceva mai mărișoară. Potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs în prima parte a zilei, la o adâncime de numai câțiva kilometri.
Astfel, seismul a fost înregistrat la ora 12:41:01 (ora locală a României), s-a produs în Moldova, Vaslui, a avut o magnitudine de 3.6 pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 7 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 44 km Sud de Iași, 47 km Nord-Est de Bacău, 110 km Vest de Chișinău, 155 km Nord de Galați, 166 km Vest de Tiraspol, 173 km Nord de Brăila, 190 km Nord-Est de Brașov, 202 km Sud-Est de Chernivtsi, 232 km Nord-Est de Ploiești, 254 km Vest de Odessa.
De menționat că, de la începutul lunii decembrie, în România s-au înregistrat 11 seisme, cu magnitudini cuprinse între 2.0 – 3.6 pe scara Richter, cele mai multe având epicentrul în zona seismică Vrancea – Buzău. Au fost înregistrate însă cutremure și în județele Timiș (magnitudine 2.4) și Hunedoara (magnitudine 2.2).
Reamintim că, între 29 octombrie – 2 noiembrie, județul Vaslui a fost epicentrul a zece seisme de intensitate mică, produse la adâncimi de câțiva kilometri, după cum urmează: magnitudine 2.9 (29 octombrie, ora 22:00:58); magnitudine 2.1 (29 octombrie, ora 22:14:47); magnitudine 4.2 (30 octombrie, ora 00:39:36); magnitudine 2.6 (30 octombrie, ora 00:43:15); magnitudine 2.9 (31 octombrie, ora 12:00:05); magnitudine 2.2 (31 octombrie, ora 17:00:32); magnitudine 2.6 (31 octombrie, ora 20:03:12); magnitudine 2.6 (31 octombrie, ora 21:36:46); magnitudine 2.1 (1 noiembrie, ora 00:01:47) și magnitudine 2.4 (2 noiembrie, ora 03:32:07).










