• În urmă cu câteva zile, primarul din Vinderei anunța închiderea primăriei, jumătate dintre angajați fiind infectați, la fel și medicul de familie din localitate. Ieri, edilul a anunțat cu tristețe moartea doctorului Mihai Buescu. „Vă rog să fiți înțelegători și să aveți răbdare, deoarece această perioadă va trece și lucrurile vor reveni la normal”, le spunea medicul locuitorilor comunei, pe 7 noiembrie, când i-a anunțat închiderea cabinetului deoarece este nevoit să stea în ziolare. Din păcate, moartea nu l-a lăsat să-și țină promisiunea către pacienții săi: „Imediat ce starea mea de sănătate îmi va permite, voi reveni cu forțe noi la muncă”.

„Bună seara! Vă înștiințez că, în perioada următoare, activitatea cabinetului medical va fi suspendată timp de 14 zile. Cauza suspendării este contactul cu virusul SARS-CoV-2 ( COVID-19). Astfel, atât eu (POZITIV), cât și personalul medical (CONTACȚI) va trebui să stăm în izolare”, îi anunța medicul de familie Mihai Buescu pe pacianții săi din Vinderei pe 7 noiembrie. Doctor de mai bine de 30 de ani în comună, Buescu îi sfătuia pe locuitorii comunei ca, în caz de urgență, să apeleze la serviciul de ambulanță. „Totodată, vă rog să fiți înțelegători și să aveți răbdare, deoarece această perioadă va trece și lucrurile vor reveni la normal”, scria el într-o postare pe contul său de socializare.
Câteva ore mai târziu, primarul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, venea cu un mesaj prin care anunța suspendarea activității primăriei: „Suntem într-o situație dificilă din punct de vedere administrativ, cu un consilier local internat în spital, cu Covid -19, jumătate din funcționarii primăriei în izolare la domiciliu, cu simptomatologie de Covid -19, fără viceprimar, cu trei consilieri locali care urmează să fie validati și fără un medic de familie, aflat în spital”.
Ambii sperau la revenirea la normalitate, după trecerea acestei perioade grele. Din păcate, nu va fi așa. „Vă mulțumesc mult și vă asigur de faptul că, imediat ce starea mea de sănătate îmi va permite voi, reveni cu forțe noi la muncă. O seară bună și Dumnezeu să ne ajute pe toți”, își încheia mesajul medicul din comună. Moartea nu l-a lăsat să-și țină promisiunea față de pacienții săi…
„Regret profund dispariția fulgerătoare a domnului Dr. Buescu Mihai. A fost un om deosebit, care, timp de aproape 30 de ani, a deservit această comunitate zi și noapte. Din păcate, acest virus perfid a dus la agravarea stării de sănătate a domnului doctor, cauzând decesul. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte!”, a scris primarul Ghiur, pe 10 noiembrie.
Asupra profesionalismului, dăruirii și a personalității medicului din Vinderei, un mesaj plin de însuflețire și pioasă amintire a adresat și Corneliu Pleșu, consilier local din Bârlad, un apropiat al celui care a fost Mihai Buescu: „Sunt foarte trist și cu greu încerc să mă adun pentru a scrie câteva rânduri de aducere aminte despre cel care a fost domnul doctor Mihai Buescu! Ne-am cunoscut imediat după revoluție, când domnul doctor a funcționat ca medic de medicină generală la cabinetul medical de la Casa de Copii nr. 2. Aici ne-am împrietenit și am făcut activități deosebite cu copiii, printre care cea mai importantă a fost Tabăra de la Tălășmani, unde am mers vreo trei ani la rând cu copiii. Aveam discuții ample, de la literatură la geografie, biologie, pshihologie și politică. Era un autodidact foarte bine pregătit în toate domeniile, au existat multe dispute, pe multe teme, dar acolo l-am cunoscut cu adevărat ca un om modest, de un profesionalism desăvârșit, un om tare bun la suflet, un om înțelegător, care avea răbdarea necesară medicului care dorea să trateze oamenii. Practic (…) familiile noastre au avut o legătură specială. Era săritor, la orice oră îl rugai să vină, era prezent, de o educație aleasă și un comportament ireproșabil. Viața ne-a purtat pe cărări diferite, și poate în ultimii ani nu am mai avut timp să ne întâlnim, să ne revedem, să discutăm, să ne depănăm frumoasele amintiri. Astăzi, cu sufletul încărcat, cu inima zdrobită, trebuie să vorbim la trecut de scumpul nostru prieten! Dumnezeu să te ierte și să te așeze în lumea celor drepți (…). Nu te vom uita!”.