Scutiri de impozite și taxe pentru vasluienii care au avut de suferit din cauza măsurilor luate în pandemie

0

Persoanele fizice sau juridice din municipiul Vaslui care au fost nevoite să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care atestă întreruperea parțială a activității economice vor beneficia de o reducere cu 50% a impozitului anual pe clădirile nerezidențiale sau, după caz, vor fi scutite de plata taxei lunare pe clădiri datorată pentru clădirile proprietate publică a statului sau a primăriei, închiriate ori concesionate. Consilierii locali au aprobat în unanimitate propunerea făcută de primarul Vasile Pavăl.

Consilierii locali s-au întrunit, vineri, într-o a doua ședință extraordinară în decurs de doar patru zile, ședință care, a avut pe ordinea de zi doar două puncte, ambele de maximă urgență. Un prim proiect de hotărâre a constat în validarea mandatului de consilier municipal al lui Sorin Popoiu, care îi ia astfel locul fostului consilier și viceprimar Dragoș Cazacu, care și-a dat demisia după ce a câștigat concursul de ocupare a funcției de director general al DGASPC Vaslui. Un al doilea proiect i-a vizat pe vasluienii persoane fizice sau juridice ale căror afaceri au încetat complet odată cu apariția epidemiei de SARS Cov 2 și a impunerii de măsuri de prevenire a răspândirii îmbolnăvirii. Respectivul proiect propunea reducerea cu 50% a impozitului anual pe clădirile nerezidențiale pentru persoanele fizice sau juridice din municipiul Vaslui care să au fost nevoiți își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice, precum și scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorată pentru clădirile proprietate publică a statului sau a primăriei, închiriate ori concesionate de persoane fizice sau juridice care, la fel, au fost nevoiți să-și întrerupă total activitatea economică desfășurată în respectivele spații. Măsurile respective au fost propuse de către primarul Vasile Pavăl “luând în considerare necesitatea atât a acordării unei șanse de redresare economică în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS Cov 2 și evitarea deschiderii procedurilor de insolvență care, din punct de vedere al recuperării creanțelor bugetare, sunt ineficiente, totodată, urmând să fie prevenită astfel acumularea de către contribuabilii aflați în această situație de noi datorii la bugetul local care ar putea conduce la declanșarea procedurilor de insolvență sau faliment (…), în vederea susținerii resurselor financiare ale contribuabililor, cât și a asigurării încasării unor surse certe și periodice la bugetul local”, așa cum se arată în referatul propunerii de HCL.

Totodată, au fost adoptate procedurile ce trebuie îndeplinite de către contribuabilii aflați în situația de a-și suspenda activitatea din cauza măsurilor luate pentru evitarea răspândirii epidemiei de Covid 19. Astfel, pentru a beneficia de acordarea reducerii cu 50% a impozitului pe clădiri sau a scutirii de la plata taxei lunare pe clădiri datorate, concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, au obligația ca până la data de 21 decembrie 2020, inclusiv să depună la organul fiscal local în a cărei rază teritorială de competență se află clădirea o cerere în acest sens, însoțită de o declarație pe propria răspundere. În declarația pe propia răspundere contribuabilii vor menționa prevederile legale potrivit cărora au avut obligația întreruperii totale a activității proprii, pe perioada instituirii stării de urgență și/sau alertă. În cazul contribuabililor care beneficiază de scutirea de la plata taxei pe clădiri, taxa se va recalcula, proporțional cu perioada de inactivitate datorată instituirii stării de urgență și/sau alertă.

Hotătârea a fost adoptată în unanimitate de către toți cei 21 de consilieri municipali prezenți, iar întreaga ședință extraordinară de vineri a durat doar 20 de minute, semn că, atunci când e vorba de binele concetățenilor, discuțiile inutile între reprezentanții celor 4 partide din componența CL Vaslui un își au rostul!