
Interesat direct de evoluția lucrărilor la Varianta de Ocolire a Bârladului, Adrian Covăsnianu (36 ani), consilier onorific în cadrul Ministerului Transporturilor și bârlădean la origine, își anunță prietenii virtuali în ce stadiu se află execuția investiției odată la câteva zile. În cea mai recentă postare făcută de acesta pe contul său de socializare, de pe 31 august, doctorul în geografie informează că, până acum, au fost decopertați circa 40.000 metri pătrați de teren de pe traseul șoselei de centură, iar 15.000 metri cubi de material a fost deja transportat.
„Lucrările la Varianta de Ocolire Bârlad continuă! Odată cu eliberarea Ordinului de Începere a Lucrărilor, emis în 06.08.2020, se efectuează lucrări de decopertare și transport material pe primii 2 kilometri din obiectivul de 11 kilometri lungime. Conform celor mai recente informații furnizate de către reprezentantul de pe teren al antreprenorului general, s-au efectuat următoarele lucrări: 1) peste 15.000 metri cubi de material transportat; 2) circa 40.000 metri pătrați de teren au fost decopertați; 3) pe teren, în diferite faze de execuție, se află în total 4 excavatoare, 1 cilindru compactor și 4 buldozere. În funcție de evoluția lucrărilor, utilajele și resursele umane vor fi alocate corespunzător!”, este mesajul postat de Covăsnianu pe contul său de Facebook.
„Reamintim faptul că Varianta de Ocolire Bârlad prezintă următoarele elemente: a) lungime de 11,281 kilometri de cale rutieră nouă la profil de drum național; b) suprafața expropriată în vederea realizării investiției este de 43 hectare; c) se prevede construirea a 4 poduri, 3 pasaje, 2 intersecții și 2 parcări de scurta durată; d) valoarea investiției este de 223.672.793,15 lei (inclusiv TVA) și va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020”, a mai postat consilierul onorific în Ministerul Transporturilor.
„Centura” Bârladului este formată dintr-un segment distinct și anume Varianta de Est, ce se desfășoară între DN 24, la intrarea în Barlad, și DN 24, la ieșirea din Bârlad spre Vaslui. Va avea o lungime totală de 11,281 kilometri, o lățime platformă de 10 metri, patru poduri, trei pasaje, două intersecții la nivel și două parcări. Prin execuția acestui contract ce va trebui să fie gata până la finele lui decembrie 2021, se va realiza decongestionarea traficului de pe raza Bârladului, prin redirecționarea traficului greu în afara orașului.
Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Tass Infra Logistic SRL, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 186.557.576,44 lei. Din total, 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (134.296.368,18 lei).











