Primar vasluian, infectat cu Covid 19!

• În chiar ziua în care ar fi trebuit să depună jurământul de confirmare în funcția de primar al comunei Rafaila, fostul și noul edil, Constantin Fânariu, a aflat că este bolnav de Covid 19. Drept urmare, ceremonia a fost amânată, în cadrul ședinței de constituire a Consiliului Local a comunei doar consilierii depunând jurământul și fiind, astfel, confirmați în funcția pe care o vor îndeplini în următorii 4 ani.

Constantin Fânariu, primarul comunei Rafaila, tocmai a fost reales pentru a patra oară în această funcție, obținând chiar un scor zdrobitor, peste 85%, la alegerile locale de luna trecută. Vineri, el ar fi trebuit să depună jurământul, lucru care nu s-a mai întâmplat, dat fiind că a primit confirmarea că testul Covid 19, pe care-l făcuse cu câteva zile în urme, este pozitiv. Drept urmare, în loc să participe la ședința de constituire a Consiliului local al comunei Rafaila, Fânariu a luat drumul Bârladului, pentru a se interna la Spitalul Municipal „Elena Beldiman”. Depunerea jurământului de către vechiul și noul primar a fost amânată până când acesta se va însănătoși și nu va mai reprezenta un pericol pentru cei din jur. Trebuie spus că aceasta nu este prima încercare de natură medicală la care este supus primarul din Rafaila: în aprilie 2015, a fost victima unui accident rutier petrecut în Germania, când mașina în care se afla Constantin Fânariu a fost lovită de un TIR. Suferind mai multe traumatisme, primarul vasluian a fost internat mai multă vreme la o clinică din Koln, după care a urmat o lungă perioadă de recuperare. Chiar și în condițiile în care, din această cauză, nu și-a putut exercita atribuțiile de primar, se pare că cetățenii comunei au fost mulțumiți de activitatea sa, reconfirmându-l în funcție și la alegerile din 2016, și la cele de luna trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.