• Începând din 16 octombrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va acorda plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe și al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale. Sumele respective vor sosi la timp pentru ca fermierii să aibă posibilitatea să pregătească noul an agricol, care, speră ei, va aduce producții mai bune!

De curând, prin Hotărârea de Guvern nr. 819/2020, au fost stabilite, pentru anul 2020, cuantumurile la hectar ale plății unice pe suprafață, plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă acestea, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine. Odată aceste cuantumuri stabilite, s-a dat liber și pentru plata avansurilor din subvențiile în agricultură aferente anului 2020, avansuri de până la 70%, în cazul plăților directe, și de până la 85%, pentru sprijinul acordat în cadrul dezvoltării rurale. Reamintim că în Campania de depunere a cererilor unice de plată 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vaslui a primit un număr de 18.469 dosare, reprezentând 94,58% din totalul de 19.527 fermieri care au solicitat subvenții în Campania 2019, pentru o suprafață de 261.343 ha, ceea ce reprezintă 106,32% din totalul de 245.806 ha pentru care au fost depuse cereri în campania precedentă. Mai puțin fermierii aflați în eșantionul de control prin teledetecție sau control administrativ, toți ceilalți care au depus cerere în acest sens, peste 15.000 de fermieri, ar trebui să primească în conturi aceste avansuri din subvenții începând din data de 16 octombrie și până cel târziu la începutul lunii decembrie, când ar trebui să înceapă plățile finale.
Potrivit HG nr. 819/2020, pentru acest an cuantumul la hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2020 este de 98,7381 euro, în cazul Schemei unice de plată pe suprafață, 5,00 euro/ha, pentru intervalul de 1 – 5 ha, respectiv 48,1053 euro/ha, pentru intervalul de 5 – 30 ha, în cazul Schemei de plată redistributive, de 57,8245 euro/ha, în cazul Schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, așa numita plată pentru înverzire, și de 36,6119 euro/ha, în cadrul Schemei de plată pentru tinerii fermieri. Plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.










