• Circa un sfert dintre absolvenții de liceu vasluieni care s-au înscris pentru a susține Bacalaureatul de toamnă au preferat să absenteze. Este și o veste bună: până acum, la nivelul centrelor de examen din județul Vaslui nu a fost înregistrată nici o încercare de fraudare a examenului, și nici un caz de respingere a vreunui candidat care să prezinte simptome de îmbolnăvire cu Covid!

Absenteismul, la primele două probe, cea de limba și limba și literatura română și cea la alegere susținută la istorie sau matematică, au întrecut așteptările organizatorilor, ISJ Vaslui. „Au fost luate toate măsurile în vederea evitării posibilei infectări cu Covid 19, începând cu triajul epidemiologic la intrarea în centrele de examen, punerea la dispoziție a mijloacelor de protecție, respectiv măști și dezinfectanți, și obligativitatea purtării măștilor, precum și măsuri de distanțare fizică. Ne-am fi așteptat la o prezență ceva mai masivă, însă, și în acest an, s-a dovedit că absenteismul în această sesiune de toamnă s-a menținut în parametrii obișnuiți, în jur de 25%. Din câte se pare, sunt mulți absolvenți de liceu pe care nu-i interesează diploma de absolvire a bacalaureatului și, implicit, vitorul lor”, au declarat surse din cadrul ISJ Vaslui.
Spusele oficialilor sunt dovedite de prezența înregistrată la primele două probe ale bac-ului de toamnă: 199 de candidați prezenți, din totalul de 267 de candidați înscriși pentru a susține proba de limba și literatrura română, respectiv 395 de candidați prezenți din totalul de 523 de candidați înscriși la proba la alegere a profilului, probă susținută la matematică sau istorie.
Astăzi, în cele 6 centre de examen desemnate la nivelul județului Vaslui, se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării – E.d), urmând ca în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie să aibă loc echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale. Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, până la ora 12.00 și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe data de 5 septembrie, prin afișare la centrele de examen sau pe site-ul edu.ro.










