Candidat la Primăria Pușcași, forțat de Covid să-și întrerupă campania electorală

Unul dintre candidații la funcția de primar al comunei Pușcași a fost nevoit să-și întrerupă campania electorală și întâlnirile planificate cu cetățenii, intrând în izolare la domiciliu, fiind contact direct al soției sale, depistată cu Covid 19. Candidatul respectiv va mai prinde totuși o zi de campanie, înaintea alegerilor din 27 septembrie, asta dacă inspectorii DSP îi vor permite părăsirea domiciliului.

„Stimați cetățeni ai comunei Pușcași,

Din respect pentru voi, cu mare regret, vă anunț faptul că o perioadă de timp nu o să mai fiu în mijlocul vostru, deoarece sunt autoizolat la domiciliu alături de cei doi copii, până pe data de 23 septembrie 2020, urmare a faptului că soția mea a fost depistată pozitiv cu SARS-CoV-2 (COVID-19) fiind trimisa de cei de la DSP la spitalul din Bârlad.

Sper cu ajutorul bunului Dumnezeu să depășim această situație neplacută, mi-am luat concediu fără plată, de la serviciu, pentru a putea fi în mijlocul vostru, pentru a fi aproape de voi, pentru a constata toate problemele pe care le aveți și pe care doresc să le rezolv în viitorul mandat dacă o să mă alegeți ca primar.

Cu respect, Jr. Ovidiu Mihalache, candidat Pro România,

Primaria Pușcași”. Acesta este anunțul făcut pe mediile de socializare de candidat. Nu se știe dacă situația sa îi va periclita șansele sale sau, dimpotrivă, va atrage voturile concetățenilor săi, cert este că Ovidiu Mihalache pierde practic jumătate din campania electorală, timp în care nu va fi, așa cum declara, în mijlocul locuitorilor comunei. El va fi totuși suplinit de către colegii săi, aflați pe lista posibililor consilieri locali, precum și de colegii de partid.

La Pușcași, comună din apropierea municipiului Vaslui, își încearcă șansele pentru a câștiga fotoliul de primar 4 candidați, din partea PSD, PNL, ALDE și ProRomânia. Până acum, se pare că Ovidiu Mihalache este singurul candidat care a avut probleme din cauza noului coronavirusului. În schimb, mai mulți membri și președinți ai Birourilor Electorale de Circumscripție locale au fost nevoiți să ceară înlocuirea lor, tot din motive epidemice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.